Internațional

Cum vom călători cu avionul peste zece ani

Ziarul de Vrancea
27 oct 2014 637 vizualizări
O nouă tehnologie va permite pasagerilor să aibă o privire panoramică asupra zborului

Avioanele cu care vom zbura peste 10 ani vor fi mai uşoare şi implicit mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil şi mai puţin poluante. În plus, o călătorie cu avionul va fi cu mult mai spectaculoasă decât un banal zbor din prezent, conform proiectului unui producător britanic care vizează înlocuirea hublourilor din fuselaj cu panouri superuşoare din ecrane inteligente, care vor creea senzaţia că poţi întinde mâna pentru a atinge norii.
Acest proiect deschide o fereastră către cursele de pasageri ale decadei viitoare, stârnind entuziasmul pentru cei cărora le place să zboare dar şi, probabil, panica, în rândul celor care se tem de zbor: un avion fără hublouri, cu părţile laterale şi cea superioară a fuselajului acoperite pe interior cu ecrane inteligente ce vor permite o privelişte panoramică în timpul zborului dar şi interacţiuni precum posibilitatea de a naviga pe internet sau verificarea mesajelor e-mail. Conform proiectului, pasagerii vor putea să identifice regiunea deasupra căreia se află prin simpla atingere a ecranului. Dacă nu doresc să privească în jur sau sunt deranjaţi de lumină, pasagerii pot închide aceste ecrane inteligente.
Acest concept al unui avion fără hublouri, bazat pe o tehnologie împrumutată de la telefoanele mobile şi de la televizoarele smart, a fost lansat de Centre for Process Innovation (CPI), o organizaţie din nord-estul Angliei care colaborează cu alte companii în domeniul inovaţiei şi al dezvoltării de noi produse. Acest concept permite instalarea unor ecrane de înaltă definiţie, uşoare şi foarte subţiri, pe partea interioară a fuselajului, ecrane pe care vor fi afişate imagini de la exteriorul aeronavei, preluate de la diferite camere amplasate în exterior.

Bilete mai ieftine

În afară de spectaculozitatea acestui concept, principala miză este reprezentată de reducerea greutăţii aeronavelor, care la rândul ei înseamnă un consum mai mic, o poluare mai redusă şi bilete mai ieftine pentru călători. Conform calculelor făcute de specialiştii de la CPI, la o scădere cu 1% a greutăţii aparatului de zbor corespunde o economie de combustibil de 0,75%.
Această ideea a venit în urma unor discuţii privind folosirea dispozitivelor electronice printabile, în care este specializat acest centru, în domeniul aeronautic. "Am stat de vorbă cu specialişti din domeniul aerospaţial şi am înţeles că este nevoie de noi aparate de zbor mai uşoare", a declarat Dr. Jon Helliwell, reprezentant al CPI. Prin amplasarea de hublouri, în cazul avioanelor, fuselajul trebuie întărit şi greutatea acestuia creşte. Prin excluderea hublourilor şi instalarea de pereţi din ecrane, fuselajul va fi mai uşor.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.