Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Scenariul Crimeea se repetă şi cu estul Ucrainei?

Ziarul de Vrancea
8 mai 2014 598 vizualizări
Separatiştii proruşi anunţă că referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică u preşedintele Putin a solicitat ca plebiscitul să fie amanat u "orice apel de «amanare» a lui nu este decat un afront şi în niciun caz un semn de bunăvoinţă. Rusia a pus deja în aplicare un astfel de scenariu în Crimeea", arată autorităţile din Ucraina

Referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică, au anunţat ieri separatiştii proruşi de la Doneţk şi Slaviansk, în pofida apelului lansat de preşedintele rus, Vladimir Putin, de a-l amana, relatează AFP. Referendumul privind independenţa "va avea loc la 11 mai", a declarat pentru AFP Denis Puşilin, liderul separatiştilor republicii autoproclamate Doneţk, adăugand că un consiliu local al rebelilor a votat în acest sens joi. O decizie similară a fost adoptată în "unanimitate" în regiunea vecină Lugansk, a anunţat agenţia Interfax, citand un purtător de cuvant al "armatei din sud-est". Organizarea unei astfel de consultări "ar agrava situaţia" în ţară, a reacţionat imediat o purtătoare de cuvant a Uniunii Europene la Bruxelles. "Insistăm cu putere asupra faptului că acest referendum nu trebuie să aibă loc" deoarece "ar agrava situaţia" şi "ar putea duce la o nouă escaladare", a declarat Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvant a serviciului diplomatic al UE. Preşedintele rus Vladimir Putin, care l-a primit la Moscova pe preşedintele în exerciţiu al OSCE, elveţianul Didier Burkhalter, a surprins, miercuri, părand să adopte un ton mai conciliant decat în mod obişnuit faţă de Kiev. El a propus un "dialog" pentru oprirea operaţiunii militare în curs în sud-est în schimbul amanării "referendumului".  Autorităţile de la Kiev au anunţat deja că nu vor recunoaşte legitimitatea acestui proiect de "referendum terorist".  "Orice apel de «amanare» a lui nu este decat un afront şi în niciun caz un semn de bunăvoinţă. Rusia a pus deja în aplicare un astfel de scenariu în Crimeea", a subliniat Ministerul Afacerilor Externe. Această peninsulă din sudul Ucrainei a trecut de facto sub controlul Moscovei. "În pofida unui gest care pare de «bunăvoinţă», conţinutul şi retorica exprimate de Kremlin (miercuri) nu au nimic de-a face cu adevărata căutare a unei reglementări" a crizei ucrainene, a considerat Kievul.

Rusia îşi arată muşchii

Pe fondul tensiunilor din zonă, Rusia a efectuat ieri mai multe teste de rachete balistice, în cadrul unor exerciţii militare supervizate de preşedintele rus Vladimir Putin, au anunţat agenţiile ruse citand oficiali din cadrul Ministerului Apărării, relatează AFP. Forţele militare ruse au efectuat un tir de rachetă balistică intercontinentală de tip Topol de la baza Pleseţk (nordul Rusiei), precum şi "mai multe" alte teste de rachete cu rază de acţiune mai scurtă de pe submarinele flotei Nordului şi flotei Pacificului, potrivit agenţiilor ruse. Exerciţiile au inclus, de asemenea, lansări de rachete aer-sol de pe bombardiere strategice Tupolev TU-95 şi intrarea în Canalul Manecii a unor nave ale Flotei Nordului conduse de portavionul "Amiral Kuzneţov". Manevrele au fost supervizate de la Moscova de Vladimir Putin şi de preşedinţii a patru ţări foste membre URSS aliate Moscovei: Belarus, Armenia, Tardjikistan şi Kîrgîzstan.

