Internațional

Gest istoric: Obama a dat mâna cu Castro

Ziarul de Vrancea
8 dec 2013 467 vizualizări
Evenimentul a avut loc ieri în Africa de Sud, în memoria lui Nelson Mandela

Preşedintele american Barack Obama a dat mâna cu liderul cubanez Raul Castro, ieri, la Soweto, în Africa de Sud, în cursul ceremoniei oficiale organizate în memoria lui Nelson Mandela, a declarat un oficial american.
Obama a făcut acest gest istoric înainte să urce la tribună şi să susţină un discurs, o nouă dovadă a voinţei sale în vederea unei apropieri a unor inamici ai Statelor Unite, a adăugat oficialul citat. Relaţiile celor două ţări sunt reci de la începutul anilor '60. Imagini difuzate de televiziunea sud-africană de la ceremonia de omagiere a lui Nelson Mandela au surprins această strângere de mână. Obama şi Castro au schimbat câteva cuvinte, după care preşedintele american a îmbrăţişat-o pe preşedinta braziliană Dilma Rousseff, care se afla alături de liderul cubanez, în tribună, pe stadionul de fotbal Soccer City la Soweto.
Washingtonul şi-a întrerupt relaţiile diploamtice cu Havana în 1961, după ce Fidel Castro a preluat puterea în 1959 şi după naţionalizarea bunurilor americane de pe insulă. Un ambargo american a fost instituit în 1962, de administraţia lui John F. Kennedy. Cele două ţări menţin, totuşi, secţii consulare, care asigură oficii de ambasadă.
Pe de altă parte, Barack Obama i-a criticat ieri în termeni duri ieri pe liderii care se declară "solidari" cu lupta purtată de Nelson Mandela dar care îşi reprimă opoziţia. "Există prea mulţi lideri care se declară solidari cu lupta lui Nelson Mandela pentru libertate dar care nu tolerează opoziţia poporului lor", a declarat şeful statului american în faţa unui grup de demnitari străini, inclusiv unii lideri autoritarişti, reuniţi la Soweto.

Un "cowboy" a refuzat să coboare drapelul în bernă

Un şerif din South California a refuzat să coboare în bernă drapelul american în memoria lui Nelson Mandela, afirmând că această onoare ar trebui rezervată doar cetăţenilor americani. Preşedintele american Barack Obama a dispus coborârea în bernă a steagurilor până luni seara, dar şeriful Rick Clark din comitatul Pickens a refuzat să respecte acest ordin.
"Este opinia mea că steagul ar trebui coborât în bernă pentru americani care s-au sacrificat pentru ţara lor", a declarat Clark. Acesta ar trebui coborât în bernă la ambasada americană din Africa de Sud, a afirmat el, dar nu acasă. Drapelul din sectorul său a fost coborât în bernă la sfârşitul săptămânii în memoria unui ofiţer căzut la datorie şi a zilei de comemorare a atacului de la Pearl Harbor. Dar duminică a fost înălţat din nou. "Nu am nicio problemă să îl coboare în Africa de Sud, în ţara lor dar nu în ţara noastră. Ar trebui să se facă acest lucru pentru persoanele care s-au sacrificat pentru ţara noastră", a adăugat el. Un purtător de cuvânt al departamentului a declarat că şeriful nu poate fi sacţionat. "El nu încalcă legea. Este decizia sa. Iar eu sprijin decizia şerifului", a declarat adjunctul său, Creed Hashe.
Deşi rară, coborârea în bernă a drapelelor americane pentru cetăţeni străini nu este ceva nou. George W. Bush a făcut acest lucru pentru Papa Ioan Paul al II-lea, în urmă cu opt ani, iar Bill Clinton pentru fostul premier israelian Yitzhak Rabin, asasinat în anii '90.

