Internațional

Prinţul William şi ducesa de Cambridge vor avea un al doilea copil

Ziarul de Vrancea
8 sep 2014 945 vizualizări
Prinţul William şi soţia sa, ducesa Catherine de Cambridge, vor avea un al doilea copil, a confirmat casa regală britanică. Acesta este al doilea copil al cuplului, după prinţul George, care s-a născut pe 22 iulie 2013.

Potrivit casei regale, regina Elizabeth a II-a şi ceilalţi membri ai familiei regale britanice s-au declarat încântaţi de această veste. La fel ca la prima sarcină, ducesa de Cambridge suferă de greţuri matinale violente şi este tratată de medicii familiei regale la palatul Kensington. Premierul britanic David Cameron a publicat pe Twitter un mesaj în care se declară "încântat de fericita veste potrivit căreia ei (cuplul princiar britanic, n.r.) aşteaptă încă un copil".
Prinţul William, nepotul reginei Elizabeth a II-a, al doilea în ordinea de succesiune la tron, şi Kate Middleton s-au cunoscut în septembrie 2001, la Universitatea St. Andrews din Scoţia, unde erau amândoi studenţi.
În Scoţia, Kate l-a convins pe William să nu părăsească universitatea, unde el urma, ca şi ea, cursuri de istoria artei, însă fără prea mare tragere de inimă. Ea l-a convins să rămână şi să opteze în schimb pentru cursurile de geografie. În iunie 2003, William le-a spus jurnaliştilor că nu are "o iubită constantă", într-o perioadă în care Kate avea o relaţie cu altcineva.
De Crăciun, în acelaşi an, au apărut speculaţii potrivit cărora cei doi formează un cuplu. Atunci când au fost fotografiaţi în timpul unei vacanţe de schi, în martie 2004, reprezentanţii palatului Buckingham nu au negat. În aprilie 2007, purtătorul de cuvânt al palatului regal a confirmat că cei doi s-au despărţit. Câteva fotografii îl prezentau pe William participând la petreceri în compania altor femei. Câteva luni mai târziu, cei doi se împacă şi se mută împreună, într-o perioadă în care William a început să lucreze la o bază pe care Royal Air Force o deţine în Ţara Galilor.
Cu ocazia unei vacanţe în Kenya, în octombrie 2010, prinţul a cerut-o pe Kate în căsătorie şi i-a oferit inelul de logodnă al mamei sale, prinţesa Diana.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.