Internațional

Jumătate din bătranii lumii nu primesc pensie

Ziarul de Vrancea
30 sep 2014 354 vizualizări
în România proporţia persoanelor peste vârsta de pensionare care primesc o pensie este de 98%

Aproape jumătate (48%) dintre persoanele peste vârsta de pensionare din lume nu primesc niciun fel de pensie, iar pentru o bună parte din restul de 52% protecţia oferită de pensie este insuficientă, arată un raport publicat ieri de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM). Conform acestui raport, care analizează sisteme de pensii din 178 de ţări din întreaga lume, peste 45 de ţări au ajuns la un grad de acoperire a pensiilor de 90% şi peste 20 de ţări în curs de dezvoltare se apropie de un grad universal de acoperire a pensiilor. "Multe ţări în curs de dezvoltare îşi extind puternic sistemele de pensii — o tendinţă foarte pozitivă", a apreciat directorul Departamentului de protecţie socială de la OIM, Isabel Ortiz. "Însă la fel de important ca extinderea gradului de acoperire este şi garantarea unor pensii adecvate. Bărbaţii şi femeile în vârstă au dreptul de a ieşi la pensie cu demnitate fără a cădea în sărăcie. Aceasta este o problemă care vizează întreaga lume", a adăugat Ortiz.
Raportul subliniază că politicile de consolidare fiscală adoptate după 2010 au condus la reducerea protecţiei sociale pentru persoanele în vârstă. În Europa, reducerea prestaţiilor sociale în cadrul politicilor de restricţii bugetare a contribuit la creşterea sărăciei şi excluderii sociale. Potrivit OIM, 123 de milioane de persoane, adică 24% din populaţia Uniunii Europene, se află în această situaţie. Cu toate acestea, partea cheltuielilor publice consacrată pensiilor reprezintă 11% din PIB în ţările Europei Occidentale faţă de 0 - 2% din PIB în ţările cu venituri reduse.
Isabel Ortiz a subliniat că protecţia socială are efecte pozitive asupra dezvoltării sociale şi economice de exemplu prin creşterea cheltuielilor de consum şi promovarea unei creşteri economice mai inclusive, astfel că multe ţări cu venituri medii au decis să extindă protecţia socială în cadrul strategiei lor de stimulare a creşterii economice.
Potrivit datelor OIM, în România proporţia persoanelor peste vârsta de pensionare care primesc o pensie este de 98%.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.