Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: A apărut IPhone-uri gravate cu chipul lui Putin

Ziarul de Vrancea
29 iun 2014 494 vizualizări
Telefoanele sunt din aur şi au fost puse la vanzare în Rusia u un model costă 3.190 de euro u mobilul se adresează oficialilor guvernamentali patriotici de rang înalt şi managerilor de top

O serie de iPhone-uri din aur, gravate cu chipul preşedintelui rus Vladimir Putin, au fost puse în vanzare într-un centru comercial din Moscova cu preţul de 147.000 de ruble (3.190 de euro), informează dailymail.co.uk. Aceste iPhone-uri au fost create de compania ruso-italiană Caviar Perna Penna, care produce de obicei obiecte din piele de aligator şi handset-uri încrustate cu diamante. iPhone-urile cu chipul lui Putin vor fi comercializate cu propriile huse şi accesorii. Partea din spate a telefonului este realizată din aur de 18 carate, iar sub portretul preşedintelui Vladimir Putin este gravat un citat din imnul naţional al Rusiei, alături de un vultur cu două capete - blazonul de pe stema Rusiei. Într-un comunicat de presă, compania Cavier Perna Penna spune că noul gadget se adresează "oficialilor guvernamentali patriotici de rang înalt şi managerilor de top". "Este vremea să ne simţim mandri şi să ne exprimăm punctul de vedere într-o manieră clară, fără alte scandaluri. Preşedintele Vladimir Putin a devenit un simbol al noii generaţii, un lider decisiv şi cu voinţă puternică", se afirmă în acelaşi comunicat. Noul model de iPhone, denumit Caviar Supremo Putin, reprezintă, potrivit producătorului său, "cea mai bună cale de exprimare a patriotismului" pentru persoanele care frecventează "cercurile înalte ale puterii, în care devotamentul pentru ţară nu va fi niciodată o cochilie goală". Aceeaşi companie spune că un astfel de iPhone "va arăta bine în mainile unui bărbat care stă ferm pe picioare şi îşi cunoaşte puterea cuvintelor şi a pumnului său". Cota de popularitate a preşedintelui Vladimir Putin a atins niveluri record după anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea la începutul acestui an.

Numărul romanilor fără adăpost din Londra s-a triplat

Un deputat conservator britanic cere Guvernului de la Londra să ia măsuri împotriva imigranţilor romani fără adăpost, al căror număr s-ar fi triplat, conform Daily Mail, de la eliminarea restricţiilor, la 1 ianuarie 2014. Numărul romanilor care dorm pe străzi în cele mai luxoase zone din Londra s-a triplat de la anularea restricţiilor pe piaţa muncii, în ianuarie 2014, susţine Daily Mail, precizand că peste cateva zile este programată o reuniune pe această temă între reprezentanţi ai Consiliului municipal din capitala britanică şi oficiali ai Ministerului de Interne. Potrivit cifrelor oficiale furnizate de Primăria Londrei şi prezentate de publicaţia Daily Mail, numărul romanilor fără adăpost din centrul capitalei a crescut de la 20, în ianuarie, la 59, în mai. "Imigranţii est-europeni comit jafuri, fură, îşi bat joc de ţara noastră, iar poliţia le plăteşte biletele de avion pentru a fi repatriaţi. ştiu ce fac pentru că îi văd zilnic. Dorm pe iarbă şi fac baie în fantanile arteziene", afirmă Aaron Devaney, reprezentantul unei agenţii de turism din zona Marble Arch (centrul Londrei). Deputatul conservator Mark Field a cerut Guvernului britanic să ia măsuri urgente. "Romanii au dreptul să vină în Marea Britanie, iar mulţi au venit pentru a munci şi a aduce o contribuţie. Ceea ce este inacceptabil este numărul din ce în ce mai mare al celor care dorm pe străzile capitelei; sunt necesare măsuri urgente pentru a ne asigura că sunt trimişi înapoi în Romania", a declarat Mark Field, potrivit Daily Mail.


