Internațional

Întâlnirea cu Lavrov i-a adus numai ghinioane lui Trump

Ziarul de Vrancea
17 mai 2017 733 vizualizări

Trump pierde aliați după scandalul informațiilor oferite Rusiei

Suspiciunile că președintele american Donald Trump a împărtășit informații confidențiale cu reprezentanți ai Guvernului rus ar putea să îi îngreuneze și mai mult eforturile liderului de la Casa Albă de a găsi un nou director FBI, comentează Deutsche Welle.

Trump pierde aliați după scandalul informațiilor oferite Rusiei

 

Suspiciunile că președintele american Donald Trump a împărtășit informații confidențiale cu reprezentanți ai Guvernului rus ar putea să îi îngreuneze și mai mult eforturile liderului de la Casa Albă de a găsi un nou director FBI, comentează Deutsche Welle.

 

 

Până în prezent, trei dintre favoriții pentru această funcție s-au retras, iar tot mai mulți membri ai Congresului cer numirea unei personalități independente. „Pur și simplu nu poți scăpa de suspiciunea că Trump a cooperat în secret cu Kremlinul, prima dată în cursul campaniei electorale, apoi la Casa Albă. Una dintre consecințe va fi că lui Trump îi va fi mai greu să găsească un succesor pentru directorul FBI James Comey, concediat recent, pentru că atât prietenii, cât și adversarii din Congres îl privesc pe acest președinte cu și mai puțină încredere”, scrie DW.

Unul dintre favoriții pentru a prelua conducerea FBI, senatorul John Cornyn (senator republican, Texas) s-a retras marți din cursă - încă un semn că unui membru important din vreunul dintre partide i-ar fi greu să obțină confirmarea în funcție, potrivit WSJ. „Acum, mai mult ca niciodată, țara are nevoie de un director FBI bine-privit, independent”, și-a explicat Cornyn decizia. „Am informat administrația că sunt dedicat să îi ajut să găsească o astfel de persoană și, cea mai bună cale prin care pot să servesc, este să continui să lupt pentru o agendă conservatoare în Senatul SUA”, a adăugat el. Luni, Trey Gowdy, membru al Camerei Reprezentanților din Carolina de Sud, a declarat că nu vrea să fie luat în considerare pentru că nu este persoana potrivită pentru această funcție. Gowdy a subliniat că FBI și lumea au nevoie de cineva care poate „uni țara”. Fost procurorul federal, Gowdy a condus o anchetă a Camerei Reprezentanților vizând atacurile teroriste din 2012 asupra unei baze americane din Benghazi, Libia. Ancheta a divizat republicanii și democrații. Potrivit WSJ, deciziile lor subliniază dificultatea pe care un republican ar putea să o întâmpine în obținerea confirmării în Senat pentru a prelua conducerea FBI.

De altfel, atât republicanii, cât și democrații i-au cerut lui Trump să numească pe cineva din afara politicii, iar liderului majorității republicane din Senat, Mitch McConnell a declarat marți pentru Bloomberg că Trump ar trebui să aleagă un director „apolitic”.

Președintele și-a exprimat speranța că va găsi repede un înlocuitor pentru FBI, care are 13.000 de agenți și 35.000 de angajați și care anchetează infracțiuni de la jafuri de bănci la terorism.

 

Republicanii se distanțează de Trump

 

O altă posibilă consecință a scandalului privind informațiile dezvăluite de Trump rușilor este că aliații SUA ar putea deveni mai reticenți în a transmite materiale secrete Washingtonului. Președintele ar avea acces la ele și este posibil să le transmită mai departe, explică DW. În aceste condiții, administrația a încercat să respingă toate suspiciunile, însă deocamdată fără mare succes. Chiar dacă suspiciunile sunt nefondate, faptul că s-au răspândit atât de ușor spune multe despre ce îl cred americanii și aliații lor capabil pe președinte: împărtășirea de informații clasificate cu o țară care nu este aliată, pentru a se lăuda și a primi atenție, subliniază DW. În această situație, democrații îl descriu pe președinte un risc pentru securitate, iar republicanii sunt din ce în ce mai puțin vehemenți în apărarea sa, conchide publicația.

 

Moscova se oferă să transmită transcriptul discuțiilor

 

Un consilier al Kremlinului, Iuri Ușakov, a precizat ieri că nu există o înregistrare audio a discuțiilor dintre președintele american Donald Trump și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, dar că Moscova este dispusă să ofere Congresului american transcriptul întâlnirii. Ușakov a făcut precizarea după ce președintele rus Vladimir Putin a spus că, dacă va fi de acord Casa Albă, Moscova poate oferi Congresului înregistrarea întâlnirii din Biroul Oval. „Dacă administrația SUA consideră posibil, suntem dispuși să oferim Senatului și Congresului înregistrarea conversației dintre Lavrov și Trump”, a spus Putin într-o conferință de presă cu premierul italian Paolo Gentiloni. Liderul de la Kremlin a dat asigurări că Trump nu a divulgat informații confidențiale în cursul discuțiilor.

Președintele Donald Trump s-ar fi lăudat cu informații clasificate în întâlnirea cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov și ambasadorul rus Serghei Kisliak, săptămâna trecută, oferind detalii care ar putea să expună sursa informațiilor și modul în care au fost colectate, au dezvăluit luni actuali și foști oficiali guvernamentali. Informațiile dezvăluite de Trump în întâlnirea cu Lavrov și Kisliak s-ar referi la un complot al Statului Islamic, potrivit acestor oficiali. Amenințarea era legată de folosirea laptopurilor în avioane.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.