Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Întalnire secretă la Viena:Rusia trebuie să anexeze Europa

Ziarul de Vrancea
9 iun 2014 538 vizualizări
Ideologii ruşi ai Mişcării Eurasiatice au avut în 31 mai, la Viena, o consfătuire la nivel înalt cu populiştii de dreapta, cu aristocraţi şi oameni de afaceri. S-a vorbit şi s-au făcut planuri pentru "salvarea Europei de liberalism şi de lobby-ul homosexualilor", relatează tagesanzeiger.ch.

Concomitent, comunitatea gay dansa în piaţa primăriei din capitala Austriei, iar pe scenă canta Conchita Wurst, "femeia cu barbă", în cadrul unui bal de caritate pentru pozitivii HIV şi bolnavii de SIDA. Naţionaliştii au urzit în secret, fără a permite accesul mass-media la reuniune, despre cum ar putea crea o Europă a naţiunilor, strans legată de Moscova, despre stoparea "lobby-ului satanic al homosexualilor" şi restabilirea vechii ordini, date de Dumnezeu. Tema oficială a fost istoricul Congres Vienez, care în urmă cu exact 200 de ani, prin fondarea "Sfintei Alianţe", a adus continentului "un secol al liniştii relative şi al echilibrului geopolitic", cum s-a scris în invitaţie. În realitate, s-a vorbit puţin despre istorie şi mult despre viitor, căci astăzi europenii şi creştinii s-ar afla "într-o conjunctură istorică şi geopolitica ce impune reînvierea spiritului Sfintei Alianţe".  Gazde ale întalnirii de la Viena au fost oligarhul rus Konstantin Malofeev şi fundaţia sa "Sfantul Vasile cel Mare". Malofeev a fost şi moderatorul reuniunii. Alţi invitaţi din Rusia au fost ideologul-sef al Mişcării Eurasiatice, Alexandr Dugin, ca şi pictorul naţionalist Ilja Glasunow. Din Franţa au venit deputaţi ai Frontului Naţional, Marion Marechal-Le Pen (nepoata a fondatorului partidului şi a Marinei Le Pen), ca şi istoricul Aymeric Chauprade. Din Franţa a venit prinţul Sixtus Henri de Bourbon-Parma, conducătorul Mişcării Carliste, o mişcare catolico-monarhistă, iar din Elveţia a venit Serge de Pahlen, director al unei instituţii financiare din Geneva şi soţ al moştenitoarei firmei Fiat, Margherita Agnelli de Pahlen. Din Austria au luat parte la eveniment Heinz-Christian Strache, preşedintele partidului populist de dreapta FPO, vicepreşedintele său Johann Gudenus şi vechiul politician FPO din Viena, Johann Herzog,
Din Bulgaria a participat Wolen Siderow, preşedinte şi fondator al partidului de extremă dreaptă Ataka. Prezenţi au fost şi caţiva extremişti de dreapta din Croaţia, nobili din Georgia şi Rusia, precum şi un preot catolic.

A cincea coloana pro-rusă

Oaspetele de vază al reuniunii a fost Alexandr Dugin, publicistul de 56 de ani de la Moscova, co-fondator al Partidului Naţional Bolşevic şi ideolog principal al Mişcării Eurasiatice, scrie tagesanzeiger.ch, precizand că Dugin face propagandă pentru o alianţă europeano-asiatică sub conducerea Rusiei: "Ideile sale au fost vizibile atat în cuvantarea preşedintelui rus Putin, după anexarea Crimeei, cat şi la constituirea Uniunii Eurasiatice dintre Rusia, Belarus şi Kazahstan, la finele lunii mai". "Într-o luare de cuvant televizată din luna aprilie, Dugin a propus ca Europa să devină, prin mijloace paşnice, protectorat rusesc, pentru că astfel să se poată apăra de căsătorii homosexuale, de Pussy Riot şi de ea însăşi: <>", ar fi declarat Dugin, citat de publicaţia elveţiană.

