Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Ciocniri violente între manifestanţi şi poliţie la Kiev

Ziarul de Vrancea
18 feb 2014 509 vizualizări
Protestele au izbucnit în apropierea Parlamentului din Ucraina u poliţia a folosit grenade asurzitoare şi a tras cu gloanţe de cauciuc în manifestanţi, după ce aceştia din urmă au aruncat cu pietre

Ciocniri între manifestanţi şi poliţie au izbucnit ieri în apropierea Parlamentului de la Kiev, care examinează o reformă constituţională ce reduce competenţele prezidenţiale, a anunţat un jurnalist al AFP. Poliţia a folosit grenade asurzitoare şi a tras cu gloanţe de cauciuc în manifestanţi, după ce aceştia din urmă au aruncat cu pietre în cordonul de poliţişti ce înconjoară Parlamentul. Acestea sunt primele ciocniri care au loc la Kiev după confruntările de la sfarşitul lunii ianuarie, în urma cărora patru persoane au murit şi peste 500 au fost rănite. Mii de manifestanţi s-au oprit la cateva sute de metri de clădirea Parlamentului de la Kiev, apărată de trupe ale Ministerului de Interne şi de forţele speciale. Participanţii la protestele din Piaţa Maidan, cupată de aproape trei luni de manifestanţii anti-Ianukovici, încearcau să evite o confruntare directă între manifestanţii radicali şi forţele de ordine.  "Obiectivul nostru este încercuirea Parlamentului sau blocarea lui, pentru a nu le permite deputaţilor să numească un premier rus", a declarat Andrei Parubi, deputat din partea partidului Batkivşcina, formaţiunea fostului premier Iulia Timoşenko. Parlamentul de la Kiev urmează, de asemenea, să examineze o reformă constituţională care prevede reducerea prerogativelor prezidenţiale, în favoarea Legislativului. "Organizăm o ofensivă paşnică împotriva Parlamentului. Opoziţia dispune doar de 169 de deputaţi din cei 450, ceea ce nu este suficient, dar sper că reprezentanţii majorităţii vor înţelege că trebuie să voteze reforma constituţională", a declarat liderul partidului naţionalist Svoboda, Oleg Tiagnibok. Militanţii grupării radicale care s-a aflat la originea ciocnirilor violente cu forţele de ordine de la sfarşitul lunii ianuarie, au anunţat, de asemenea, "moblizarea" pentru mieri. În acelaşi timp, opoziţia acuză puterea că cedează la presiunile Rusiei, după refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna, în noiembrie anul trecut, Acordul de Asociere cu UE, în favoarea apropierii de Moscova. "În loc să dea curs solicitărilor manifestanţilor din Piaţa Maidan, puterea răspunde la cerinţele Kremlinului. Nu vom permite acest lucru", a promis Andrei Parubi într-o postare pe blogul personal, adăugand că ucrainenii refuză "să-şi vandă independenţa pentru 15 miliarde de dolari".  Rusia a anunţat în decembrie anul trecut că va acorda Ucrainei un credit de 15 miliarde de dolari, dintre care trei miliarde au fost deja trimise Kievului, împreună cu promisiunea unei importante reduceri a preţului la livrarea gazelor.

Manifestanţii au atacat sediul partidului lui Ianukovici

Manifestanţii ucraineni au lansat ieri un atac împotriva sediului Partidului Regiunilor al preşedintelui Viktor Ianukovici, aruncand cu pietre şi cocteiluri Molotov, preluand controlul asupra acestuia, după care au fost respinşi de către poliţişti antirevoltă, potrivit unui jurnalist AFP. După ce au aruncat cu pietre şi coteiluri Molotov, între 200 şi 300 de manifestanţi au preluat controlul asupra sediului, plin de fum şi în care existau mai multe focare de incendiu. Un steag albastru al Partidului Regiunilor a fost incendiat. Ei au fost nevoiţi să se retragă, la apropierea poliţiştilor antirevoltă. Manifestanţii au spart cu ajutorul unui topor intrarea într-un garaj din curtea imobilului. O maşină a fost incendiată, iar o limuzină blindată a reuşit să părăsească zona violenţelor.

Site-ul WikiLeaks, spionat de către NSA şi GCHQ

Agenţia americană de informaţii NSA şi echivalenta sa britanică GCHQ "au spionat WikiLeaks şi pe cititorii săi", a anunţat ieri site-ul lui Julian Assange citand documente obţinute de la Edward Snowden, reclamand totodată numirea unui "procuror special" în acest caz, relatează AFP. Potrivit unuia dintre aceste decomente, NSA l-a înscris pe Julian Assange, încă din 2010, pe "o listă cu persoane care trebuie să fie ţinta unei urmăriri şi care cuprinde membri suspectaţi că fac parte din reţeaua Al-Qaida", a dat asigurări WikiLeaks într-un comunicat. "NSA şi partenerul său britanic GCHQ au spionat, de asemenea, WikiLeaks şi pe cititorii săi", a adăugat site-ul, citand alt document provenind de la Edward Snowden, un fost colaborator NSA, refugiat în Rusia. "WikiLeaks condamnă ferm comportamentul fără de lege al Agenţiei Naţionale americane de Securitate. Îndemnăm administraţia Obama să numească un procuror special pentru a ancheta asupra extinderii activităţii criminale a NSA împotriva mass-media, inclusiv a WikiLeaks", a reacţionat Assange, citat într-un comunicat. WikiLeaks - un site specializat în publicarea de documente secrete în special cu privire la armata americană şi telegrame diplomatice americane - relevă că "NSA şi complicii săi britanici nu dau dovadă de vreun respect faţă de drept". Site-ul apreciază totodată că "nicio entitate, inclusiv NSA, nu ar trebui să fie autorizată să acţioneze în deplină impunitate împotriva jurnaliştilor". WikiLeaks anunţă că i-a cerut fostului judecător spaniol Baltasar Garzon, care asigură apărarea lui Julian Assange şi a site-ului acestuia, "să pregătească un răspuns pe măsură".