Un nou concept TV face furori în Marea Britanie

Este vorba despre o combinaţie între un film documentar şi un reality-show

"Realitatea structurată", cel mai recent concept TV în vogă, ce combină reality-show, ficţiune şi realitate scenarizată, include elemente de "Big Brother", de telenovele braziliene şi tipare deja vehiculate în serialul "Friends". Lansat iniţial în Statele Unite, acest nou produs TV a început să se răspândească graţie în special postului MTV care a difuzat producţii precum "The Hills" şi "Jersey Shore". În Marea Britanie, prima producţie de acest gen, "The Only Way Is Essex", a apărut în 2010 şi a fost urmată după un an de producţia rivală "Made In Chelsea". Cele două seriale înregistrează audienţe uriaşe şi au câştigat deja mai multe premii prestigioase, prezentând câteva grupuri de prieteni, aflaţi în jurul vârstei de 20 de ani, cu un viitor mai mult sau mai puţin strălucit. Nu este vorba de "realitate scenarizată", reconstituire a unor evenimente reale jucate de actori. Nu este nici vorba de reality-show, un format ce reuneşte oameni care nu se cunosc absolut deloc, într-un loc bine definit. "Realitatea structurată" propune telespectatorului să urmărească diverse persoane, care se cunosc între ele, se detestă sau se iubesc, în mediul lor natural, şi care îşi văd de treburile lor, care constau adeseori în organizarea unor petreceri. Singura derogare de la realitate? Peregrinările lor în lumea modernă sunt savant orchestrate de o echipă de regizori care, pentru a alunga plictiseala ce pândeşte adeseori în astfel de ocazii, nu ezită să pigmenteze scenele filmate. Perfect conştienţi de caracterul şi defectele fiecărui actor, producătorii anticipează astfel reacţiile lor, provocând diverse situaţii şi încurajând o serie de confruntări pentru a crea un foileton, fără să aibă nevoie de un scenariu.
Criticii susţin însă că aceaste producţii sunt "o înşelăciune". Ei mai spun că emisiunea încalcă graniţele dintre ficţiune şi realitate şi îi face pe tinerii telespectatori să devină confuzi. "Nu le mai pasă. Această generaţie nu se întreabă tot timpul ce este adevărat şi ce nu este adevărat", spune Ruth Wrigley, mamă a cinci copii.

Record de temperatură negativă: minus 93,2 grade Celsius

Cel mai rece punct de pe Terra a fost identificat cu ajutorul unui satelit de monitorizare atmosferică în Antarctica, unde a fost înregistrată temperatura de minus 93,2 grade Celsius. Locul se află în mijlocul Antarcticii, iar acest record de temperatură negativă a fost înregistrat pe 10 august 2010.
Oamenii de ştiinţă au dezvăluit, totodată, că este vorba de o valoare preliminară. Ei analizează în aceste zile datele transmise de mai mulţi senzori de temperatură şi este foarte posibil ca acel record negativ să fie şi mai mare, cu aproximativ un grad Celsius.
Precedentul record negativ de temperatură a fost de minus 89,2 grade Celsius şi a fost măsurat tot în Antarctica. Acel record a fost măsurat la baza rusească Vostok, pe 21 iulie 1983. Valoarea de minus 89,2 grade Celsius se referă la temperatura aerului, măsurată la câţiva metri deasupra suprafeţei îngheţate din Antarctica, în timp ce valoarea transmisă de senzorii din sateliţi se referă la temperatura măsurată la suprafaţa gheţurilor. Oamenii de ştiinţă sunt siguri că temperatura corespondentă din aer va depăşi cu siguranţă precedentul record înregistrat la Vostok.
"Aceste temperaturi foarte joase sunt dificil de imaginat", a declarat Ted Scambos, de la US National Snow and Ice Data Center din Boulder, Colorado. "Noua temperatură record este cu 50 de grade mai scăzută decât valorile înregistrate în Alaska şi în Siberia şi cu 30 de grade mai scăzute decât vârful negativ de temperatură din Groenlanda", a adăugat acelaşi cercetător american.
Prin comparaţie, cel mai cald punct de pe Terra - identificat tot cu ajutorul unor senzori din sateliţi - este situat în deşertul Dasht-e Lut din sud-estul Iranului, unde a fost înregistrată temperatura de plus 70,7 grade Celsius, în anul 2005.
Specialiştii consideră că cel mai rece punct din Sistemul Solar se află cel mai probabil pe fundul unui crater întunecat de pe un corp ceresc care nu deţine o atmosferă consistentă. Oamenii de ştiinţă au înregistrat pe Lună o temperatură de minus 238 de grade Celsius.

Un fost lac cu apă dulce, descoperit pe Marte

Robotul american Curiosity a descoperit pentru prima dată pe suprafaţa planetei Marte dovezi directe ce atestă existenţa unui fost lac cu apă dulce pe planeta roşie, au anunţat, luni, cercetătorii americani. Deşi nu mai există apă la ora actuală în acea zonă de pe Marte, testele de foraj şi analizele chimice efectuate de robotul Curiosity pe o serie de roci dense i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să afirme că, în trecut, au fost întrunite condiţiile necesare pentru ca acel lac să susţină viaţa microbiană, în urmă cu aproximativ 3,6 miliarde de ani. Rocile analizate conţin într-adevăr urme de carbon, hidrogen, oxigen, azot şi sulf şi "furnizează condiţii ideale pentru o viaţă microbiană elementară", afirmă autorii acestui studiu ale cărui rezultate au fost publicate în revista americană Science.
Mici forme de viaţă bacteriană, cunoscute sub numele de "chemolitoautotrofe", se dezvoltă în condiţii similare pe Terra şi se găsesc în general în peşteri sau sub nivelul mării, în cratere hidrotermale.
"Este cu adevărat identic cu mediul care poate fi găsit pe Terra", a declarat John Grotzinger, profesor de geologie la Instititul de Tehnologie din California. "Este pentru prima dată când găsim cu adevărat roci pe Marte care aduc dovada existenţei unor lacuri", a declarat la rândul său Sanjeev Gupta, profesor la Imperial College din Londra, coautor al studiului. "Este fantastic, pentru că aceste lacuri reprezintă un mediu ideal pentru ca o viaţă microbiană elementară să poată să se dezvolte şi să se conserve", a adăugat el.