Cutremurele din Japonia, pedeapsa lui Dumnezeu

Autorul articolului din Tagesanzeiger.ch, Bernhard Odehnal, nu exclude posibilitatea ca Dugin să se fi referit la unii participanţi de la reuniunea vieneză, cum e "istoricul italian Roberto de Mattei, care a considerat că tsunami-ul şi cutremurele din Japonia sunt pedeapsa lui Dumnezeu, iar apusul Imperiului Roman este legat de toleranţa sa faţă de homosexualitate", sau "bulgarul Siderow, al cărui partid se consideră pavăză împotriva marşului turcilor şi evreilor în Europa".
Konstantin Malofeew (39 de ani), organizatorul evenimentului, ar fi unul dintre finanţatorii separatiştilor pro-ruşi din Ucraina de Est.
Un alt participant la reuniune şi admirator al preşedintelui rus ar fi fost Ilja Glasunow, căruia, la vestea anexării ruseşti a Crimeei, "i-au dat lacrimile" de bucurie.
Şi alţi oaspeţi din sala de ceremonii l-ar fi lăudat pe Putin. Un vorbitor îl considera "mantuitorul" şi reîncarnarea lui Alexandru Întaiul, ţarul care a urzit "Sfanta Alianţă" împotriva lui Napoleon.
Întalnirea naţionaliştilor s-a încheiat cu un concert de muzică clasică şi cu o recepţie de gală. Opinia publică n-a fost informată asupra întalnirii, presa n-ar fi avut deloc acces la discuţiile purtate în palatul din Viena. Intrările au fost controlate de o firmă de pază privată, participanţii au fost obligaţi să păstreze absolută confidenţialitate şi nu le-ar fi fost permis să fotografieze.


Două persoane, condamnate la închisoare pe viaţă pentru asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia

n cel care a comandat crima împotriva ziaristei critice la adresa Kremlinului nu a fost descoperit

Organizatorul şi executantul asasinării jurnalistei Anna Politkovskaia, ucisă în 2006, au fost condamnaţi ieri la închisoare pe viaţă de un tribunal de la Moscova, în timp ce trei dintre complicii lor au primit pedepse cuprinse între 12 şi 20 de ani de închisoare. Rustam Mahmudov a fost declarat vinovat că a tras asupra jurnalistei de opoziţie în momentul intrării în imobilul în care locuia, în timp ce Lom-Ali Gaitukaev, unchiul asasinului, a fost identificat drept organizatorul atentatului. De asemenea, tribunalul l-a condamnat la 20 de ani de închisoare pe poliţistul Serghei Hagikurbanov, găsit vinovat pentru participare la pregătirea asasinatului. Cei doi fraţi ai atacatorului, Ibragim şi Djabrail Mahmudov, acuzaţi că au supravegheat-o pe Anna Politkovskaia şi l-au avertizat pe fratele lor în momentul sosirii, au primit pedepse de 12, respectiv 14 ani de închisoare.
Ancheta în cazul jurnalistei Anna Politkovskaia, care le-a adus pe cele cinci persoane implicate direct în crima comisă în 2006 în faţa judecătorilor, nu a reuşit identificarea unor eventuale persoane care să fi comandat asasinatul.
Asasinarea jurnalistei de investigaţie care lucra pentru cotidianul independent Novaia Gazeta, foarte critic la adresa politicii Kremlinului în Cecenia, a provocat emoţie în lumea întreagă şi numeroase critici din partea presei străine şi a organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului.

Un grilaj de pe un pod parisian s-a prăbuşit sub greutatea "lacătelor iubirii"