Premierul thailandez va inculpat

Comisia anticorupţie thailandeză (NACC) a anunţat ieri că o va inculpa pe premierul Yingluck Shinawatra pentru neglijenţă în legătură cu programul său controversat de ajutor acordat cultivatorilor de orez, o procedură care ar putea duce la destituirea sa, relatează AFP. Comisia a precizat într-un comunicat că Yingluck a ignorat avertismentele ce atrăgeau atenţia că programul va duce la corupţie şi pierderi financiare. "NACC a decis în unanimitate să o convoace pe Yingluck Shinawatra (...) pentru a i se prezenta acuzaţiile formulate împotriva ei la 27 februarie". Programul de ajutor pentru cultivatorii de orez, care a determinat Guvernul să cumpere cereale de la agricultori cu pană la 50 la sută peste preţul pieţei, a contribuit la victoria zdrobitoare a lui Yingluck Shinawatra la alegerile din 2011. Dar subvenţiile fac în prezent obiectul criticilor, iar acestea pun şi mai multă presiune pe un Guvern care se luptă de trei luni cu o criză politică pe care alegerile haotice din 2 februarie nu au temperat-o. Criticii programului acuză că acesta a antrenat o corupţie masivă, că a adus o lovitură finanţelor publice, că a făcut regatul să-şi piardă locul de prim exportator mondial de orez şi a creat un stoc de produse nevandute estimat la 18 milioane de tone. Nemulţumirea s-a manifestat şi în randul cultivatorilor de orez, care cer plăţile din urmă pe mai multe luni. Luni, sute dintre ei au intrat cu forţa într-un complex al Ministerului Apărării, de la periferia capitalei, folosit frecvent de Yingluck în ultimele săptămani din cauza blocării sediului Guvernului de către manifestanţii opoziţiei.

Şapte morţi în urma unei explozii produse într-o mină

Şapte mineri au murit în Ucraina într-o explozie produsă într-o mină din Makiivka, în bazinul carbonifer Donbass (est), a anunţat ieri serviciul de stat pentru Situaţii de urgenţă, relatează AFP.  "Şapte mineri au murit şi alţi nouă au fost spitalizaţi. Optzeci de mineri au reuşit să iasă din mină", a anunţat serviciul într-un comunicat. Accidentul s-a produs luni seara, la o adancime de 815 metri. Cadavrele au fost aduse la suprafaţă în noaptea de luni spre marţi, potrivit aceleiaşi surse. Lucrările în mină au fost întrerupte. Accidente mortale au loc frecvent în minele ucrainene din cauza echipamentelor deseori învechite şi a nerespectării normelor de securitate.


Un bărbat şi-a dat foc în faţa unui minister din Iran

Un angajat al Ministerului iranian al Petrolului şi-a dat foc după o vizită a preşedintelui Hassan Rohani, a anunţat ieri presa, fără a preciza care sunt motivele actului său, relatează AFP. Bărbatul, în varstă de 58 de ani şi a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost transferat la spital la scurt timp după ce a comis acest gest. Purtătorul de cuvant al ministerului, Akbar Nematollahi, a confirmat incidentul, fără să ofere detalii despre motivaţiile victimei. Potrivit presei, incidentul a avut loc după o vizită la minister a preşedintelui Hassan Rohani. O sursă din cadrul preşedinţiei, citată de agenţia Ilna, a dezminţit orice legătură între vizită şi acest incident.

Ambasadorul indian, convocat de urgenţă la Roma

Italia l-a convocat ieri "de urgenţă" pe ambasadorul indian la Roma, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă o nouă amanare a unei proceduri declanşate împotriva a doi puşcaşi marini italieni, acuzaţi de uciderea a doi pescari indieni, în urmă cu doi ani, relatează AFP. Secretarul general al Ministerului de Externe "l-a convocat de urgenţă pe ambasador (...) pentru a exprima tulburarea şi dezamăgirea profundă a Guvernului italian", se arată într-un comunicat. Cu cateva ore mai devreme, Roma şi-a chemat ambasadorul din India pentru consultări, din acelaşi motiv.

Cutremur puternic în Caraibe

Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 s-a produs ieri în Caraibe, în largul Insulei Barbados, a anunţat institutul american de geofizică USGS, citat de AFP.Cutremurul s-a produs la ora 09.27 GMT (11.27 ora Romaniei), la aproximativ 170 de kilometri nord-est de oraşul Bathsheba (Barbados), a precizat USGS.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.