Internațional

Marea Britanie, prima putere economică din Europa în 2030?

Ziarul de Vrancea
27 dec 2013 684 vizualizări
Singura şansă a Germaniei de a-şi menţine supremaţia ar fi să renunţe la moneda euro, susţine un studiu independent

Marea Britanie va depăşi Franţa şi Germania şi va fi prima putere economică a Europei la orizontul lui 2030, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Cercetare Economică şi Comercială (CEBR). Potrivit acestui cerc de reflecţie (think tank), Marea Britanie va devansa Franţa în 2018, iar Germania către 2030, însă, la nivel mondial, va fi depăşită de către India şi Brazilia în acelaşi moment. "Se preconizează că Germania îşi va pierde locul de prima economie a Europei de Vest în favoarea Marii Britanii către 2030, din cauza dezvoltării mai importante a populaţiei şi diminuării dependenţei faţă de alte economii europene", se arată în studiu.
"Dacă euro s-ar prăbuşi, perspectivele Germaniei s-au îmbunătăţi simţitor", potrivit aceleiaşi surse. "O Germanie bazată de marca germană ar fi prinsă din urmă de Marea Britanie după mulţi ani", apreciază cercul de reflecţie.
Preşedintele CEBR, Douglas McWilliams, afirmă că economia Marii Britanii s-ar putea dezvolta mai repede dacă ţara ar părăsi Uniunea Europeană (UE). "Pe termen scurt, impactul (unei ieşiri din UE) ar fi, fără îndoială negativ", într-o primă etapă, "dar cred că după vreo cincispreze ani acesta ar deveni, probabil, pozitiv", a declarat McWilliams pentry The Daily Telegraph.

Un blogger saudit ar putea fi executat

Bloggerul saudit Raif Badawi, fondatorul site-ului Free Saudi Liberals, condamnat la şapte ani de închisoare şi la 600 de lovituri de bici pentru denunţarea islamismului, ar putea fi executat, potrivit declaraţiilor soţiei sale, Ensaf Haidar. Raif Badawi, în vârstă de 30 de ani, se află la închisoare din 2012 şi, conform soţiei sale, trebuie să se prezinte în faţa unei curţi de justiţie sub acuzaţia de apostazie. Dacă va fi găsit vinovat şi condamnat, acesta va fi primi pedeapsa capitală, precizează Amnesty International.
În luna iulie, un tribunal penal l-a găsit pe Badawi vinovat de insultarea religiei islamice prin intermediul site-ului său web şi prin comentariile sale făcute în timpul unor emisiuni de televiziune. Bărbatul a fost condamnat la şapte ani de închisoare şi la 600 de lovituri de bici, dar avocatul său a făcut apel la decizia instanţei. În 2008, anul înfiinţării site-ului, Badawi a fost reţinut o zi pentru interogatoriu, unii clerici etichetându-l drept necredincios şi apostat. Soţia şi cei trei copii ai săi au părăsit ţara, iar acum trăiesc în Liban.
Amnesty International a declarat pentru CNN că exemplul lui Badawi este o mărturie a faptului că Arabia Saudită nu este o ţară în care oamenii pot discuta liber despre convingerile lor. "Este clar un caz de intimidare împotriva sa şi a altora, care încearcă să se angajeze în dezbateri deschise despre problemele cu care persoanele din Arabia Saudită se confruntă în viaţa de zi cu zi", a afirmat un purtător de cuvânt al organizaţiei Amnesty International.