O parte din grilajul de pe Podul Artelor din Paris (Pont des Arts sau Passerelle des Arts), pe care se află câteva mii de "lacăte ale iubirii" agăţate de turişti, s-a prăbuşit duminică după-amiază, determinând poliţia pariziană să evacueze şi să închidă podul. "Incidentul s-a produs în jurul orei 17.50. Un grilaj de 2,40 metri s-a prăbuşit pe pasarelă, fără să facă victime", a precizat un reprezentant al Poliţiei din Paris. "Pasarela a fost imediat evacuată şi închisă".
Podul Artelor sau Pasarela Artelor, care traversează Sena în faţa muzeului Luvru şi oferă pietonilor una dintre cele mai frumoase vederi asupra Parisului, este cunoscut în lumea întreagă pentru miile de "lacăte ale iubirii", pe care cuplurile de îndrăgostiţi vin şi le agaţă de-a lungul parapetului său, pentru a-şi "sigila relaţia", aruncând apoi cheia în Sena.
Acest fenomen, care a generat şi polemici, face parte în zilele noastre dintre atracţiile turistice ale Parisului. Podul îi îngrijorează însă pe reprezentanţii primăriei, care caută "alternative în acelaşi timp artistice, solidare şi ecologice" pentru aceste manifestări de iubire, care ridică "probleme de securitate şi de estetică".
O petiţie a fost lansată în luna martie de doi americani îndrăgostiţi de Paris, care au cerut primăriei să îndepărteze lacătele, întrucât acestea aduc atingere securităţii şi calităţii vieţii locuitorilor din Paris.
Prezentă pe toate continentele, inclusiv în ţări precum Germania, Rusia şi China, dar mai ales în Italia, această tendinţă - denumită de unii "epidemie" - a "lacătelor iubirii", aduse de cuplurile care vor să îşi celebreze relaţia, a ajuns pe Podul Artelor din Paris în 2008. Limitată până în 2010, ea a sfârşit prin a acoperi întregul parapet de 150 de metri şi s-a propagat apoi spre celelalte poduri pariziene. Aproximativ 40 de lacăte au fost semnalate recent în vârful Turnului Eiffel.

Bilanţ de 28 de morţi în urma atacului terorist de pe aeroportul din Karachi

Atacul terorist care a vizat aeroportul din oraşul pakistanez Karachi s-a încheiat şi toţi agresorii au fost ucişi, au anunţat autorităţile pakistaneze.
"Atacul s-a încheiat, am eliminat toţi agresorii", a declarat Sibtain Rizvi, purtătorul de cuvânt al forţelor paramilitare pakistaneze. Bilanţul victimelor atacului talibanilor, care a durat peste 12 ore, este de cel puţin 28 de morţi, inclusiv zece agresori.
Cursele aeriene au fost reluate ieri la ora locală 16.00 (14.00, ora României), a declarat Abid Ali Khan, purtătorul de cuvânt al Autorităţii aeronautice civile. Atacul armat a fost revendicat de Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TTP), principalul grup rebel din această ţară.

Svastici în locuinţa cuplului care a ucis trei persoane în Las Vegas

Poliţia a găsit svastici în locuinţa cuplului care a ucis trei persoane în Las Vegas, după care s-a sinucis, aparent în urma unui pact sinucigaş, relatează postul Sky News.  Cei doi atacatori, care au împuşcat mortal doi poliţişti şi un civil înainte să se sinucidă, erau adepţi ai "supremaţiei albilor" şi vizau poliţia. Suspecţii erau căsătoriţi, potrivit publicaţiei Las Vegas Review-Journal. Ei par că s-au sinucis în urma unui pact sinucigaş.
Identitatea celor doi nu a fost dezvăluită, însă locuinţa le-a fost percheziţionată de către poliţie. The Review-Journal scrie că investigatorii au descoperit în locuinţă obiecte asociate teoriei supremaţiei albilor şi svastici. În atacul armat comis la restaurantul CiCi's Pizza, duminică, au fost ucişi ofiţerii Alyn Beck, în vârstă de 41 de ani, şi Igor Soldo, în vârstă de 31 de ani. Ei "luau masa în momentul în care au fost atacaţi", a precizat Poliţia din Las Vegas într-un comunicat. Ambii au fost declaraţi morţi la spital. Beck făcea parte din poliţie din 2001, era căsătorit şi avea trei copii, iar Soldo făcea parte din Departament din 2006, era căsătorit şi avea o fiică.
Unul dintre atacatori a strigat "Aceasta este o revoluţie". Ulterior, cei doi suspecţi, un bărbat şi o femeie, au fugit către un magazin Walmart, peste drum, unde au împuşcat o persoană, la intrarea în clădire, şi s-au angajat într-un schimb de focuri cu poliţişti, după care s-au sinucis. Atât pizzeria, cât şi magazinul Walmart au rămas închise pe timpul investigaţiilor efectuate de criminalişti.

