Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Rusia mai face un pas spre război

Ziarul de Vrancea
23 aug 2014 489 vizualizări
Intrarea convoiului umanitar în Ucraina sporeşte considerabil riscul unor confruntări directe între armata ucraineană şi militari ruşi, susţin unii analişti internaţionali n Kievul a catalogat pasul făcut de Moscova drept "invazie"

Rusia se expune unui risc major prin intrarea în Ucraina cu o parte a convoiului umanitar fără acordul Kievului, susţin unii analişti citaţi de AFP. Considerată "invazie" de Kiev, "încălcare" a frontierei de către Bruxelles, decizia Rusiei, care "doreşte să-şi menţină pârghiile pentru influenţarea situaţiei din Ucraina, înseamnă că, deocamdată, nu a fost găsit niciun acord care ar putea mulţumi Moscova", a delarat Maria Lipman, analist independent. "Rusia nu doreşte o soluţie care ar putea normaliza fie şi puţin situaţia din Ucraina, nu doreşte ca Ucraina să se alăture axei Occidentului", a apreciat analistul. "Iar confruntările din Ucraina ajută Moscova în îndeplinirea acestui obiectiv", subliniză Lipman.
După o săptămână de aşteptare, Rusia a trimis vineri pe teritoriul Ucrainei aproximativ 100 dintre cele 300 de camioane care, potrivit Moscovei, conţin 1.800 de tone de ajutoare umanitare. "Toate pretextele pentru întârzierea livrării ajutorului destinat zonelor care se confruntă cu o catastrofă umanitară au fost epuizate. Rusia a decis să acţioneze", a anunţat Ministerul rus de Externe. Moscova consideră o urgenţă situaţia umanitară din ce în ce mai dificilă din estul Ucrainei, unde confruntările s-au soldat cu 2.000 de morţi în patru luni şi au provocat sute de mii de refugiaţi. Decizia Moscovei a fost calificată drept "invazie directă" de autorităţile de la Kiev, pe fondul temerilor că acest convoi ar putea reprezenta o "provocare" din partea insurgenţilor şi ar fi un pretext pentru intervenţia trupelor ruse în Ucraina. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat vineri că reprezentanţii săi nu vor escorta convoiul umanitar trimis de Rusia în estul Ucrainei, deoarece nu au primit "garanţii de securitate suficiente". "Nu facem parte din convoi în nici un caz", a declarat o purtătoare de cuvânt a CICR, Viktoria Zotikova, organizaţia menţionând pe Twitter o "situaţie de securitate volatilă".

"Nu mai există nicio speranţă"

După luni de confruntări intense în est şi recentul anunţul al Kievului privind schimbarea strategiei militare, "autorităţile ucrainene ar dori, fără îndoială, să-şi proclame victoria asupra separatiştilor cu ocazia Zilei Naţionale a Ucrainei, sărbătorită la 24 august", a apreciat Aleksandr Konovalov, preşedintele Institutului de Studii Strategice. "Rusia doreşte însă să împiedice aceste planuri" şi aceasta chiar cu preţul "unor consecinţe dramatice şi neaşteptate", a afirmat analistul. "Rusia se află în acest moment într-un punct foarte periculos, iar acţiunile sale pot duce la izbucnirea unui adevărat război în plin centrul Europei", consideră analistul.
"Situaţia este foarte periculoasă. Riscul unor confruntări directe între soldaţii ruşi şi ucraineni creşte considerabil", a adăugat, la rândul său, analistul Maria Lipman.
Intrarea controversatului convoi umanitar rus în Ucraina intervine cu doar câteva zile înaintea unui summit regional programat în Belarus, unde sunt aşteptaţi, marţi, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, liderul rus Vladimir Putin, alături de mai mulţi oficiali europeni, inclusiv şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promis, joi, că "va vorbi despre pace" cu Vladimir Putin şi îl va convinge "să-i retragă pe combatanţii" rebeli din estul Ucrainei. "Ceea ce s-a întâmplat azi (n.r. – vineri) sugerează însă că nu mai există nicio speranţă în vederea obţinerii unui progres la reuniunea" din Belarus, a subliniat Maria Lipman.