Vizionarea unor incidente violente traumatizează mai mult decât trăirea acestora

Persoanele care au petrecut şase ore pe zi pentru a căuta informaţii în presă şi a privi la televizor imagini cu atentatul de la maratonul din Boston, din aprilie, au fost mai traumatizate decât oamenii care s-au aflat la faţa locului, conform unui studiu american.
Imaginile cele mai violente ale atentatului au fost cenzurate sau blurate de televiziuni, însă numeroase materiale video neprelucrate de la faţa locului au fost publicate de martori pe reţelele de socializare. "Ceea ce ne-a frapat a fost impactul pe care l-au avut aceste imagini - inclusiv asupra persoanelor care nu erau prezente la faţa locului, în acea zi. Acoperirea mediatică a provocat mai multe reacţii accentuate la stres decât experienţa în sine", a explicat Roxane Cohen Silver, profesor de psihologie la Universitatea Irvine din California, una dintre autoarele studiului. Stresul accentuat se defineşte printr-un ansamblu de simptome, cum ar fi gânduri obsesive, stare de hiperalertă permanentă şi flashbackuri. Deşi martorii oculari au dat mai multe semne de stres şi au manifestat o tendinţă mai mare să consulte materialele din presă referitoare la eveniment decât cei care nu au fost la faţa locului, datele problemei s-au schimbat pentru cei care au căutat informaţii despre atentat mai mult de şase ore pe zi. Aceştia din urmă au fost de nouă ori mai expuşi stresului accentuat decât cei care nu au consultat informaţiile din presă decât o oră pe zi.
Roxane Silver subliniază că peisajul mediatic contemporan oferă un acces mai facil la imaginile care pot provoca tulburări psihologice, mai ales dacă sunt vizionate de mai multe ori de persoane aflate pe cont propriu.

Rusia testează un radar ultramodern pentru monitorizarea ţărilor europene

Rusia a început testarea unui nou radar destinat detectării vectorilor aerieni de mare viteză - rachete de croazieră şi avioane fără pilot -, sistemul permiţând monitorizarea unei mari părţi a Europei.
Radarul de ultimă generaţie, denumit "Container", este instalat în orăşelul Kovilkino, situat în republica rusă Mordovia, şi are o rază de acţiune de 3.000 de kilometri, putând acoperi o mare parte a Europei.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că radarul, a cărui testare a început în 2 decembrie, va permite monitorizarea situaţiei "din Occident". "Am ordonat comandamentului Forţelor Aerospaţiale şi structurilor de comandă adiacente să se asigure că noul radar va deveni deplin operaţional până la sfârşitul anului 2015", a declarat Şoigu.

Preşedintele CC din R.Moldova respinge ideea unui referendum privind denumirea limbii oficiale

Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale (CC) din R.Moldova, a respins ideea unui referendum pe tema deciziei CC de joi privind limba oficială.  "Nu am auzit ca undeva în lume să fie organizate referendumuri pe probleme ştiinţifice. Sunt curios, ce fel de referendum ar fi acesta?", a declarat preşedintele CC din R.Moldova, Alexandru Tănase, într-un interviu pentru Europa Liberă. El le-a recomandat celor care critică decizia CC în privinţa limbii de stat să aştepte mai întâi publicarea ei în Monitorul Oficial.
De asemenea, preşedintele CC din R.Moldova a spus că decizia privind denumirea limbii de stat nu împiedică pe nimeni să-şi numească cum doreşte limba şi naţionalitatea. "Este un conflict fals, creat de forţele ostile independenţei Republicii Moldova, pentru a menţine dezbinată societatea moldovenească. Nicio lege şi nicio Constituţie nu poate contesta nimănui dreptul de a se identifica drept moldovean. Este o chestiune personală a fiecăruia. Statul nu are ce interveni în acest proces", a subliniat el.
Referindu-se la denumirea confuză a limbii în administraţia statului, el a semnalat că aceasta este o "situaţie anacronică" ce ar trebui să înceteze.
"Cu toate că în Articolul 13 din Constituţie este menţionată sintagma de «limbă moldovenească», în învăţământ limba vorbită în Republica Moldova întotdeauna a fost numită limba română. Datorită naturii anacronice a sintagmei de «limbă moldovenească», în actele administraţiei de stat de regulă se foloseşte sintagma ezitantă şi ambiguă de «limbă de stat". După hotărârea CC din 5 decembrie, această situaţie anacronică ar trebui să înceteze", a precizat el.
Joi, Curtea Constituţională de la Chişinău a stabilit că limba oficială a Republicii Moldova este "limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine".





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.