Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Jocuri de culise:Europa îşi caută liderii

Ziarul de Vrancea
8 ian 2014 505 vizualizări
Toate insituţiile europene, Parlamentul, Comisia şi Consiliul îşi vor schimba liderii până la sfârşitul anului, iar în culise marile manevre au început, comentează AFP, care prezintă evoluţiile din perioada următoare şi posibilii succesori ai actualilor "veterani" de la Bruxelles.

Preşedinte contestat al Comisiei Europene din 2004, conservatorul Jose Manuel Barroso va renunţa la conducerea executivului european la 31 octombrie, dar nu va fi singurul care va părăsi "nava amiral" europeană. Întreaga componenţă a Comisiei Europene se va reînnoi, iar printre cei 27 de noi comisari va trebui să fie găsit un succesor sau o succesoare pentru actuala şefă a diplomaţiei europene, Catherine Ashton. De asemenea, şefii de stat şi de guvern din UE vor trebui să fie de acord, în unanimitate, în legătură cu găsirea unui succesor la preşedinţia Consiliului European, în condiţiile în care belgianul Herman Van Rompuy îşi încheie mandatul la 30 noiembrie. La rândul lor, cei 751 de deputaţi europeni care vor fi aleşi în perioada 22-25 mai de cetăţenii UE vor trebui să-l aleagă, la prima sesiune din iulie, pe preşedintele Parlamentului European. Fără să aştepte aceste momente-cheie, marile formaţiuni politice europene au început deja negocierile în culise.
Până în prezent, preşedintele Comisiei Europene era desemnat în urma unei înţelegeri între şefii de stat şi de guvern din UE, dar Tratatul de la Lisabona ar putea schimba acest obicei, prin faptul că îi invită pe liderii europeni "să ţină cont de rezultatul votului" la alegerile europene în desemnarea candidatului la funcţia de preşedinte al Comisiei. Juridic, nimic nu îi împiedică însă să urmeze acest îndemn, iar mulţi sunt foarte reticenţi, chiar ostili la ideea să le fie impus viitorul interlocutor la conducerea executivului european. Dar cel sau cea care va fi desemnată pentru a-i succede lui Barroso va trebui, la final, să primească aprobarea noului Parlament. În absenţa acesteia, numirea nu este posibilă. În plus, asemenea preşedintelui Comisiei Europene, ceilalţi 27 de comisari vor trebui, la rândul lor, să treacă examenul oral în faţa eurodeputaţilor. Audierile în acest sens sunt programate să se desfăşoare până la sfârşitul lunii octombrie.

O competiţie plină de surprize

Pentru alegerile europene, familiile politice au decis să desemneze un cap de listă la nivelul UE, urmând ca acesta să-i succeadă la momentul potrivit lui Barroso.
Socialiştii şi social-democraţii europeni l-au desemnat pe actualul preşedinte al Parlamentului European, germanul Martin Schulz, ( pentru preşedinţia Comisiei Europene - n.r.). Liberalii urmează să-şi aleagă la 1 februarie candidatul între Guy Verhofstadt, fost premier belgian şi actualul preşedinte al grupului liberal din Parlamentul European, şi finlandezul Olli Rehn, actualul comisar pentru afaceri economice.
Conservatorii şi creştin-democraţii din Partidul Popular european (PPE) îşi vor alege capul de listă în luna martie, cu ocazia congresului din Irlanda. Francezul Michel Barnier, actualul comisar pentru servicii financiare, şi fostul premier luxemburghez Jean-Claude Juncker, fostul preşedinte al Eurogrup, s-au arătat interesaţi. Alte nume sunt, de asemenea, vehiculate la Bruxelles, printre care acela al fostului premier irlandez Enda Kenny, al finlandezului Jyrki Katainen, sau al polonezului Donald Tusk.
Social-democrata Helle Thorning-Schmidt, şefa guvernului danez, ar putea fi, de asemenea, o alternativă pentru liderii europeni în locul lui Schulz, care nu se bucură de o apreciere totală din partea cancelarului Angela Merkel.
Dar, la Bruxelles, unde arta compromisului şi a echilibrelor subtile între ţările mari şi cele mici, între dreapta şi stânga moderată, bărbaţi şi femei, este regulă, nu este întotdeauna bine să fii în lumina reflectoarelor. În 2009, desemnarea lui Van Rompuy a provocat surprindere, în condiţiile în care favoritul era britanicul Tony Blair. După ce fostul premier britanic "a fost scos pe tuşă" toată lumea se aştepta ca ministrul de externe, David Miliband, să fie numit şef al diplomaţiei UE, pentru ca, în final, Catherine Ashton, în acel moment un obscur comisar pentru comerţ, să devină "vocea Uniunii Europene".

