Internațional

Dinozaurii ar fi putut supravieţui

Ziarul de Vrancea
28 iul 2014 1052 vizualizări
Asteroidul a lovit Terra exact cand speciile de dinozauri erau cel mai vulnerabile, susţin cercetătorii

Dinozaurii ar fi putut supravieţui dacă asteroidul care a dus la dispariţia lor ar fi lovit Pământul cu câteva milioane de ani înainte, relevă un studiu realizat de cercetători britanici, care au reconstituit ipoteza privind dispariţia celor mai mari reptile ce au populat Terra în urmă cu 66 de milioane de ani. În momentul în care uriaşul meteorit cu diametru de 10 kilometri lungime a lovit zona în care se află azi Peninsula Yucatán (Mexic), Pământul trecea printr-o agitaţie medio-ambientală ce includea o intensă activitate vulcanică, o schimbare a nivelului mării şi o variaţie a temperaturilor. Aceste condiţii au slăbit considerabil mediul de viaţă al dinozaurilor, mai ales al celor ierbivori. Această vulnerabilitate i-a făcut să aibă mai puţine şanse de a supravieţui la impactul asteroidului, care a provocat tsunami, cutremure, incendii de pădure şi variaţii bruşte ale temperaturii. Lanţul trofic s-a prăbuşit şi a generat un efect de domino prin dispariţia mai întâi a dinozaurilor ierbivori şi apoi a celor carnivori, care se hrăneau cu cei dintâi.
Teoriile arată că au supravieţuit doar cei care au putut să zboare şi care au evoluat până la transformarea lor în păsările de azi. Cercetătorii cred că, dacă asteroidul ar fi lovit Terra cu câteva milioane de ani înainte, când varietatea speciilor era mai amplă, sau mai târziu, când noile specii au avut timp să evolueze, probabil că dinozaurii ar fi supravieţuit. "Dinozaurii au fost victimele unei neşanse colosale. Nu numai că au suportat impactul unui asteroid uriaş, dar acesta s-a produs în cel mai rău moment posibil, când ecosistemul lor era vulnerabil. Descoperirile noastre au ajutat la clarificarea unuia dintre cele mai mari mistere ale ştiinţei", a declarat cercetătorul britanic Steve Brusatte, de la facultatea de Geo-Ştiinţe din cadrul Universităţii din Edimburgh (Scoţia).
La rândul său, Richard Butler, de la Facultatea de Geografe şi Ştiinţe ale Pământului din cadrul Universităţii din Birmingham (Marea Britanie), este de părere că, deşi investigaţia sugerează că specia dinozaurilor era deosebit de vulnerabilă la impactul unui asteroid, nu există nimic care să indice că dinozaurii erau condamnaţi la extincţie. "Fără acest asteroid, probabil că dinozaurii ar fi trăit şi azi, iar noi, oamenii, probabil că nu", a asigurat el.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.