Internațional

Poliţia arestează 18 persoane în cazul accidentului din Turcia

Ziarul de Vrancea
18 mai 2014 321 vizualizări
La mina din Soma, situată în vestul Turciei, au decedat în urma unei explozii 301 persoane u acesta este cel mai grav accident din ultimii 20 de ani

Poliţia turcă a arestat, ieri, 18 persoane, inclusiv liderii suspectaţi de neglijenţă ai companiei miniere din Soma, în vestul Turciei, unde au murit 301 mineri, potrivit presei locale, relatează AFP. Echipele de salvare şi-au încheiat activitatea sambătă, după ce au descoperit cadavrele ultimelor victime ale catastrofei miniere din Soma, accidentul industrial cu cei mai mulţi morţi din istoria ţării. Zeci de procurori au fost desemnaţi vineri să ancheteze incendiul şi explozia - care ar fi fost provocate de o defecţiune electrică - în mina privată din Soma. Exploatantul Soma Kömür Isletmeleri, acuzat că a privilegiat rentabilitatea în detrimentul securităţii salariaţilor săi, neagă cu vehemenţă orice neglijenţă. "Am lucrat cu toţii din greu. Nu am văzut un astfel de incident în 20 de ani", a declarat directorul general Akin Celik. Nu este clar dacă Celik figurează printre persoanele arestate. Un raport de expertiză preliminară a accidentului, obţinut de cotidianul Milliyet, evidenţiază mai multe deficienţe grave privind securitatea, între care lipsa unui detector de monoxid de carbon. Catastrofa a generat un val de furie în Turcia, nu numai împotriva companiei Soma Kömür Isletmeleri, ci şi a regimului islamo-conservator al lui Erdogan. Studenţii au vegheat toată noapte de sambătă spre duminică în Facultatea de Mine a Universităţii tehnice din Istanbul, ocupată ca reacţie la această catastrofă minieră.  În timpul unui simplu protest faţă de legăturile prestigioasei Universităţi tehnice (UIT) din Istanbul cu compania care exploatează mina din Soma, acţiunea s-a transformat vineri în ocupaţie a instituţiei, după ce elevii ingineri s-au legat cu lanţuri de uşile facultăţii.  Acţiunea şi-a demonstrat rezultatele. Universitatea a anunţat că a întrerupt legăturile cu proprietarii Soma Komur, membri în consiliul de administraţie al facultăţii.


POZA: M:ă04_economicădanut.constantinăPOZEămina Turcia accident.jpg
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.