Internațional

Ce se poate întampla în Hong Kong

Ziarul de Vrancea
1 oct 2014 571 vizualizări
Hong Kong a intrat în cea mai gravă criză politică de când insula a fost retrocedată Chinei în 1997, manifestanţii prodemocraţie cerând libertăţi politice pe care Beijingul refuză să le ofere. În condiţiile în care situaţia pare să fie în impas, Agenţia France Presse prezintă o serie de scenarii posibile.


De patru zile, protestatarii au ieşit cu zecile de mii pe străzi. Ei ocupă artere strategice, paralizând numeroase cartiere. Miercuri şi joi sunt zile libere în Hong Kong, astfel că numeroşi locuitori nu sunt nevoiţi să meargă la serviciu. Organizatorii speră, prin urmare, la o mobilizare în creştere, mai ales dacă poliţia va menţine o prezenţă redusă cum a făcut de duminică seară, când poliţiştii au încercat să disperseze manifestanţii cu gaze lacrimogene. Autorităţile sunt sub presiune: activităţile normale ale teritoriului, cunoscut ca un centru al capitalismului financiar internaţional, sunt puternic perturbate. Dacă situaţia va continua, acestea ar putea fi constrânse fie să cedeze la unele dintre cerinţele protestatarilor, fie să reprime mişcarea. Conform analiştilor, demisia lui Leung Chun-ying ar putea dezamorsa criza, dar aceasta este puţin probabilă.

Mişcarea se diminuează

Mobilizarea este impresionantă, dar organizatorii sunt obligaţi să menţină ritmul. Dacă numărul manifestanţilor scade prea mult, autorităţile ar putea fi tentate să mobilizeze poliţia pentru a dispersa protestatarii rămaşi. Locurile în care mitingurile sunt mai puţin importante decât în centru, precum zona comercială Causeway Bay şi Mongkok, cartierul foarte populat din Kowloon, sunt cele mai vulnerabile. Manifestanţii trebuie de asemenea să ţină cont de opinia publică în acest oraş cu peste şapte milioane de locuitori. Au existat deja câteva schimburi de replici între manifestanţi, clienţi ai transportului public şi comercianţi contrariaţi, dar până acum nu a fost nici o mişcare importantă de dezaprobare. Această situaţie s-ar putea schimba însă dacă protestele se vor prelungi mai multe zile sau chiar săptămâni.

Represiunea autorităţilor

Autorităţile ar putea decide să mobilizeze din nou forţele de ordine într-un efort concertat pentru a elibera străzile. Poliţia a refuzat să excludă utilizarea din nou a gazelor lacrimogene sau recurgerea la gloanţele de cauciuc. Dar ca şi duminică, orice confruntare directă ar putea determina mai mulţi oameni să iasă în stradă, în timp ce unii analişti apreciază că liderii nu mai controlează în totalitate mişcarea. Chiar dacă aceştia ar fi arestaţi, "mişcarea ar putea continua de una singură", scrie firma de consultanţă Steve Vickers Associates.

Intervenţie a armatei chineze

China ar putea decide că situaţia a durat suficient şi ar putea solicita armatei, care are o garnizoană la Hong Kong, să rezolve situaţia. Zvonurile privind o intervenţie a armatei chineze circulă în rândul manifestanţilor dar nimic nu susţine această ipoteză pentru moment.
Leung şi Beijingul au afirmat că Hong Kong este capabil să-şi rezolve propriile probleme. Un astfel de scenariu, "cel mai puţin probabil", potrivit unui analist occidental, ar fi condamnat de lumea întreagă. Ar fi mai plauzibil ca poliţia locală să includă în rândurile sale colegi chinezi îmbrăcaţi în uniforma locală. "În acest fel, ar putea spune că rezolvă situaţia pe plan intern", adaugă analistul.

Un adolescenta devenit figura reprezentativă a protestelor

Joshua Wong, prea tânăr pentru a cumpăra alcool sau a conduce un automobil şi fără a avea încă drept de vot, a devenit, la doar 17 ani, figura reprezentativă a manifestanţilor prodemocraţie din Hong Kong şi o sursă de inspiraţie pentru persoane de trei ori mai în vârstă decât el.
Cofondator al mişcării Scholarism, care a dat startul protestelor la Hong Kong, el este deja un activist veteran, relatează The Guardian. La vârsta de 15 ani, Joshua Wong a luptat împotriva planurilor de introducere a "educaţiei naţionale", pe care criticii au calificat-o drept o "spălare a creierelor" pro-Beijing. Campania Scholarism a reunit peste 100.000 de persoane pe străzile oraşului, propunerea a fost abandonată, iar Wong a devenit un fel de celebritate. El este probabil primul lider al protestelor de masă care a convocat o conferinţă de presă pentru a discuta despre rezultatele sale la examene.
Dar reţinerea sa pentru 40 de ore, vineri, alături de alţi tineri care au ocupat Guvernul, a generat proteste la scară largă şi l-a adus în centrul atenţiei globale. De la eliberarea lui, duminică, el a refuzat să vorbească despre ce s-a întâmplat în detenţie sau să aducă în discuţie cariera sa de activist, răspunzând unor astfel de solicitări politicos dar ferm.
Presa oficială din China a calificat membrii Scholarism drept extremişti, în timp ce publicaţiile pro-Beijing din Hong Kong au afirmat că "forţele americane" au lucrat pentru cultivarea lui Wong ca "superstar politic", acuzaţii pe care tânărul le-a respins. "Este atât de tânăr dar atât de înţelept, încât nu te poţi abţine să nu îi dedici mult timp ... Este fiul pe care şi l-ar dori orice mamă - devotat, politicos, principial, sârguincios" a declarat Michael Vidler, avocatul tânărului.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.