Persecuţiile împotriva creştinilor au luat amploare în 2013

Coreea de Nord şi Somalia sunt ţările cele mai periculoase pentru creştini

Persecuţiile împotriva creştinilor au luat amploare în 2013, arată Indexul mondial al persecuţiei, clasament publicat ieri.
Într-o conferinţă de presă la Paris, directorul organizaţiei, Michel Varton, a precizat că prin "persecuţii" nu se înţeleg doar actele de violenţă, ci şi presiunile, interdicţiile sau discriminările legate de religie. Pentru al doilea an consecutiv, Coreea de Nord rămâne ţara unde creştinii se confruntă cu cele mai mari riscuri, iar Somalia se clasează pe locul doi, triburile şi clanurile musulmane executând "aproape orice creştin pe care îl întâlnesc". Alte ţări unde creştinii sunt supuşi persecuţiilor sunt Afganistan, Insulele Maldive, Arabia Saudită, Yemen, Iran, Libia, Uzbekistan şi Qatar, potrivit clasamentului."În 36 din cele 50 de ţări studiate, islamismul este în mare măsură responsabil de persecuţia creştinilor", afirmă Michel Varton, potrivit agenţiei franceze de presă. Cea mai afectată regiune este Sahel, unde o cincime din creştini trăiesc alături de o şeptime din musulmanii lumii.
În privinţa asasinatelor, a subliniat Varton, "Siria, aflată în plin război civil, deţine tristul record al numărului de creştini asasinaţi (1.213)" şi a trecut de la locul 13 la locul trei în clasamentul Portes Ouvertes France.
Pakistanul a cunoscut "cel mai grav atac împotriva creştinilor de la crearea sa, în 1947", atunci când, la 22 septembrie 2013, un dublu atentat sinucigaş la ieşirea dintr-o biserică catolică din Peshawar a ucis 89 de creştini, potrivit asociaţiei. În Egipt s-au înregistrat "167 de acte violente de persecuţie, precum şi 492 de tentative de închidere a bisericilor sau clădirilor anexă", mai relevă acelaşi index.
Ţările unde creştinii au suferit cele mai multe violenţe au fost, în ordine, Republica Centrafricană, Siria, Pakistan, Egipt, Irak, Myanmar, Nigeria, Columbia, Eritreea şi Sudan. Asociaţie creată în 1976, Portes Ouvertes France stabileşte acest clasament din 1997, pe baza unor chestionare adresate reprezentanţilor săi, care operează în 60 de ţări.

Unu din trei americani a fost sărac în perioada 2009-2011

Aproape unu din trei americani s-a confruntat cu sărăcia timp de cel puţin două luni în cursul recesiunii economice, un nivel mai mare decât în cursul unui interval precedent de trei ani, potrivit unui studiu al Biroului de Recensământ publicat ieri. Potrivit acestui studiu, 31,6% dintre americani au cunoscut sărăcia timp de cel puţin două luni în perioada 2009-2011, cu 4,5 puncte procentuale mai mulţi decât în anii 2005-2007. "Când oamenii văd statistici despre sărăcie, cred că aceste persoane au fost sărace toată perioada", însă "acest studiu ne permite să observăm cum intră sau ies persoanele din sărăcie", a subliniat Ashley Edwards, o analistă la Biroul de Recensământ. În timpul recesiunii, americanii s-au confruntat cu sărăcia pe o perioadă mediană de 6,6 luni, în comparaţie cu cele 5,7 luni în cursul perioadei precedente.
La începutul perioadei (ianuarie şi februarie 2009), 37,6 milioane de americani erau afectaţi de sărăcie, însă mulţi au ieşit din această situaţie. În total, 12,6 milioane de americani, adică 35,4%, care erau săraci în 2009, nu mai erau săraci în 2011. În schimb, 26,4% au rămas în această situaţie timp de aproape trei ani (34 de luni).
Invers, alţi americani au devenit săraci în timpul crizei. Aproximativ 13,5 milioane de persoane, adică 5,3% din populaţie, care nu erau săraci în 2009, au devenit săraci în 2011.
Biroul de Recensământ calculează sărăcia exclusiv pe baza veniturilor, fără să ţină cont de anumite ajutoare guvernamentale, ca bonuri alimentare. Pragul sărăciei, în 2011, pentru o gospodărie de patru persoane, era de 23.021 de dolari pe an (11.484 de dolari pentru o singură persoană).

