Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Mărturia şocantă a unui măcelar roman aflat la muncă în Germania

Ziarul de Vrancea
15 dec 2013 1073 vizualizări
Un angajat al unei fabrici de preparare a cărnii din Bavaria a dezvăluit condiţiile umilitoare în care este nevoit să lucreze u "în fiecare abator german există un sistem fondat pe frică şi metode mafiote», susţin la randul lor sindicaliştii

Un măcelar roman din Bavaria, susţinut de sindicatul la nivel de ramură, NGG, denunţă abuzuri la care au fost supuşi lucrători romani după ce firma subcontractoare la care lucrau a dat faliment în iunie 2012, relatează AFP într-o anchetă cu privire la funcţionarea filierei cărnii în Germania. După ce o firmă subcontractoare a abatorului bavarez Waldkraiburg a dat faliment în iunie 2012, cei aproximativ 170 de măcelari ai acesteia au fost puşi în faţa faptului împlinit. "Semnaţi contracte noi cu două firme noi sau uşa este acolo", li s-a spus, potrivit agenţiei franceze de ştiri. "Aveam 24 de ore să iau o decizie. Familia mea este aici, fără bani, copiii merg la şcoală aici, nu aveam altă opţiune decat să spun «da»", povesteşte unul dintre măcelarii originari din Europa de Est, care a semnat. Bărbatul, care a ales pseudonimul "Igor", deoarece a primit ameninţări după ce cazul său a fost prezentat de către sindicatul NGG de la nivelul ramurei, a oferit un interviu telefonic pentru AFP. "Ni s-a promis să ni se plătească acelaşi salariu pentru aceeaşi muncă. Dar acest lucru nu s-a întamplat", denunţă el. "Igor" a declarat că, după ce a trecut la cealaltă firmă, salariul i-a scăzut de la 1.600 la 1.200 de euro pe lună. În prezent, potrivit estimărilor reprezentantului local al NGG la Rosenheim, Johannes Specht, măcelarii acestei firme sunt plătiţi, în medie, porivit legislaţiei germane, cu 7 euro pe oră, în timp ce romanii sunt plătiţi cu sume între 5 şi 7 euro. Toţi sunt plătiţi pentru fiecare activitate în parte pe care o prestează. Cazul de la Waldkraiburg, care funcţionează în parte cu muncitori romani detaşaţi, ilustrează modul în care funcţionează filiera cărnii în Germania care, în absenţa unui salariu minim obligatoriu, profită puternic de pe urma circulaţiei muncitorilor europeni. Cele 28 de ţări UE s-au pus de acord luni, la Bruxelles, să lupte împotriva abuzurilor comise asupra lucrătorilor detaşaţi, dar fără să soluţioneze total problema "dumpingului social", acuză sindicatele. "În fiecare abator german există un sistem fondat pe frică şi metode mafiote. Angajaţii tac de frica represaliilor", declară Specht pentru AFP. Potrivit unor estimări, între 50 şi 80% dintre măcelarii abatoarelor germane sunt angajaţi prin firme subcontractoare care îi plătesc pentru fiecare activitate în parte pe care o prestează. O bună parte dintre ei sunt muncitori detaşaţi, veniţi din Europa de Est, angajaţi prin firme străine. La Waldkraiburg, în iunie 2012, "după falimentul firmei Global, romanilor li s-a propus să muncească pentru o firmă romanească, Salamandra. Altora, pentru firma germană CCF GmbH", declară Specht. Cele două firme au aceeaşi administratoră, Gabriela-Cristina Cirstean, instalată în Romania. Dintre cei 170 de măcelari, 110 au semnat cu una dintre cele două firme. Refractarii, la sfatul NGG, s-au adresat justiţiei şi pană la urmă au fost despăgubiţi. Ei au primit "în total suma de 500.000 de euro să o împartă între ei", spune Specht. Potrivit lui Specht, romanii se află pe ultima treaptă a măcelarilor din cadrul Waldkraiburg. Ei sunt prost cazaţi, înghesuiţi în locuinţe închiriate de patron.

Creşterea nivelului mărilor va înghiţi casele a 600 milioane de oameni

Nivelul mărilor se va ridica cu aproximativ 60 de centimetri în următorii 70 de ani şi cu circa 2,4 metri pană în 2200, potrivit unui nou studiu care sugerează că sute de oraşe aşezate pe coastă vor fi inundate pe parcursul a doar cateva generaţii, informează dailymail.co.uk. Autorii acestui studiu susţin că nivelul mărilor va continua să crească cu pană la 7,6 - 9 metri faţă de limita prezentă. Predicţiile alarmante se bazează pe presupunerea că nivelurile de dioxid de carbon vor rămane aceleaşi ca şi cele din prezent, lucru care este posibil însă să se schimbe. Circa 600 de milioane de persoane trăiesc în prezent în localităţi situate la maximum 10 metri deasupra nivelului mării, generand pană la 10% din produsul global brut. Efectele combinate ale ridicării nivelului mărilor, creşterii populaţiei şi coborarii solului vor duce, pană în 2070, la triplarea numărului de persoane care vor fi expuse riscului de a fi inundate. Cercetătorii spun că nivelul actual al mărilor creşte la un ritm dublu faţă de perioadele dintre epocile de gheaţă. Între timp, nivelurile gazelor cu efect de seră din atmosferă şi alţi factori care determină ridicarea temperaturilor cresc cu pană la zece ori mai repede decat în oricare altă perioadă din revoluţia industrială. Studiul, publicat în Scientific Reports, a fost realizat de cercetătorii de la Australian National University din Canberra.

