Misterul Marii Pete Roşii de pe Jupiter, aproape de a fi dezlegat
Marea Pată Roşie este cea mai uşor de identificat trăsătură de la suprafaţa lui Jupiter - o furtună care se întinde pe aproximativ 20.000 de kilometri şi are o lăţime de 12.000 de kilometri - adică de aproape 3 ori mai mare decât Pământul. În zonele de la marginea acestei furtuni vântul atinge viteze de peste 680 km/h. Această furtună gigantică a fost consemnată pentru prima dată oficial, într-un document astronomic, în 1831 şi este probabil că a fost observată încă din 1665. "Pornind de la teoriile curente despre furtuni, Marea Pată Roşie ar fi trebuit să dispară după câteva decade de la formarea ei", a comentat Pedram Hassanzadeh, specialist în dinamica fluidelor de la Universitatea Harvard. "În schimb, această furtună persistă de secole".
Furtunile de orice fel, inclusiv Marea Pată Roşie, ar trebui să dispară, conform teoriei, sub incidenţa mai multor factori. Spre exemplu, undele şi turbulenţele din interiorul furtunii şi din jurul său contribuie treptat la scăderea energiei vânturilor care formează respectivele furtuni. De asemenea, furtunile pierd energie şi prin emisii de căldură. Mai mult decât atât, Marea Pată Roşie se află între două puternice curente paralele din atmosfera lui Jupiter care se deplasează în direcţii opuse şi care, teoretic, ar fi trebuit să-i încetinească viteza de rotaţie. Dar Marea Pată Roşie nu este singurul vortex misterios. De fapt, vortexurile în general, inclusiv cele formate în oceanele şi atmosfera terestră, durează de fapt perioade mai mari de timp decât pot explica teoriile actuale.
Pentru a rezolva misterul perenităţii Marii Pete Roşii, Hassanzadeh şi Marcus au dezvoltat un nou model computerizat 3D de înaltă rezoluţie privind evoluţia marilor vortexuri. Modelele privind evoluţia vortexurilor se concentrează în special asupra curenţilor din plan orizontal, curenţi care sunt cei mai încărcaţi energetic. Vortexurile cuprind însă şi curenţi verticali, însă aceştia au un nivel energetic mult mai scăzut. Cei doi cercetători au ajuns acum la concluzia că aceşti curenţi verticali pot oferi răspunsul căutat cu privire la longevitatea Mari Pete Roşii: atunci când furtuna pierde din energie, curenţii verticali mută mase de gaze fierbinţi şi reci înspre şi dinspre furtună, restaurând o parte din energia vortexului. În general, astfel de vortexuri, fie că este vorba de cel de pe Jupiter, fie că este vorba de cele din oceanele terestre, se disipează de până la 100 de ori mai lent decât s-a crezut iniţial.
