Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Sistemul nostru Solar, o ciudăţenie în galaxia Calea Lactee

Ziarul de Vrancea
7 ian 2014 5128 vizualizări
Planetele care prezintă anumite caracteristici asemănătoare cu cele ale Terrei sunt destul de frecvente în galaxia noastră, însă sunt inexistente în Sistemul Solar, considerat o excepţie în Calea Lactee, au anunţat, luni, planetologii.

Peste trei sferturi dintre planetele potenţiale detectate de Kepler au o mărime care variază între cea a Terrei şi aceea a planetei Neptun - de aproape patru ori mai mari decât planeta noastră. Astfel de planete domină recensămintele galactice, dar sunt absente din Sistemul nostru Solar, au subliniat astronomii, care mărturisesc că nu cunosc pentru moment nici felul în care acestea s-au format, nici compoziţia lor internă. Ele ar putea fi telurice, gazoase sau alcătuite din apă.
Planetologii au anunţat rezultatele la care au ajuns după patru ani de observaţii realizate cu telescoape terestre, pentru a confirma descoperirile de exoplanete făcute de telescopul Kepler.  "Această minunată avalanşă de date despre aceste planete, denumite «mini-Neptun», ne dezvăluie cel mai adesea doar structura învelişului lor extern", a explicat Geoff Marcy, profesor de astronomie la Universitatea California din Berkeley, coordonatorul acestei analize. "Însă acum nu mai facem faţă întrebărilor dificile pe care ni le punem despre felul în care aceste planete enigmatice s-au format şi despre motivul pentru care Sistemul nostru Solar este lipsit de astfel de planete, în condiţiile în care ele sunt destul de numeroase în galaxia noastră", a adăugat el.

55 de miliarde de "sori" în galaxia noastră

Folosind unul dintre cele mai puternice telescoape terestre, Keck Observatory din Hawaii, oamenii de ştiinţă au confirmat existenţa a 41 de exoplanete descoperite de Kepler şi au calculat masa a 16 dintre ele. Având masa şi diametrul, cercetătorii americani au putut să deducă densitatea acestor planete, caracterizate ca fiind telurice, gazoase sau o combinaţie între cele două. Măsurarea densităţii ar putea duce la determinarea compoziţiei acestor planete stranii. Astfel, măsurarea densităţii sugerează faptul că acele "mini-Neptun" au un nucleu teluric, dar că proporţiile de hidrogen, heliu şi molecule bogate în hidrogen care se află în stratul înconjurător variază între limite uriaşe, iar unele dintre ele nu au niciun fel de înveliş extern. Aceiaşi oameni de ştiinţă au anunţat descoperirea a cinci noi exoplanete telurice cu o mărime ce variază între 110% şi 180% din mărimea Terrei, însă niciuna dintre ele nu este locuibilă. Ele sunt într-adevăr prea fierbinţi pentru că se află mult prea aproape de stelele lor. Primele rezultate ale analizei masei, făcute de la sol, sugerează că multe dintre planetele cu o rază de 1,5 ori mai mică decât cea a Terrei ar putea fi formate din silicaţi, fier, nichel şi magneziu - elemente descoperite pe planetele telurice din Sistemul nostru solar. Bazându-se pe acest tip de informaţii, oamenii de ştiinţă ar putea descoperi acele stele în jurul cărora orbitează planete telurice considerate "surori ale Terrei", fapt care va putea să îi ducă mai aproape de descoperirea unui mediu propice vieţii aflat în afara Sistemului Solar.
În noiembrie 2013, astronomii au estimat la câteva miliarde numărul planetelor de talie terestră aflate pe orbita unor stele similare Soarelui în galaxia noastră şi care ar putea fi locuibile. Potrivit modelului computerizat utilizat în acel studiu, o cincime din stelele similare Soarelui din Calea Lactee, care numără circa 55 de miliarde de stele, ar avea pe orbită o planetă a cărei mărime este similară sau apropiată de aceea a Terrei, care se află nici prea departe, nici prea aproape de astrul ei, permiţând astel apariţia unor temperaturi la care apa poate să existe şi care le face astfel să devină ponteţial locuibile. Aceiaşi cercetători s-au bazat în calculele lor pe datele transmise în primii trei ani de funcţionare ai telescopului Kepler.

Cameron va cere Bruxelles-ului să limiteze accesul muncitorilor din UE

Premierul David Cameron a declarat, într-un interviu pentru BBC, că intenţionează să exercite presiuni la Bruxelles pentru a limita accesul muncitorilor din Europa în Marea Britanie şi că va transforma reducerea imigraţiei într-o prioritate a renegocierii relaţiei cu UE. El a afirmat că Marea Britanie trebuie să schimbe modul în care imigranţii pot solicita beneficii sociale şi, în acelaşi timp, să limiteze numărul celor care vin în căutarea unui loc de muncă, teme incluse printre subiectele pe care Londra doreşte să le discute cu celelalte state membre UE. El a asigurat, în interviul pentru BBC, că toate opţiunile sunt pe masă în ceea ce priveşte presiunile pentru limitarea numărului de imigranţi din noile state membre UE.
Interviul a fost publicat în contextul temerilor Londrei în legătură cu un aflux masiv de muncitori români şi bulgari, în urma ridicării restricţiilor pentru cetăţenii din cele două state, la 1 ianuarie 2014. Euractiv reaminteşte că nu a avut loc o sosire spectaculoasă a cetăţenilor din cele două state în Marea Britanie şi, potrivit experţilor, impactul în urma ridicării restricţiilor va fi redus. Pe fondul acestor temeri, Partidul Conservator al premierului Cameron a propus, la sfârşitul lunii trecute, un proiect de lege vizând reducerea accesului la beneficii sociale. Pachetul, care coincide cu ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, le va permite cetăţenilor europeni să solicite beneficii sociale doar după ce au stat trei luni în Marea Britanie.