Doi tineri care tocmai se căsătoriseră, decapitaţi de rudele miresei

Doi tineri care tocmai se căsătoriseră au fost decapitaţi de rudele miresei, într-o zonă rurală din nord-estul Pakistanului, experţii afirmand că este vorba de o nouă "crimă de onoare", relatează CNN. Sajjad Ahmed, în varstă de 26 de ani, şi Muawia Bibi, 18 ani, se căsătoriseră pe 18 iunie, la un oficiu de stare civilă din nord-estul Pakistanului. Familia adolescentei nu a fost de acord cu această căsătorie, a explicat Mohammad Ahsanullah, un reprezentant al poliţiei din regiunea Punjab. Joi, tatăl miresei şi un unchi i-au chemat pe cei doi tineri în satul Satrah, în provincia Punjab. Potrivit poliţiei, cei doi tineri au fost legaţi de rudele miresei şi au fost decapitaţi. După comiterea crimelor, rudele celor doi tineri s-au prezentat la poliţie, fiind cercetaţi în stare de arest. "Crimele de onoare", care îşi au sursele în tradiţii tribale, sunt foarte frecvente în zonele rurale din Pakistan, iar, de cele mai multe ori, poliţia nu intervine în astfel de situaţii pentru a nu se amesteca în chestiuni de familie. Potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului, 869 de femei au fost victime ale "crimelor de onoare", în anul 2013, în Pakistan. Aproximativ 5.000 de femei sunt ucise de rude, în fiecare an, la nivel mondial, potrivit datelor Naţiunilor Unite.

Un japonez s-a autoincendiat la Tokyo în semn de protest

Un japonez s-a autoincendiat, ieri, în centrul oraşului Tokyo în semn de protest faţă de planul premierului Shinzo Abe de a schimba Constituţia pacifistă a Japoniei, relatează AFP. Bărbatul, care are aproximativ 60-70 de ani, s-a stropit cu benzină şi s-a incendiat, în apropierea Gării Shinjuku. Protestatarul a fost stins de martori care au intervenit cu extinctoare. Bărbatul a fost transportat la spital cu arsuri grave. Incidentele de acest fel sunt destul de rare în Japonia. Înainte de a se incendia, bărbatul a ţinut un discurs de o oră în care a denunţat vehement planurile premierului Shinzo Abe de a amenda Constituţia în sensul extinderii misiunilor militare.

Hollande şi Merkel au discutat cu Poroşenko şi Putin

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, au avut ieri o conversaţie de peste două ore cu preşedinţii Ucrainei şi Rusiei, Petro Poroşenko şi Vladimir Putin, cu o zi înainte de expirarea armistiţiului ucrainean, anunţă Palatul Elysée, conform AFP. În cursul discuţiilor, "a fost remarcată importanţa unor noi progrese concrete în vederea stabilizării situaţiei pe teren, prin prelungirea armistiţiului şi aplicarea planului de pace", precizează Preşedinţia Franţei. Armistiţiul decretat de Administraţia de la Kiev ar urma să expire luni seară.

Irakul a cumpărat cinci avioane de vanătoare din Rusia

Irakul a cumpărat din Rusia cinci avioane de vanătoare aflate în uz, aparatele urmand să fie utilizate pentru atacarea poziţiilor militare ale insurgenţilor sunniţi, care ocupă regiuni din nordul ţării, relatează Al Jazeera. Cele cinci avioane de tip Suhoi-25 au fost aduse sambătă în Irak, au confirmat surse oficiale. Forţele Aeriene irakiene nu mai aveau niciun avion de vanătoare funcţional, dispunand doar de elicoptere de atac. Statele Unite au promis Guvernului de la Bagdad 34 de avioane de tip F-16 aflate în uz, dar livrarea avioanelor a întarziat. Armata irakiană a lansat o vastă ofensivă împotriva combatanţilor grupului terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL/SIIS), care ocupă provincii nord-irakiene şi avansează spre Bagdad.

Confruntări intense în sudul Afganistanului

Confruntări militare între insurgenţi talibani şi armata afgană au avut loc ieri în provincia afgană Helmand, într-o zonă situată la circa 80 de kilometri de Kandahar, anunţă oficiali locali citaţi de AFP. Rebelii talibani, care au lansat în urmă cu o săptămană o vastă ofensivă în provincia Helmand (sud), ocupă localităţile Bostanzai şi Barekzai, situate în districtul Sangin, la circa 80 de kilometri de Kandahar, principalul oraş din provincia vecină. "Luptele continuă în districtul Sangin, au fost trimise trupe suplimentare", a declarat Omar Zwak, purtătorul de cuvant al Guvernoratului din Helmand. Sambătă, armata afgană a adus 25 de vehicule suplimentare şi trupe în districtul Sangin. Potrivit Ministerului afgan de Interne, circa 260 de insurgenţi talibani şi 30 de membri ai serviciilor de securitate afgane au murit sambătă în confruntările din această zonă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.