Nici urşii polari nu mai suportă gerul din SUA

Cea mai mare parte a teritoriului Statelor Unite şi Canadei continuă să fie afectat de temperaturi extrem de scăzute sub efectul unui val de ger istoric. Frigul a fost atat de pătrunzător încat ursul polar de la grădina zoologică din Chicago a fost mutat la adăpost.
New York-ul a înregistrat marţi temperaturile cele mai scăzute pentru ziua de 7 ianuarie din ultimii 100 de ani. La Embarrass, în Minnesota, s-au înregistrat minus 37 de grade Celsius, recordul de marţi pentru tot teritoriul Statelor Unite. În Central Park din New York, marţi dimineaţa se înregistrau minus 15,5 grade Celsius, precedentul record negativ pentru ziua de 7 ianuarie datând din 1896, cu minus 14,4 grade Celsius. Temperatura nu a depăşit minus 10 grade Celsius toată ziua în marile oraşe americane, dar ea a fost resimţită ca fiind de minus 22 de grade Celsius.
În total, sub efectul unui val de ger polar care se deplasează spre est, aproximativ 49 de oraşe au doborât recordul de ger pentru 7 ianuarie, între care Philadelphia (minus 15,5 grade Celsius) sau Baltimore (minus 16,1 grade Celsius). Mai la sud, Atlanta, unde era mai frig decât în Anchorage, cel mai mare oraş din Alaska, s-a confruntat cu temperaturi ce au scăzut până la minus 14,4 grade Celsius, spulberând un record ce data din 1970.
Temperatura maximă anunţată marţi era de minus 14 grade Celsius la Chicago (resimţită ca minus 28 de grade Celsius) şi de minus 7,7 grade Celsius (resimţită ca minus 12 grade Celsius) la Nashville, în Tennessee (sud).
La Montreal, Ottawa şi Toronto, chiar şi canadienii cei mai obişnuiţi cu această vreme se plângeau de frig şi de pene de electricitate.
Aproape peste tot în Statele Unite autorităţile au avertizat populaţia, subliniind că în combinaţie cu rafalele de vânt, temperaturile resimţite ar putea fi mortale. Şcolile au rămas închise în Minnesota, la Chicago, Atlanta şi Nashville din cauza acestui vânt rece venit de la Polul Nord.
De asemenea, situaţia pe aeroporturi rămâne dificilă, cu aproape 2.500 de zboruri anulate marţi şi peste 6.100 de întârzieri. În total, circa 18.000 de zboruri au fost anulate în Statele Unite de joi.
Circa 50 de persoane au murit din cauza frigului de la începutul anului.

Care este ţara în care femeile fumează mai mult decat bărbaţii

Proporţia populaţiei mondiale care fumează s-a diminuat din 1980, însă numărul fumătorilor a crescut puternic, ca urmare a creşterii demografice, conform unui raport american. În 187 de ţări, prevalenţa fumătorilor a scăzut cu 42% în rândul femeilor şi cu 25% în rândul bărbaţilor între 1980 şi 2012, indică acest studiu al Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) de la Universitatea din Washington, publicat într-o ediţie specială a revistei de specialitate Journal of the American Medical Association (JAMA), consacrată fumatului. În aceşti 32 de ani, patru ţări, anume Canada, Islanda, Mexic şi Norvegia, şi-au redus proporţia de fumători din populaţie cu 50%, atât în rândul femeilor, cât şi în cel al bărbaţilor.
Însă o creştere puternică a populaţiei mondiale din 1980 a contribuit la o creştere globală cu 41% a numărului de bărbaţi şi cu 7% a numărului de femei care fumează în fiecare zi.
În 2012, prevalenţa fumătorilor a fost mai ridicată în rândul bărbaţilor în aproape toate ţările, cu excepţia Suediei. Peste 50% din bărbaţi fumează în fiecare zi în mai multe ţări, între care Rusia (51%), Indonezia (57%) şi Armenia (51,7%). Proporţia populaţiei feminine care fumează depăşeşte 25% în Austria (28,3%), Franţa (27,7%) şi Chile (26%), atingând 34,7% în Grecia, unde se înregistrează cea mai mare rată. La polul opus se află Camerun şi Maroc, unde mai puţin de 1% din femei fumează.
Potrivit celui mai recent studiu OMS, ţigara este responsabilă pentru 5,7 milioane de decese pe an în lume, fără a se lua în considerare fumatul pasiv.

Grecia a preluat conducerea UE

Grecia a preluat ieri preşedinţia UE, printr-o ceremonie desfăşurată la Atena în prezenţa mai multor lideri europeni, o etapă cu o dimensiune simbolică la mai bine de patru ani de la începutul crizei financiare şi cu câteva luni înaintea alegerilor europarlamentare. "Este o mare responsabilitate pentru Grecia să deţină preşedinţia UE în timpul unui semestru în care vor fi organizate alegerile din luna mai", a subliniat ministrul de Externe, Evangelos Venizelos.
Preşedinţii Consiliului European şi Comisiei, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso, precum şi toţi comisarii europeni s-au deplasat la Atena.
Pentru Grecia, miza este să redevină o ţară "ca toate celelalte", după cum s-a exprimat premierul grec. În mesajul transmis la sfârşitul anului, el a promis că 2014 va fi anul în care se vor încheia planurile de asistenţă financiară din partea UE şi FMI care, din 2010, au susţinut Atena.
De asemenea, anul acesta trebuie să fie unul în care Grecia va pune capăt celor şase ani de recesiune. Grecia ar urma să înregistreze o creştere modestă de 0,6%, potrivit previziunilor Guvernului şi ale Comisiei Europene.
Pentru Europa, această vizită va reprezenta o foarte bună ocazie pentru a raminti că cele mai sumbre predicţii, cum ar fi ieşirea Greciei din zona euro, nu s-au îndeplinit, iar sacrificiile poporului grec nu au fost în zadar.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.