Internațional

Cel mai mare dinozaur carnivor european, descoperit în Portugalia

Ziarul de Vrancea
6 mar 2014 746 vizualizări
O nouă specie de dinozaur, probabil cel mai mare carnivor care a trăit în Europa, în urmă cu aproximativ 150 milioane de ani, a fost descoperită în Portugalia, potrivit unui studiu publicat miercuri în Statele Unite ale Americii.

Oasele fosilizate ale acestui dinozaur carnivor, ce avea o lungime de 10 metri şi o greutate de 4-5 tone, au fost descoperite de cercetători la nord de Lisabona. Iniţial atribuite unui Torvosaurus tanneri, o specie care trăia în America de Nord, paleontologii au stabilit în cele din urmă, analizând tibia, maxilarul superior, dinţii şi o parte dintre vertebrele din coadă, că era vorba de fapt de o specie nouă, pe care au denumit-o Torvosaurus gurneyi.
Acest dinozaur avea dinţi ascuţiţi ca o lamă, ce măsurau 10 centimetri, indicând faptul că animalul se afla în vârful lanţului trofic din Peninsula Iberică în urmă cu circa 150 milioane de ani, au precizat autorii studiului.
Numărul dinţilor, ca şi talia şi forma botului, par să îl diferenţieze pe Torvosaurus european de aceia care trăiau în America de Nord.
Cu un craniu de 1,15 metri, Torvosaurus gurneyi a fost unul dintre cei mai mari carnivori tereştri din acea epocă şi un prădător foarte activ, care vâna alţi dinozauri de talie mare. Fosile de dinozauri înrudiţi cu Torvosaurus i-au făcut pe paleontologi să creadă că acest prădător de mari dimensiuni era deja acoperit cu un strat protector de "proto-pene".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.