Familia romancei ucise la Florenţa vrea înmormantarea în peninsulă
 
Familia romancei în varstă de 26 de ani torturată şi ucisă în oraşul italian Florenţa vrea ca aceasta să fie înmormantată în Italia, iar o fundaţie de caritate şi autorităţile locale italiene s-au oferit să suporte cheltuielile, scrie ziarul La Nazione, în ediţia online. Autopsia a stabilit că romanca Andreea Cristina Zamfir, în varstă de 26 de ani, a murit din cauza unei hemoragii interne care a fost provocată de actele de tortură la care a fost supusă. "Vom organiza o ceremonie funebră în Florenţa, iar autorităţile vor suporta cheltuielile", a declarat chestorul-şef al oraşului, Raffaele Micillo, după o întrevedere cu consulul general al Romaniei. "În cursul întalnirii, am vorbit despre problema ajutării familiei acestei tinere. (...) Din raţiuni umanitare, comunitatea florentină intenţionează să arate solidaritate cu această fată, cu familia ei şi cu întreaga comunitate a imigranţilor romani", a explicat Rafaele Micillo, precizand că, după ceremonia funebră, sicriul va fi trimis în Romania. Însă autorităţile italiene au descoperit că mama şi sora romancei ucisă la Florenţa locuiesc în Italia. Dorina (51 de ani), mama romancei, a cerut ca înmormantarea să aibă loc în Italia, în localitatea Montesarchio (Campania, sud), unde acestea locuiesc. Caritas - o fundaţie filantropică - a anunţat disponibilitatea de a suporta cheltuielile înmormantării romancei. Cadavrul Andreei Cristina Zamfir (26 de ani, originară din Hunedoara) a fost găsit "crucificat", luni dimineaţă, la periferia oraşului Florenţa, victima prezentand urme de tortură. Ipoteza analizată de anchetatori este cea a unui criminal în serie, a unui maniac. Potrivit ziarului La Repubblica, Andrea Cristina Zamfir se prostitua în zona oraşului Florenţa fără a fi "protejată" de vreo grupare de proxenetism. Din această cauză, anchetatorilor le este greu să stabilească locul în care romanca a fost abordată de clientul care a omorat-o. În trecut, romanca ar fi avut probleme cu drogurile, dar nu a fost condamnată niciodată pentru infracţiuni de acest tip. Romanca a fost cercetată la un moment dat pentru delicte referitoare la imigraţie.

Tren de mare viteză blocat ore întregi din cauza unui cerb

Un tren Eurostar care efectua o cursă Londra-Paris, cu 450 de persoane la bord, a rămas blocat timp de aproape trei ore, în noaptea de miercuri spre joi, în Franţa, în apropiere de oraşul Lille (nord), după ce a lovit un cerb, a anunţat un purtător de cuvant, relatează AFP. Pasagerii au sosit la Paris la ora locală 4.30 (5.30, ora Romaniei), cu o întarziere de cinci ore şi zece minute faţă de ora programată a sosirii, după ce au schimbat trenul la Lille în cursul nopţii de miercuri spre joi. Trenul a pornit de la Londra miercuri seara şi a lovit un cerb pe teritoriul francez, a anunţat Eurostar într-un mesaj postat pe Twitter. Carenajul locomotivei a fost "foarte avariat" de coliziune, iar trenul s-a oprit pe calea ferată, la aproximativ 40 de kilometri de Lille, la nivelul comunei Hondeghem, potrivit unui purtător de cuvant al Căilor Ferate Franceze (SNCF). Trenul a fost imobilizat timp de aproape trei ore, perioadă în care o echipă de tehnicieni din cadrul SNCF a venit la faţa locului şi a îndepărtat tabla care s-a turtit şi se freca de şine. Trenul a putut să repornească imediat după ora locală 2.30 (3.30, ora Romaniei), cu o viteză redusă, către Lille, unde pasagerii au fost îmbarcaţi în altă garnitură. Compania le-a propus pasagerilor, drept compensaţie, "o călătorie dus-întors gratuită şi rambursarea cursei perturbate", a precizat Eurostar.

Cafeaua poate preveni deteriorarea vederii

O ceaşcă de cafea pe zi poate salva vederea persoanelor afectate de glaucom şi diabet, boli care provoacă degenerescenţa retinei, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Cornell din New York, potrivit dailymail.co.uk. Cercetătorii americani studiau efectele antioxidante ale cafelei cand au descoperit că acidul clorogenic, un antioxidant regăsit într-o proporţie cuprinsă între 7% şi 9% în boabele de cafea, previne deteriorarea vederii şi chiar degenerescenţa retinei, provocată de glaucom, înaintarea în varstă şi diabet. În studiul publicat de cercetătorii americani în Journal of Agricultural and Food Chemistry se arată că acidul clorogenic administrat şoarecilor a împiedicat degenerescenţa retinei acestora. "Retina este un strat subţire de ţesut din interiorul ochiului, ca un perete interior cu milioane de celule fotosensibile şi celule nervoase care primesc şi organizează informaţiile vizuale. Este, de asemenea, unul dintre cele mai active ţesuturi din punct de vedere metabolic, avand nevoie de niveluri crescute de oxigen şi fiind sensibil la stresul oxidativ", a precizat profesorul Chang Y. Lee, coordonatorul studiului."Cafeaua este cea mai populară băutură din lume, iar acum înţelegem ce beneficii putem obţine de pe urma acesteia", a adăugat Chang Y. Lee. Studii anterioare au arătat că, de asemenea, cafeaua reduce riscul unor boli cronice, precum Parkinson, cancer de prostată, diabet şi Alzheimer, şi al afecţiunilor ce provoacă declin cognitiv, asociate cu varsta.

