Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE:Washingtonul pregăteşte sancţiuni împotriva politicienilor din Ucraina

Ziarul de Vrancea
30 ian 2014 2280 vizualizări
Săptămana trecută, SUA au anulat vizele oficialilor ucraineni responsabili pentru dispersarea violentă a manifestanţilor

Autorităţile americane intenţionează să impună sancţiuni financiare împotriva unor reprezentanţi ai puterii şi ai unor lideri ai opoziţiei ucrainene, a informat ieri presă occidentală. Surse din cadrul Congresului american au declarat pentru agenţia Reuters că au discutat eventuale sancţiuni cu reprezentanţi ai Casei Albe. Potrivit acestora, astfel de măsuri ar putea fi aplicate în cazul în care va exista o nouă escaladare a violenţelor din ţară.
Statele Unite susţin integrarea europeană a Ucrainei şi şi-au exprimat sprijinul pentru opoziţia ucraineană. Astfel, vicepreşedintele american Joe Biden le-a cerut autorităţilor ucrainene să-şi retragă forţele de ordine din centrul Kievului şi să nu decreteze stare de urgenţă în ţară, ameninţând Kievul cu sancţiuni.
Anterior, Departamentul de Stat al SUA a anulat vizele oficialilor ucraineni responsabili pentru dispersarea violentă a manifestanţilor în noiembrie-decembrie 2013.

Viktor Ianukovici admite unele "erori"

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, recunoaşte că autorităţile au comis "erori", dar acuză opoziţia de tensionarea situaţiei din cauza "ambiţiilor politice" ale unor politicieni, conform unui comunicat oficial al Preşedinţiei.
"Ţin cont de erorile făcute de autorităţi", a spus Ianukovici.
Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-a intensificat de aproximativ două săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost abrogate marţi.

O zonă a creierului împiedică oamenii să ia decizii greşite

O regiune a creierului care îi ajută pe oameni să evite luarea deciziilor greşite, funcţionând ca o formă de conştiinţă, a fost descoperită de cercetătorii britanici, care au denumit acest ghem de neuroni "polul frontal lateral". Unele zone ale creierului controlează modul în care sunt puse în aplicare deciziile, însă această regiune, nou descoperită, este responsabilă pentru gândurile de tip "ce-ar fi fost dacă" oamenii ar fi luat altă decizie.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford au ajuns la această descoperire după ce au scanat creierul uman în două moduri diferite. La experiment au participat 25 de bărbaţi şi femei, cercetătorii descoperind că, în urma scanării, această regiune a creierului este alcătuită din 12 secţiuni mai mici. Ulterior, imaginile obţinute în urma scanării au fost comparate cu imaginile creierului maimuţelor din specia macacilor. Scanarea creierului maimuţelor a relevat că acesta nu este înzestrat cu un pol frontal lateral, deşi, în multe alte privinţe, sunt înrudite cu oamenii. Unsprezece din cele douăsprezece secţiuni ale reţelei neuronale erau asemănătoare - fiind regăsite atât la oameni, cât şi la maimuţe, şi se conectau cu regiuni mai îndepărtate ale creierului în moduri similare.
Însă polul frontal lateral al cortexului prefrontal era absent în cazul macacilor. Deşi, până acum, au mai fost descoperite diferenţe între creierul uman şi cel al maimuţelor, aceasta este prima diferenţă detectată în regiunea responsabilă pentru gândirea flexibilă. "Am identificat o regiune a creierului care pare să aparţină doar oamenilor", a afirmat Matthew Rushworth, de la Universitatea Oxford. Polul frontal lateral al cortexului prefrontal este situat în partea din faţă a creierului, deasupra sprâncenelor. Pentru unii oameni, este de mărimea unei verze de Bruxelles, iar pentru alţii, poate ajunge la mărimea unei mandarine.
Această regiune este deosebit de importantă pentru executarea unor sarcini multiple. De exemplu, atunci când se ia o hotărâre, această parte a creierului va continua să evalueze cealaltă opţiune sau să se gândească la ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi luat decizia opusă. De asemenea, polul frontal lateral contribuie la activitatea de învăţare din greşelile altora, accelerând dobândirea unor noi abilităţi.

Preşedintele bulgar propune introducerea votului obligatoriu

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a propus organizarea unui referendum în mai, în vederea introducerii unui vot obligatoriu la alegeri, pentru a combate frauda care afectează în mod regulat scrutinele din această ţară, cea mai săracă din Uniunea Europeană. "O obligaţie de a vota va preveni manipulări ale voturilor", a apreciat preşedintele bulgar, într-o alocuţiune televizată.
Alegerile în Bulgaria au fost marcate în ultimii ani de practici frauduloase, precum cumpărarea de voturi sau exercitarea unor presiuni din partea unor companii asupra angajaţilor. La sfarşitul alegerilor legislative anticipate din mai 2013, observatori internaţionali au semnalat "încălcări grave" ale regulilor electorale, referindu-se în special la practica endemică de cumpărare a voturilor.
Propunerea lui Plevneliev urmează să fie examinată în Parlament, unde totuşi are puţine şanse de succes, deoarece socialiştii şi liberalii, care numără 120 de deputaţi din totalul de 240, se opun unui vot obligatoriu şi unui scrutin majoritar.
Preşedintele bulgar a pledat în favoarea unui scrutin majoritar parţial, precum şi a unui vor prin internet, cu scopul de a creşte rata de participare la alegeri. Potrivit lui Plevneliev, aceste două propuneri, de asemenea, ar trebui să fie supuse unui referendum. Un proiect al noului cod electoral urmează să fie discutat în curând în Parlament, în perspectiva unor alegeri municipale în 2015, prezidenţiale în 2016 şi legislative în 2017.