O componentă a trupei Pussy Riot îl vrea preşedinte pe Hodorkovski

Nadejda Tolokonikova, una dintre cele două membre ale grupului rus contestatar Pussy Riot eliberate săptămâna aceasta, a declarat că vrea în continuare să-l îndepărteze pe preşedintele Vladimir Putin de la putere şi să-l vadă în locul lui pe fostul oligarh Mihail Hodorkovski. "În ceea ce îl priveşte pe Vladimir Putin, nu ne-am schimbat poziţia", a declarat Tolokonikova într-o conferinţă de presă susţinută la Moscova împreună cu cealalaltă membră a trupei Pussy Riot eliberată, Maria Alehina. "Dorim să continuăm să facem lucrul pentru care am fost trimise la închisoare. Vrem, ca şi înainte, să-l gonim" de la putere, a adăugat ea. Întrebate pe cine le-ar plăcea să vadă preşedinte, Tolokonikova a răspuns că i-ar "plăcea mult invitarea lui Mihail Borisovici (Hodorkovski) în acest post". "Sunt solidară cu acest lucru", a răspuns Alehina.
Cele două tinere, condamnate în august 2012 pentru că au cântat o rugăciune "anti-Putin" în Catedrala Sfântul Mântuitor din Moscova, au fost eliberate luni, după ce au fost amnistiate în virtutea unei legi aprobate de către Parlamentul rus săptămâna trecută. Ele urmau să iasă de la închisoare în martie 2014.

Atac de Crăciun al peştilor piranha

Şaizeci de persoane au fost rănite de piranha, peşti carnvori, pe o plajă a fluviului Parana, în Argentina, inclusiv o fată în vârstă de 7 ani căreia i s-a amputat un deget, conform autorităţilor citate de AFP. Atacul a survenit miercuri în apropiere de Rosario, oraş cu un milion de locuitori care găzduieşte săptămâna viitoarea cursa Dakar, în timp ce argentinienii se îndreaptă către plaje şi malul apelor pentru a face faţă mai uşor temperaturilor caniculare ale verii australe. "Au fost foarte agresivi. A început spre sfârşitul dimineţii, când oamenii au simţit muşcături de picioare, tălpi şi mâini. Palometas (numele local pentru peştii piranha) au rupt pur şi simplu bucăţele de carne din unii oameni", a declarat Gustavo Centurion, medic al Sistemului de urgenţe medicale din Rosario.
Bancul de pirahna nu a putut fi observat de cei care se scăldau deoarece apele fluviului Parana sunt tulburi din cauza debitului.
Peştii pygocentrus nattereri (pirahna roşii), cei mai răspândiţi din America de Sud, şi serrasalmus spilopleura (pirahna aurii), de 20 până la 60 de centimetri lungime, sunt speciile de peşti carnivori identificate în această regiune de către Institutul de limnologie.
Fluviul Parana, cu izvoarele în Brazilia, se revarsă în Oceanul Atlantic după ce a traversat Paraguay şi Argentina. "Palometa este un peşte foarte vorace, cu o dentiţie puternică ce provoacă leziuni dacă apucă să muşte", conform lui Federico Corner, directorul Sistemului de urgenţă sanitară din Rosario, care a instalat un centru de tratament pe plaja în cauză.
Peştii piranha trăiesc în Parana la nivelul portului Rosario, se deplasează în grupuri şi nu atacă frecvent oamenii care se scaldă în apele fluviului. În general aceştia sunt atraşi de răni şi sânge. Ultimul atac de acest fel la Rosario a avut loc în anii 1970, conform presei locale.

Un român beat a provocat un grav accident rutier la Roma

Un român aflat la volan în stare de ebrietate şi sub influenţa drogurilor a provocat un grav accident rutier la Roma, rănind alte cinci persoane, relatează site-ul publicaţiei Il Gazzettino. Accidentul a avut loc joi seara pe Bulevardul Nettunense din Roma. Românul, care se afla la volanul unui Ford Ka, a încercat să efectueze o depăşire pe contrasens, unde a lovit frontal un Fiat Panda în care erau cinci persoane. Toate cele cinci persoane din maşina Fiat Panda au fost rănite, printre ele fiind şi o fată de nouă ani aflată în stare gravă. Românul în vârstă de 25 de ani a fost şi el rănit, fiind spitalizat.
Potrivit autorităţilor italiene, şoferul român aflat la originea accidentului era sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, el refuzând iniţial să ofere probe biologice poliţiei rutiere.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.