Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: "Gelozia" lui Michelle Obama, pur întamplătoare

Ziarul de Vrancea
11 dec 2013 797 vizualizări
Marţi, o fotografie a făcut înconjurul lumii: Barrack Obama se pozează alături de atrăgătoarea Thorning Schmidt, premierul Danemarcei, în vreme ce soţia lui stă în plan îndepărtat, vizibil iritată n "E doar o întamplare", a explicat ieri fotograful care a surprins controversatul moment

Postura Primei Doamne a Statelor Unite în fotografia care surprinde momentul în care Obama, Cameron şi Thorning Schmidt îşi fac singuri poză cu telefonul, prezentată drept "sobră" sau "contrariată" pe reţelele sociale, este doar o întâmplare, scrie autorul imaginii, Roberto Schmidt.
"Fotografiile pot minţi", scrie şeful serviciului foto AFP pentru Asia de Sud, precizând că, "în realitate, cu câteva secunde mai devreme Prima Doamnă a Statelor Unite glumea şi ea la fel ca toţi cei care se aflau în jur, inclusiv Cameron şi Schmidt". "Aerul serios pe care îl are în fotografia mea este doar o întâmplare", subliniază Schmidt. El povesteşte în postarea pe blog întreaga scenă, petrecută marţi în cursul ceremoniei dedicate memoriei lui Nelson Mandela pe stadionul Soccer City de la Soweto, din momentul în care preşedintele american Barack Obama se aşează la locul său, alături de premierul britanic David Cameron, după care vine premierul danez Helle Thorning Schmidt, pe care fotograful recunoaşte că nu o cunoaşte, crezând iniţial că este "o colaboratoare a lui Obama". După ce a venit, Thorning Schmidt şi-a scos telefonul mobil şi şi-a făcut poză în timp ce glumea cu Cameron şi Obama. "Am fotografiat scena fără să stau pe gânduri", scrie Schmidt, adăugând că "în jurul meu, pe stadionul din Soweto, sud-africanii dansează, cântă şi râd în onoarea liderului lor decedat. Atmosfera este de sărbătoare, nu de reculegere morbidă, atmosfera este total decontractată". Fotografii care au acoperit evenimentul au publicat peste 500 de fotografii marţi, mai scrie Schmidt, adăugând că, în pofida eforturilor de a surprinde "adevăratele sentimente" ale sud-africanilor faţă de moartea lui Madiba, fotografia sa cu Obama, Cameron şi Schmidt, surprinsă întâmplător, de la 150 de metri distanţă, "pare că a eclipsat o mare parte a muncii noastre comune", un lucru care îi dă de gândit.

"Comunitatea surzilor din Africa de Sud este foarte ofensată"

Pe de altă parte, ceremonia dedicată lui Nelson Mandela a provocat ieri un alt scandal. Interpretul în limbajul semnelor care a apărut marţi la televiziunea publică sud-africană pentru a traduce discursurile de la eveniment, nu stăpânea absolut deloc acest limbaj. "Este un impostor", a declarat directoarea organizaţiei "Educaţie şi dezvoltarea limbajului semnelor" din Cape Town Cara Loening. "Comunitatea surzilor din Africa de Sud este foarte ofensată", a adăugat ea. Potrivit altui expert, un interpret oficial din cadrul Federaţiei persoanelor cu deficienţe de auz din Africa de Sud, Delphin Hlungwane, "acesta gesticula mişcându-şi pur şi simplu mâinile în toate direcţiile. Nu avea nicio gramatică, nu utiliza nicio structură, nu cunoştea nicio regulă a limbajului". "Nu a tradus absolut nimic, niciuna dintre gesticulaţiile lui nu aveau sens", a subliniat expertul. "Surzii din Africa de Sud nu îl cunosc şi nici interpreţii", a continuat Hlungwane, adăugând că acest interpret nu a mai lucrat vreodată, anterior, pentru vreun post de televiziune. "Nu ştim nimic despre el, nici măcar numele. A apărut la acest eveniment, dar nu ştim cum", a spus el.
Întrebat dacă este posibil ca acest interpret să fi folosit alt limbaj al semnelor decât cel utilizat în Africa de Sud, Hlungwane a oferit asigurări că telespectatorii cu deficienţe de auz din alte ţări din lume nu au înţeles nici ei gesturile.