Cercetătorii au obţinut celule stem fără să apeleze la embrioni

În cadrul unor experimente care pot deschide o nouă eră în domeniul biologiei celulelor stem, oameni de ştiinţă japonezi şi americani au identificat un procedeu ieftin şi uşor de a reprograma celule mature specializate recoltate de la şoareci, aducându-le în stadiul de celule embrionare nespecializate, putând fi astfel respecializate pentru a genera orice tip de ţesut, conform Reuters.
Această reuşită, considerată de o importanţă extraordinară de către oamenii de ştiinţă din domeniu, deschide oportunitatea unor viitoare respecializări a celulelor umane, folosind aceeaşi tehnică. Aceste celule vor putea fi folosite pentru a regenera ţesuturi sau chiar organe bolnave folosind ADN-ul pacienţilor, excluzând astfel pericolul de incompatibilitate.
Chris Mason, titularul catedrei de medicină regenerativă de la University College London, care nu a fost implicat în aceste experimente, a declarat că această abordare este "cea mai simplă, mai ieftină şi mai rapidă" metodă de a genera aşa-numitele celule pluripotente, capabile să se specializeze în orice alt tip de celule, din celule mature, specializate. "Dacă această metodă se va deveni funcţională şi în cazul oamenilor, vom fi martorii unei schimbări de paradigmă în medicină pentru că vor deveni disponibile numeroase noi forme de terapie, folosind propriul material genetic al pacienţilor - era medicinei personalizate bate la uşă", a susţinut el.
Experimentele, detaliate în două articole publicate miercuri în revista Nature, au fost realizate de cercetători de la RIKEN Center for Developmental Biology din Japonia şi respectiv Harvard Medical School din SUA.

Londra vrea retragerea naţionalităţii pentru suspecţii de terorism

Ministrul britanic de Interne, Theresa May, a introdus un amendament de ultim moment la proiectul de lege privind imigraţia dezbătut ieri în Parlament, propunând retragerea cetăţeniei în cazul persoanelor suspectate de terorism. În prezent, Ministerul britanic de Interne are dreptul să retragă cetăţenia britanică persoanelor suspectate de terorism care deţin dublă cetăţenie, însă acest amendament i-ar permite să retragă cetăţenia britanicilor născuţi în străinătate şi naturalizaţi în Marea Britanie, făcându-i apatrizi. Această măsură s-ar aplica persoanelor al căror comportament "prejudiciază în mod grav interesele vitale ale Regatului Unit", precizează textul care urmează să fie discutat, împreună cu alte 50 de amendamente depuse de Guvern, în Camera Comunelor. "Cetăţenia este un privilegiu, nu un drept", a afirmat secretarul de stat pentru Imigraţie, Mark Harper. "Aceste propuneri vor consolida puterile ministrului de Interne pentru a se asigura că persoanele foarte periculoase pot fi excluse în cazul în care acest lucru este în interesul populaţiei", a adăugat el.
Organizaţia britanică de apărare a drepturilor omului Reprieve a calificat amendamentul drept "o tendinţă îngrijorătoare", care îi dă ministrului de Interne dreptul de "a rupe paşaportul unor persoane fără a trece prin nicio altă procedură".
Propunerea ministrului Theresa May intervine în momentul în care premierul conservator David Cameron se află sub presiune din partea unor membri ai propriului partid pentru a înăspri legislaţia împotriva străinilor.

Reţea de proxenetism din care făceau parte români, destructurată la Cannes

Poliţia judiciară de la Nisa a destructurat o reţea de prostituţie care acţiona de aproape un an la Cannes, şapte persoane, în principal români, fiind plasaţi în arest preventiv pentru "proxenetism în bandă organizată", relatează ziarul Nice Matin în ediţia de ieri. Potrivit publicaţiei, o femeie şi şapte bărbaţi au fost plasaţi în arest preventiv în cadrul unei anchete judiciare coordonate de către un judecător de la Grasse. Supravegheaţi de mai multe săptămâni de către Brigada de luptă împotriva banditismului (Brigade de répression du banditisme, BRB), suspecţii au fost arestaţi în diverse locuri în celebrul oraş.
Ei aduceau fete din România, care se prostituau în partea de est a oraşului, potrivit publicaţiei.

Romania printre ţările europene unde cei mai mulţi tineri locuiesc alături de părinţi

Potrivit statisticilor, România se află în primele zece ţări europene în ceea ce priveşte procentul de tineri care locuiesc împreună cu părinţii. Efectele crizei economice, care se traduc şi în scăderea posibilităţii tinerilor de a-şi cumpăra locuinţe sau de a plăti chiria, precum şi anumite date culturale, fac ca aproape jumătate din populaţia cu vârste între 25 şi 35 de ani a României să împartă casa cu părinţii. În acelaşi timp, procentul aferent Danemarcei este de doar 1,8%. România se situează foarte aproape de ţări ca Malta, Italia, Portugalia şi Slovenia, în ceea ce priveşte numărul tinerilor care locuiesc alături de părinţi. 44,4% dintre tinerii români rămân alături de părinţi, ţara clasându-se astfel pe locul 6 în clasamentul ţărilor europene, conceput după acest criteriu. Pe primele trei locuri, cu procente care depăşesc 50%, se situează Slovacia (56,6%), Bulgaria (52,8%) şi Grecia (51,6%), principala explicaţie fiind scăderea posibilităţilor financiare determinată de criză. La polul opus, ţările unde cei mai puţini tineri locuiesc alături de părinţi, sunt cele nordice: Norvegia (4,2%), Suedia (4,1%), Finlanda (4%) şi Danemarca (1,8%).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.