Internațional

Americanii au creat roiuri de roboţi care comunică între ei

Ziarul de Vrancea
17 aug 2014 469 vizualizări
Inspiraţi de insecte precum albinele sau furnicile, cercetătorii de la Universitatea Harvard au creat peste o mie de mini-roboţi capabili să comunice între ei şi să se organizeze fără ajutorul intervenţiei umane.

Ei au numit creaţia lor tehnologică "kilobot" sau "o mie de roboţi", proiectul debutând în 2011, când au fost făcuţi primii 25 de roboţi. Doi ani mai târziu, Harvard Robotics ajunsese deja la 100 de roboţi în miniatură, iar astazi numără 1024 de kiloboţi. Noua creaţie este relativ ieftină, fiecare kilobot costând numai 14 de dolari, însă marea noutate este că aceştia sunt capabili să comunice între ai în interiorul roiului folosind emiţătoare şi receptoare în infraroşu. Asemenea surselor de inspiraţie din regnul animal, kiloboţii se mişcă în jur prin vibraţia picioruşelor.
Cercetătorii consideră că programe avansate ar putea permite roiurilor de roboţi să se organizeze în caz de daune extinse şi să se ataşeze unul de altul, ca furnicile, pentru a forma cu corpul lor, de pildă, punţi deasupra apei. "Suntem inspiraţi în special de sisteme în care indivizii sunt capabili să se auto-asambleze pentru a rezolva problemele", a explicat Radhika Nagpal, profesor de informatică la Institutul Wyss al Universităţii Harvard, principalul autor al studiilor publicate.

Capabili să neglijeze caracteristicile robotice individuale

Există două aspecte esenţiale pentru a face cercetare cu roboţi care roiesc, au declarat cercetătorii de la Harvard. Unul este faptul ca numărul de roboţi ar trebui să fie suficient de mare pentru a se constitui un roi considerabil. Multe studii anterioare de robotică a roiurilor s-au bazat pe simulari pe computer, deoarece costa o mică avere pentru a construi roboţi reali. Până acum, în cele mai multe cazuri, atunci când au fost construiţi roboţi, numărul celor din roi a variat de la cinci la zece, iar în cazuri rare, la 100. Avantajul celor 1024 kiloboţi de la Harvard este că sunt capabili să neglijeze caracteristicile robotice individuale acţionând ca roi. Într-un astfel de roi, roboţii care se strică şi fac greşeli pot fi trecuţi cu vederea, deoarece prevalează comportamentul colectiv de roi.
Al doilea aspect este faptul ca cercetătorii au nevoie de infrastructura şi software pentru a controla şi gestiona numarul masiv de kiloboţi. Sarcini simple de întreţinere pentru un număr mic de roboţi tind să devină imposibile pentru o mie de roboţi grupaţi într-un roi. De pildă, încărcarea acumulatorilor portabili ai roboţilor ar necesita resurse umane care să conecteze încărcătorul fiecărui robot. Harvard Robitics a rezolvat problema concepând kiloboţii ca pe nişte sandviciuri între două suprafeţe conductoare şi trecând electricitate prin ei.
Un alt exemplu de sarcini banale dificil de rezolvat cu un roi atât de numeros este programarea fiecărui component individual al unui grupului. În loc să conecteze roboţii individuali la calculatoare, cercetatorii au programat întregul roi cu ajutorul semnalelor infraroşii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.