Iisus Hristos, cea mai importantă persoană din istoria lumii

El este urmat de Napoleon şi William Shakespeare, potrivit unui top întocmit de Wikipedia

Bazându-se pe impactul opiniilor pe care unii indivizi le-au avut de-a lungul timpului, dar şi pe modul în care s-au reflectat acestea pe paginile Wikipedia, doi cercetători în tehnologia calculatoarelor au realizat un top 10 cu cei mai importanţi oameni din istorie. Steven Skiena şi Charles Ward au folosit analiza cantitativă pentru a lista mai bine de o mie de figuri istorice şi oameni importanţi, de la Elvis Presley la L.V. Beethoven, I.V. Stalin şi regina Victoria. Locul întâi este ocupat de Iisus Hristos, iar faptul că profetul Mohamed s-a clasat pe locul al patrulea nu a fost o surpriză pentru oamenii de ştiinţă. Totodată, şi conducătorii mariilor imperii ocupă locuri semnificative în top. Napoleon s-a situat pe locul al doilea, iar Alexandru cel Mare ocupă poziţia a noua. Aristotel, unul dintre cei mai importanţi filosofi ai Antichităţii, este poziţionat pe locul al optulea. De asemenea, lista cuprinde trei preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, doi dintre ei fiind părinţii fondatori ai SUA: George Washington (locul al şaselea) şi Thomas Jefferson (locul al zecelea). Oricum, în ciuda importanţei lor incontestabile în istorie, cei doi sunt devansaţi de Abraham Lincoln, care se află pe locul al cincilea. În topul 10 al celor mai importante persoane din istorie este inclus un singur britanic, dramaturgul şi poetul William Shakespeare (locul al treilea). În acelaşi timp, în top se află şi dictatorul Adolf Hitler, care ocupă poziţia a şaptea.
În topul celor mai importante persoane din istoria umanităţii nu este inclusă nicio femeie, motivul acestei absenţe fiind rezultatul secolelor de inegalitate dintre cele două sexe, ceea ce a făcut ca impactul figurilor feminine asupra societăţii să nu fie unul la fel de grozav, explică oamenii de ştiinţă această situaţie.
Wikipedia este o enciclopedie generală, disponibilă pe internet sub licenţă liberă în 285 limbi, având conţinut deschis tuturor, atât pentru utilizare cât şi pentru dezvoltare.

Fotografiile făcute ca amintire duc la uitare

Fotografiile, realizate cu scopul ca persoana care le face să îşi amintească anumite lucruri cu ajutorul lor, pot avea în mod paradoxal un efect contrar şi facilitează uitarea, potrivit unui studiu american publicat în revista Psychological Science. Potrivit rezultatelor acestui studiu, persoanele care au fotografiat anumite obiecte în timpul unei vizite la muzeu au mai puţine şanse de a-şi aminti detaliile acelei vizite în comparaţie cu persoanele care au observat cu atenţie obiectele în cauză. "Oamenii îşi scot aparatele de fotografiat atât de repede, aproape fără să se gândească, pentru a capta un moment, încât ajung la un punct în care uită ceea ce se petrece chiar în faţa lor", a declarat Linda Henkel, cercetătoare la Universitatea Fairfield, autoarea studiului. "Oamenii se bazează pe tehnologie, pentru ca aceasta să îşi amintească în locul lor, iar acest fapt poate avea un efect negativ asupra lucrurilor pe care ei şi le amintesc despre acea experienţă", a subliniat ea. Linda Henkel a reamintit că mai multe studii anterioare în domeniul memoriei au sugerat faptul că realizarea de instantanee poate să îl ajute pe fotograf să îşi amintească un lucu, însă doar dacă acea persoană îşi acordă un anumit timp pentru a privi şi a studia apoi acea imagine.

Papa Francisc, desemnat "persoana anului 2013" de revista Time

Papa Francisc a fost desemnat, ieri, "persoana anului 2013" de editorii revistei americane Time. "Arareori se întâmplă ca un actor nou pe scena mondială să capteze atenţia publicului atât de repede, atât în rândul tinerilor, cât şi al vârstnicilor, atât în rândul credincioşilor, cât şi al scepticilor", a declarat Nancy Gibbs, redactorul-şef al revistei Time, explicând desemnarea papei Francisc drept "persoana anului 2013".
Papa Francisc a fost ales în fruntea Bisericii Catolice în luna martie a acestui an. În 2012, titlul de "persoana anului" a fost atribuit de revista Time preşedintelui american Barack Obama.