Aproximativ 12.000 de islamişti străini din 50 de ţări luptă în Siria

Peste 8.800 de minori au fost ucişi în confruntările din ultimii trei ani, arată ONU

Aproximtiv 12.000 de combatanţi islamişti străini provenind din 50 de ţări diferite au mers în Siria de la începutul conflictului, în urmă cu peste trei ani, dintre care şi un "număr mic de americani", a anunţat Departamentul de Stat. În cadrul administraţiei americane, se estimează mai precis la peste 100 numărul cetăţenilor americani plecaţi să lupte în Siria sau care au încercat să facă acest lucru. Washingtonul nu a identificat însă nicio filieră de recrutare organizată pentru eventuali jihadişti americani, aşa cum s-a întâmplat în cazul ţărilor europene.
Statele Unite şi-au exprimat public la cel mai înalt nivel îngrijorarea cu privire la riscurile reprezentate de jihadiştii occidentali, mai ales atunci când se întorc în propria ţară. Preşedintele Barack Obama va prezida la sfârşitul lui septembrie o reuniune specială a Consiliului de Securitate al ONU consacrată ameninţării reprezentate de extremiştii străini din Siria şi Irak.

ONU: Peste 191.000 de morţi în conflictul din Siria

Peste 191.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului în Siria, în martie 2011, mai mult decât dublu faţă de bilanţul înregistrat în urmă cu un an, a anunţat vineri ONU, criticând "paralizia internaţională" care încurajează "asasinii". "Asasinii, distrugătorii şi torţionarii din Siria şi Irak au fost încurajaţi şi întăriţi de paralizia internaţională", a denunţat Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay. Ea a apreciat că este "scandalos că în pofida enormelor suferinţe, situaţia dificilă a răniţilor, strămutaţilor, deţinuţilor şi familiilor persoanelor ucise sau dispărute nu mai atrage deloc atenţia". Potrivit ONU, numărul de peste 191.000 de morţi înregistraţi în prezent este fără îndoială o subestimare a bilanţului real. Peste 85 la sută dintre decesele documentate sunt cele ale unor bărbaţi. Ca şi la rapoartele precedente, ONU nu a putut face o distincţie între combatanţi şi non-combatanţi. Decesele a 8.803 minori, dintre care 2.165 de copii cu vârsta sub zece ani, au fost raportate în acest stadiu, dar numărul lor real este probabil mult mai mare, având în vedere că vârsta victimelor nu este documentată în majoritatea cazurilor.

O posibilă soluţie pentru eradicarea poliomielitei

Administrarea combinată a două vaccinuri antipoliomielitice ar putea fi cheia pentru eradicarea acestei infecţii care ameninţă încă populaţia mondială, potrivit rezultatelor furnizate de un studiu clinic considerat esenţial pentru înţelegerea efectelor protectoare optime. Acest studiu clinic, publicat joi în revista americană Science, a fost realizat în India pe mai multe sute de copii şi bebeluşi. Studiul a arătat că administrarea vaccinului Salk (IPV) pe copiii care au primit deja mai multe doze cu vaccin oral Sabin (OPV) conferă o imunitate mai mare. Analiza confirmă rezultatele unui alt studiu, realizat tot în India, publicat online în luna iulie în revista medicală The Lancet. IPV, care conţine un virus mort, este administrat prin injectare, în timp ce OPV, realizat cu un poliovirus viu, dar slăbit, este administrat oral.
După punerea la punct a celor două vaccinuri antipolio în anii 1950, tentativele de eradicare a acestei infecţii, care poate să cauzeze paralizie definitivă şi chiar moartea pacientului, s-au bazat mai ales pe OPV.

Hamas a executat 18 presupuşi colaboratori ai Israelului

Mişcarea islamistă Hamas a executat, vineri, 18 palestinieni suspectaţi de colaborare cu Israelul. Şase execuţii au avut loc în spaţii publice, fiind efectuate de bărbaţi purtând uniforme ale Brigăzilor Ezzedin al-Qassam, aripa militară a mişcării teroriste Hamas. Execuţiile au avut loc în faţa a sute de credincioşi care ieşeau de la rugăciunea comună musulmană.
Alţi 11 bărbaţi au fost executaţi prin împuşcare în apropierea cartierului general al Poliţiei din oraşul Gaza. Un alt bărbat a fost executat în apropiere. Trei presupuşi colaboratori ai Israelului au fost executaţi joi în Fâşia Gaza. Bărbaţii executaţi au fost găsiţi vinovaţi de colaborare cu Israelul în conflictul din Fâşia Gaza, soldat cu moartea a cel puţin 2.087 de persoane.

