Internațional

SUA anunţă formarea unei coaliţii pentru a lupta împotriva SI

Ziarul de Vrancea
5 sep 2014 541 vizualizări
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri, la Newport, formarea unei "coaliţii centrale" pentru a lupta împotriva militanţilor Statului Islamic (SI) din Irak şi au cerut un sprijin mai larg din partea aliaţilor şi a partenerilor, excluzând însă desfăşurarea de forţe terestre

Miniştri de externe şi cei ai apărării din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Canada, Australia, Turcia, Italia, Polonia şi Danemarca s-au reunit vineri, pe marginea summitului NATO de la Newport, din Ţara Galilor, pentru a discuta o strategie de luptă împotriva grupării jihadiste SI care a preluat controlul asupra unor teritorii vaste din Irak şi Siria. "Trebuie să-i atacăm în aşa fel încât să-i împiedicăm să mai cucerească teritorii, să susţinem forţele de securitate irakiene şi alte forţe din regiune care sunt pregătite să-i alunge, fără ca noi să desfăşurăm trupe la sol", a declarat secretarul de stat american John Kerry la reuniunea celor zece ţări. "Evident, consider că există o linie roşie pentru toată lumea prezentă aici: fără trupe pe teren", a mai spus el.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lars, acum 3512 zile, 4 ore, 15 minute, 27 secunde
si ce treaba are nenea din imagine?el este un om linistit,a facut avere din chematoare de rate!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.