Elevi şi profesori de la şcoli româneşti din Transnistria, ameninţaţi de autorităţi

Elevii instituţiilor de învăţământ cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană sunt speriaţi şi intimidaţi, iar profesorii continuă să primească ameninţări, atenţionează asociaţia Promo-LEX. Potrivit Promo-LEX, administraţia liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol a fost contactată şi ameninţată din nou cu aplicarea sancţiunilor administrative pentru că nu furnizează datele cu privire la angajaţii săi şi salariile lor. "Elevii au fost intimidaţi şi speriaţi de miliţia locală prin modul în care au descins în instituţia de învăţământ în timpul orelor de clasă, agresând şi brutalizând una din profesoare", afirmă reprezentanţii Promo-LEX.
Săptămâna trecută, miliţieni şi membri ai structurilor de securitate în civil din regiunea transnistreană au intrat cu forţa în acest liceu. Aceeaşi situaţie se repetă şi la liceul "Evrika" din oraşul Rîbniţa (nord). Luni, administraţia acestui liceu a fost somată să prezinte rapoartele statistice şi contabile ale instituţiei către administraţia separatistă de la Tiraspol. Aceste rapoarte conţin date cu caracter personal. De asemenea, profesorii sunt obligaţi să-şi ridice certificatul de atribuire a codului fiscal. Acest certificat nu a fost solicitat de către administraţiile instituţiilor de învăţământ cu predare în grafie latină şi le este impus forţat pentru a se obţine un anumit control asupra acestor şcoli.

Un război nuclear între India şi Pakistan ar însemna sfârşitul civilizaţiei

O confruntare nucleară între India şi Pakistan ar provoca foamete la nivel mondial, care ar putea provoca moartea a două miliarde de persoane şi sfârşitul civilizaţiei, afirmă un raport ştiinţific publicat marţi. Un conflict chiar şi limitat cu arme nucleare între New Delhi şi Islamabad ar provoca haos şi ar distruge recoltele, pieţele alimentare mondiale, accentuând criza, potrivit acestui studiu. Medicii Lumii pentru Prevenirea Războiului Nuclear (IPPNW), laureată a premiului Nobel pentru Pace în 1985, şi organizaţia afiliată din Statele Unite, Medicii pentru Responsabilitate Socială, au realizat o primă versiune a acestui studiu în aprilie 2012. Concluziile sale au prezis moartea unui miliard de persoane din cauza foametei care ar rezulta unui război nuclear. În a doua versiune, cele două organizaţii afirmă că au subestimat consecinţele unui astfel de război asupra populaţiei din China, care s-ar confrunta cu o gravă criză alimentară. "Un miliard de morţi în lumea în curs de dezvoltare este în mod evident o catastrofă fără echivalent în istoria omenirii. Însă, dacă adaugăm posibilitatea ca 1,3 miliarde de persoane din China să fie şi ele expuse, vom ajunge într-un punct care înseamnă în mod clar sfârşitul civilizaţiei", apreciază Ira Helfand, autorul studiului.
Studiul de caz s-a axat pe India şi Pakistan ca urmare a tensiunilor dintre cele două puteri nucleare, care au purtat trei războaie începând din 1947, anul în care au devenit independente, potrivit autorului. Însă orice confruntare nucleară ar avea consecinţe similare, a subliniat el. "În acest gen de război, oameni vor supravieţui undeva pe planetă, însă haosul care ar rezulta ar eclipsa tot ce am cunoscut până acum", afirmă Ira Helfand.

Coreea de Nord vinde aur, semnul unui posibil colaps economic

Coreea de Nord a început să vândă cantităţi mari de aur Chinei, într-o încercare de a ieşi din criza economică, au declarat ieri surse familiare cu afaceri nord-coreene.  Vânzarea ar putea să indice iminenţa unui colaps economic, în contextul în care este contrară ordinului lui Kim Il-sung, fondatorul regimului stalinist, de a nu vinde aurul ţării, potrivit surselor citate. "De mai multe luni, Coreea de Nord a început să-şi vândă până şi aurul", a declarat o sursă sub protecţia anonimatului. "Vânzările de aur către străini sunt un barometru cu privire la aflarea sau nu a Coreei de Nord în criză", a adăugat această sursă.
Este pentru prima dată când Phenianul a vândut aur, de la venirea la putere a lui Kim Jong-un, la sfârşitul lui 2011, după moartea tatălui său.
Potrivit unor date de la Guvernul sud-coreean, regimul stalinist deţine aproximativ 2.000 de tone de rezerve de aur, în valoare de cel puţin opt miliarde de dolari. Situaţia economică a Coreei de Nord s-ar putea înrăutăţi în urma destiturii lui Jang Song-thaek, unchiul lui Kim Jong-un, având în vedere că el coordona toate proiectele economice cu alte ţări.
Un colaps economic al Coreei de Nord ar putea conduce la o cooperare mai importantă cu Coreea de Sud, dar şi la sporirea riscului unor provocări de natură militară la adresa Seulului, în opinia unor experţi.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.