NASA a detectat o substanţă inexplicabilă care distruge stratul de ozon

NASA a descoperit în atmosferă o cantitate inexplicabilă de tetraclorură de carbon (CC14), o substanţă chimică care distruge stratul de ozon şi este interzisă la nivel mondial de peste 30 de ani.  Tetraclorura de sodiu, care este folosită la stingătoarele de incendii sau pentru curăţarea chimică în spălătorii, a fost interzisă în 1987 în acelaşi timp cu clorofluorocarburi în cadrul Protocolului de la Montreal. Statele membre ale Protocolului nu au anunţat nicio emisie de CC14, în perioada 2007-2012.
Studiul NASA arată că emisiile la nivel mondial ce conţin acest poluant sunt în medie de 39.000 de tone pe an, reprezentând circa 30% din volumul maxim înregistrat vreodată înainte de intrarea în vigoare a Protocolului internaţional. "Nu ar fi trebuit să avem deloc emisii de CC14", a declarat Qing Liang, cercetător al NASA la Centrul Goddard pentru zboruri spaţiale din Maryland şi principal autor al studiului. "Este clar că ne aflăm, fie în faţa unor scurgeri industriale neidentificate, fie a unor emisii importante din zone contaminate, sau din surse necunoscute de CC14", a explicat Liang.
Oamenii de ştiinţă şi autorităţile de reglementare în domeniu vor să identifice care este sursa pentru CC14, ce reprezenta în 2008 circa 11% din clorul ce contribuie la reducerea stratului de ozon.

Premierul Netanyahu pierde încrederea israelienilor

Încrederea israelienilor în premierul Benjamin Netanyahu a scăzut puternic după declanşarea războiului împotriva Hamas în Fâşia Gaza, potrivit unui sondaj făcut public joi. Procentul persoanelor care apreciază pozitiv acţiunea prim-ministrului s-a redus la 53 %, în timp ce 33 % dintre israelieni o consideră negativă, restul intervievaţilor neexprimându-şi nicio opinie. În urmă cu două săptămâni, un sondaj similar îl credita pe premier cu 63 % de opinii favorabile, iar acest procent atinsese 82% după puţin timp de la începerea operaţiunii "Limită de protecţie", lansată în 8 iulie. Un comentator a subliniat, totuşi, că această cotă de încredere în Benjamin Netanyahu rămâne încă superioară celei de care beneficia înaintea războiului în Fâşia Gaza.
La începutul lunii, un alt sondaj indicase că majoritatea israelienilor (51%) estima că "nimeni" nu a câştigat războiul între statul evreu şi Hamas.

Londra, cel mai scump oraş european pentru iubitorii de cultură

Londra este cel mai scump oraş din Europa pentru activităţi culturale cum ar fi baletul, opera, vizitarea monumentelor istorice şi muzica clasică, indică o cercetare publicată de The Independent. Un studiu realizat în 12 mari oraşe europene a constatat că Londra este de peste trei ori mai scumpă în ceea ce priveşte costul activităţilor culturale decât cel mai ieftin oraş, Varşovia. Spre exemplu, un "pachet cultural" conţinând o vizită la un muzeu, o galerie de artă, un sit de patrimoniu şi bilete la balet, operă şi un concert de muzică clasică costă două persoane la Londra 256 de lire, în timp ce în capitala Poloniei costul acestora ar fi de doar 70 de lire.
Totuşi, un studiu realizat în 2009 arăta că, la acel moment, pachetul de evenimente culturale costa 326 de lire, cu 27% mai mult decât în prezent.
Pentru studiul din acest an, cercetătorii au comparat preţurile la evenimentele culturale de talie internaţională — sau ce are mai bun de oferit fiecare oraş. După Varşovia, cele mai ieftine oraşe pentru iubitorii de cultură au fost Budapesta (cu 80 de lire pentru pachetul cultural), Praga (cu 93 de lire) şi Dublin (cu 102 lire). Pe de altă parte, în topul celor mai scumpe oraşe, Londra a fost urmată de Paris (cu 252 de lire pe pachet cultural), Barcelona (cu 242 de lire) şi Amsterdam (cu 223,19 lire).




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.