Aspirina, cel mai bun remediu contra durerilor în gat

Aspirina este unul dintre cele mai eficiente remedii contra durerii în gat, dar şi mierea şi produsele care conţin mentol au efecte calmante, se arată într-o cercetare recentă, potrivit dailymail.co.uk. O soluţie din cateva tablete de aspirină dizolvate în apă, cu care se face gargară, poate reduce intensitatea durerii în cateva ore, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii de la University of Cardiff Common Cold Centre. Efectul durează peste şase ore. De asemenea, inhalarea produselor care conţin mentol este un mijloc de calmare a durerilor în gat. Totodată, unele tipuri de miere pot contribui la tratarea infecţiilor la nivelul gatului, deoarece conţin peroxid de hidrogen, care are proprietăţi antibacteriene, potrivit experţilor de la Universitatea Waikato din Noua Zeelandă. Mierea administrată copiilor înainte de culcare a acţionat mai bine în a calma tusea pe parcursul nopţii decat multe siropuri specifice, spun cercetătorii de la Universitatea din Maryland. O remediu mai puţin obişnuit, dar care s-a dovedit a fi eficient, este acupunctura la nivelul urechii. "S-ar putea să fie un efect placebo, dar funcţionează", spun cercetătorii.

Iranul a trimis o a doua maimuţă în spaţiu

Iranul a anunţat, sambătă, că a trimis o a doua maimuţă în spaţiu şi a adus-o înapoi teafără, aceasta fiind cea mai recentă demonstraţie a capacităţilor acestei ţări de a lansa rachete în spaţiu, informează Reuters. Potrivit agenţiei de stat IRNA, "preşedintele Hassan Rouhani (...) i-a felicitat pe cercetătorii şi experţii iranieni pentru că au trimis cu succes o a doua creatură vie în spaţiu". Iranul a anunţat în ianuarie anul acesta că a trimis prima sa maimuţă în spaţiu. Rouhani a folosit platforma de socializare Twitter pentru a marca cel mai recent eveniment, o demonstraţie a capacităţilor sale de a trimite rachete în spaţiu, care provoacă îngrijorare în randul puterilor vestice şi a unor state din Golf în ceea ce priveşte ambiţiile nucleare ale Iranului.  Rouhani a spus că maimuţa, numită Fargam, s-a întors pe Pămant "teafără". În noiembrie, cele mai mari şase puteri ale lumii şi Guvernul de la Teheran au semnat un acord nuclear. Acordul încheiat pe 24 noiembrie între Iran şi Grupul 5A1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) prevede limitarea, timp de şase luni, a activităţilor nucleare iraniene, în schimbul atenuării sancţiunilor economice internaţionale.

Nelson Mandela a fost înmormantat în satul natal

Nelson Mandela, considerat un simbol al libertăţii şi iertării, a fost înmormantat ieri în pămantul strămoşilor săi, la Qunu, satul în care şi-a petrecut copilăria, în Africa de Sud, după zece zile de omagiu la nivel mondial, după o ultimă ceremonie încărcată de emoţie, relatează AFP. Sicriul a fost coborat în mormant, în cimitirul modest al familiei, către ora locală 12.40 (şi ora Romaniei), la poalele unui deal. Camerele de luat vederi ale televiziunilor l-au însoţit pană la cimitir, după care s-au îndreptat în alte direcţii, potrivit dorinţei familiei, pe durata riturilor religioase şi tradiţionale. Aproximativ 450 de invitaţi selectaţi au putut să asiste la înhumarea acestui gigant al secolului XX. Anterior, la cateva sute de metri de locul unde s-au reunit membrii familiei, o ceremonie solemnă şi totodată intimă, în jurul sicriului, a reunit aproximativ 4.500 de persoane. "O călătorie extraordinară se încheie", a declarat preşedintele Jacob Zuma, în cursul acestui omagiu.

Planetele s-au aliniat din nou pentru Merkel

Partidul Social-Democrat german (SPD) a anunţat că membrii săi au aprobat printr-un referendum intern proiectul formării unui Guvern împreună cu conservatorii, deschizand astfel calea realegerii Angelei Merkel pentru un al treilea mandat de cancelar, relatează AFP. Conducerea SPD a anunţat într-o conferinţă de presă, la Berlin, o victorie a taberei "da" cu aproape 76% din voturi, în urma unei consultări prin corespondenţă organizate în randul celor aproximativ 470.000 de membri. "De mult timp nu am mai fost atat de mandru că sunt social-democrat", a declarat preşedintele partidului, Sigmar Gabriel, în aclamaţiile celor catorva sute de activişti veniţi din toată Germania să ajute la numărarea buletinelor de vot. Lăudand "democraţia directă în cadrul partidului", el a salutat "o sărbătoare a democraţiei". Acest rezultat pune capăt mai multor săptămani de negocieri dificile în vederea formării unui guvern de "mare coaliţie" sub conducerea cancelarului conservator, care a obţinut o victorie detaşată în alegerile legislative de la 22 septembrie. Merkel urmează să fie realeasă cancelar marţi, prin vot, în Bundestag.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.