Juan Carlos a abdicat "din cauza" prinţului Charles

Regele Spaniei Juan Carlos ar fi declarat că a decis să abdice pentru a nu-l lăsa pe fiul său, prinţul Felipe, "să îmbătrânească aşteptând (Coroana), ca prinţul Charles", moştenitorul Coroanei Angliei, potrivit presei spaniole.
Regele a anunţat săptămâna trecută că-i va preda ştafeta prinţului moştenitor Felipe, în vârstă de 46 de ani. Într-un discurs televizat, Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, care domneşte din 1975, a declarat că doreşte să vestească o "nouă perioadă de speranţă" şi că "o nouă generaţie" va prelua domnia, cu "o nouă energie". El le-ar fi spus unor membri ai personalului său că a simţit că este momentul potrivit să-i lase tronul lui Felipe cât este încă tânăr. "Nu vreau ca fiul meu să îmbătrânească aşteptând (Coroana) ca prinţul Charles", i-ar fi spus Juan Carlos lui Rafael Spottorno, şeful Casei Regale. "S-a gândit în primul rând că fiul său este în floarea vârstei şi că nu vrea să-l vadă ca pe prinţul Charles, care împlineşte 66 de ani în noiembrie", a declarat Spottorno pentru ziarul spaniol El Mundo.
Însă o sursă de la Palatul Regal declara săptămâna trecută că regele abdică din motive politice. Popularitatea monarhului a scăzut vertiginos în urma unor acuzaţii potrivit cărora regele este rupt de ţară, care se confruntă cu cea mai dură criză economică din istoria sa.
Prinţul Charles a aşteptat mai mult decât oricare alt moştenitor al Coroanei Angliei să urce pe tron. El a devenit prinţ moştenitor la vârsta de trei ani, după ce mama sa, regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 88 de ani, a urcat pe tron în 1952. Astfel, Charles a depăşit în 2011 recordul deţinut anterior de către un străbunic al său, Edward al VII-lea.

Faţa bărbaţilor s-a întărit împotriva loviturilor cu pumnul

Faţa hominizilor de sex masculin a dobândit trăsături mai robuste ca mijloc de apărare împotriva loviturilor cu pumnul, iar oasele care erau cele mai expuse fracturilor au devenit şi cele mai puternice, de-a lungul evoluţiei, au constatat cercetătorii americani. Potrivit unui articol publicat în revista Biological Reviews, întărirea oaselor maxilarului a avut loc în timpul luptelor pentru partenere şi resurse, teorie care sugerează că violenţa a dus la o serie de schimbări evoluţioniste fundamentale. Fosilele descoperite de-a lungul timpului arată că australopitecii, predecesorii genului Homo, aveau structuri faciale surprinzător de robuste.
Mulţi ani, structura facială robustă a fost considerată o adaptare la o alimentaţie dificil de mestecat, bazată pe nuci, seminţe şi ierburi. Însă, potrivit descoperirilor mai recente, examinarea dentiţiei şi a izotopilor de carbon din dinţii australopitecilor au pus sub semnul întrebării această "ipoteză a alimentelor". "De fapt, specia Paranthropus boisei, «spărgătorul de nuci», probabil mânca fructe", a declarat profesorul David Carrier, principalul autor al teoriei şi biolog evoluţionist la Universitatea din Utah.
În loc de alimentaţie, David Carrier şi Michael Morgan, coautorul studiului, au propus teoria potrivit căreia competiţia violentă a dus la dezvoltarea acestor "întărituri" faciale - ceea ce aceştia au numit "ipoteza de întărire protectoare". În sprijinul ipotezei lor, David Carrier şi Michael Morgan au adus informaţii legate de actele de agresiune ce au loc între oamenii din prezent. Câteva studii din camerele de urgenţă ale spitalelor au arătat că faţa este cea mai expusă rănirii rezultate în urma conflictelor violente.
În afară de acest lucru, aceste oase manifestă cele mai mari diferenţe la bărbaţi şi femei, atât în prezent, cât şi cu patru milioane de ani în urmă.
"În cazul oamenilor şi al primatelor, în general (...), masculii au cea mai mare probabilitate de a intra în conflicte şi tot bărbaţii riscă cel mai mult să fie răniţi", a spus profesorul Carrier. În mod interesant, urmaşii hominizilor - inclusiv oamenii - au dat semne din ce în ce mai reduse ale protejării faciale. Acest fenomen este rezultatul, potrivit lui David Carrier, unei nevoi din ce în ce mai scăzute de protecţie: "Braţele şi partea superioară a trupului nostru nu sunt nici pe departe atât de puternice pe cât erau la australopiteci. Există o corelaţie temporală", a spus David Carrier.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.