Tensiunile dintre Japonia şi China se amplifică din nou

Japonia s-a declarat joi "foarte îngrijorată" de incidente care au avut loc în Marea Chinei de Sud între nave vietnameze şi chineze şi a acuzat Beijingul că este responsabil de producerea acestora, relatează AFP. Hanoi a acuzat miercuri nave chineze, care protejează instalaţii de foraj petrolier în ape care fac obiectul unei dispute, că au "atacat" nave de patrulare vietnameze. "Suntem foarte îngrijoraţi faţă de această intensificare a tensiunilor regionale, din cauza deciziei unilaterale chineze de a începe aceste forări", a declarat Yoshihide Suga, un purtător de cuvant al Guvernului japonez. Denunţand o acţiune "ilegală", Hanoi a trimis nave de patrulare, după ce Agenţia chineză pentru Securitate Maritimă a anunţat începerea operaţiunilor de forare în apropiere de Insulele Paracel, aflate sub controlul Beijingului, dar revendicate de către Hanoi. "În opinia noastră, acest incident face parte dintre activităţile maritime provocatoare şi unilaterale ale Chinei", a declarat purtătoru de cuvant japonez. El a relevat "informaţii" potrivit cărora "numeroase nave vietnameze au fost avariate, iar cateva persoane (au fost) rănite".

Fost ministru al lui Berlusconi, complice al Mafiei

Justiţia italiană a anunţat joi arestarea lui Claudio Scajola, fost ministru în diverse guverne conduse de Silvio Berlusconi, acuzat că l-a ajutat pe un complice al Mafiei calabreze, Amedeo Matacena, să-şi ascundă averea şi să fugă din ţară, relatează AFP. Mai multe persoane, printre care mama lui Amedeo Matacena şi secretara lui Claudio Scajola, au fost, de asemenea, arestate în acest caz. "Suspiciuni grave vizează persoanele implicate (...) care, prin intermediul activităţilor desfăşurate, l-au ajutat pe omul de afaceri Matacena să ascundă faptul că deţinea bunuri "avand legătură cu Mafia calabreză Ndrangheta şi să "fugă în străinătate", anunţă Parchetului antimafia din Reggio Calabria într-un comunicat. Matacena a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru complicitate cu Mafia. El se află în prezent în Dubai, de unde Claudio Scajola ar fi încercat să-l ajute să plece spre Liban, potrivit presei italiene. Claudio Scajola a fost ministru de Interne, pentru Dezvoltare Economică şi aplicarea programului guvernamental în diverse cabinete conduse de Silvio Berlusconi, între 2001 şi 2010.

Protest la nivel mondial al angajaţilor lanţurilor fast-food

Angajaţii lanţurilor de restaurante de tip fast-food vor lansa săptămana viitoare o zi de protest la nivel mondial, reclamand salarii şi condiţii de muncă mai bune, au anunţat miercuri, la New York, reprezentanţi ai mişcării, relatează AFP. Reuniţi pentru prima dată sub sigla unui sindicat internaţional, UITA, angajaţii din domeniul fast-food au ajuns la un acord cu privire la lansarea protestului pe 15 mai, cand vor avea loc greve în 150 de oraşe americane şi acţiuni de protest în 33 de ţări, inclusiv în Japonia, Brazilia, Maroc şi India. "Muncitorii din zeci de ţări de pe şase continente au anunţat că se alătură mişcării tot mai importante în favoarea creşterii salariilor şi acordării unor drepturi mai bune de muncă în restaurante ca McDonald's, Burger King, Wendy's şi KFC", anunţă organizatorii într-un comunicat. Un grup de 70 de manifestanţi, originari din diverse ţări, s-a adunat miercuri în faţa unui restaurant McDonald's, în Manhattan, cu ocazia acestui anunţ. În Statele Unite, angajaţii în domeniul fast-food reclamă un salariu de 15 dolari pe oră, reprezentand dublul salariului minim federal de 7,25 de dolari, aplicat în prezent în numeroase lanţuri de restaurante de tip fast-food.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.