Fiica regelui Spaniei, inculpată pentru fraudă fiscală

Un judecător spaniol a inculpat-o ieri pe fiica regelui Juan Carlos, Infanta Cristina, pentru fraudă fiscală şi spălare de capital, şi a convocat-o pentru 8 martie, a anunţat un tribunal de la Palma de Mallorca. Este pentru prima dată când un membru al Familiei Regale este vizat în mod direct de ancheta pentru corupţie împotriva lui Iñaki Urdangarin, soţul Infantei Cristina, un lucru care a afectat foarte puternic imaginea monarhiei. Această inculpare are loc în cel mai nepotrivit moment pentru regele Juan Carlos, care a împlinit duminică vârsta de 76 de ani şi care a asistat luni la o ceremonie militară vizibil obosit, în cârje, în prima sa apariţie publică de când a fost supus unei operaţii la nivelul coapsei, pe 21 noiembrie.
Judecătorul José Castro de la tribunalul de la Palma de Mallorca, în Baleare, care anchetează acest caz din 2010, a trecut peste opoziţia parchetului şi a inculpat-o pe Cristina, în vârstă de 48 de ani, pentru "presupuse delicte fiscale şi spălare de capitaluri".
În primăvara lui 2012, judecătorul a acuzat-o pentru prima dată pe Infantă pentru trafic de influenţă, dar această decizie a fost anulată în urma unui recurs al parchetului. Judecătorul încearcă să stabilească dacă fiica regelui are legătură cu presupuse activităţi frauduloase ale soţului ei.
Iñaki Urdangarin, în vârstă de 45 de ani, un fost campion olimpic la handbal, care a devenit om de afaceri, este suspectat că a deturnat suma de 6,1 milioane de euro, fonduri publice, împreună cu fostul său asociat Diego Torres, în perioada 2004-2006, pe când prezida o societate nonprofit, Institutul Noos.

Checuri cu "cocaină" în Argentina

Checuri comercializate sub marca grupului Carrefour din Argentina cu menţiunea "cocaină: 12 grame" în lista de ingrediente ce figurează pe etichetă au declanşat o avalanşă de reacţii ironice pe reţelele de socializare. Grupul francez, care numără peste 500 de magazine în Argentina, şi-a prezentat scuze, deplângând o "glumă de prost gust" din partea unui angajat al unui furnizor al lanţului. "De la Carrefour Argentina vrem să liniştim clienţii noştri, asigurându-i că nu există niciun ingredient ciudat în checurile Carrefour", scrie într-un comunicat compania de mare distribuţie, care a retras imediat din magazine produsele cu o astfel de etichetă.
"Pablo Escobar, din cer, probabil se gândeşte: oare de ce nu m-am gândit înainte", ironizează pe Facebook Gustavo Ramirez. Pe platoul postului de ştiri C5N, prezentatorul a consacrat un sfert de oră informaţiei, prezentând checurile camerelor de luat vederi. "Am văzut checuri cu marijuana, dar nu şi cu cocaină", a declarat el. "Pentru Carrefour, cocaina este legalizată", afirmă Liliana pe Twitter. "Dacă ai cumpărat un chec pe care scrie 12 grame de cocaină şi aceasta nu există, Carrefour ar trebui să te despăgubească pentru vânzare frauduloasă", scrie la rândul său Daniel Litovsky pe aceeaşi reţea de socializare.
În acest timp, alţi utilizatori de Internet sunt îngrijoraţi de soarta angajatului care a făcut aceast farsă, temându-se că acesta ar putea fi concendiat.

Patriarhul Kirill critică reţelele de socializare

Oamenii pasionaţi prea mult de reţelele de socializare rătăcesc într-o "împărăţie a oglinzilor strâmbe", a declarat Patriarhul Moscovei şi Întregii Rusii, Kirill. "Aceasta este o înrobire a conştiinţei şi voinţei. Oamenii stau cu zilele în faţa ecranelor, a monitoarelor sau tabletelor şi se afundă în această realitate. Se dezvoltă romane virtuale, tragedii virtuale, conflicte virtuale. Ne cufundăm într-o împărăţie a oglinzilor strâmbe", a caracterizat în mod plastic situaţia Patriarhul Kirill, într-un interviu difuzat ieri pe postul de televiziune Rossia.
Capul Bisericii Rusiei consideră că, în această situaţie, poate fi vorba de o "criză spirituală a oamenilor". "În aceste oglinzi strâmbe se oglindeşte realitatea, ne oglindim noi înşine. De aceea, într-un anumit sens, Internetul este o imagine a lumii spirituale a civilizaţiei umane, iar acest lucru constituie subiect de gândire, posibil în primul rând pentru Biserică, responsabilă de starea spirituală a oamenilor", a recunoscut Patriarhul Kirill.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.