Viața satului

Fonduri pentru afaceri neagricole în mediul rural

Mihai Boicu
24 iul 2016 3599 vizualizări
Din 28 iulie începe primirea proiectelor pentru două submăsuri care au ca scop dezvoltarea mediului rural u banii se dau pentru înfiinţarea de afaceri neagricole sau pentru dezvoltarea unor asemenea afaceri u beneficiarii pot lua de la 50.000 de euro până la 200.000 de euro

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va da startul pe 28 iulie la primirea de proiecte pentru afaceri neagricole în mediul rural, prin intermediul a două submăsuri. Este vorba de submăsurile 6.2 ”Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zonele rurale” şi 6.4 ”Investiţii în crearea şi dezvoltare de activităţi neagricole”. AFIR a publicat pe 21 iulie ghidurile aferente celor două submăsuri. Odată cu această sesiune de primire a proiectelor, se aplică noi reguli la depunerea on-line a cererilor de finanţare. Astfel, plafonul de depunere a proiectelor se majorează de la 120% la 200%, iar în primele 5 zile calendaristice pe fiecare etapă de depunere nu se aplică plafonul maxim de depunere, indiferent de valoarea fondurilor solicitate prin proiectele depuse. Potrivit informaţiilor publicate de AFIR într-un comunicat de presă, măsurile sunt în linie cu  „Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, lansat de premierul Dacian Cioloş în luna martie 2016, prin care se urmăreşte, între altele: stimularea mediului de afaceri din mediul rural, crearea de locuri de muncă, creşterea veniturilor populaţiei rurale, reducerea diferenţelor dintre mediul rural şi urban. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe site-ul Guvernului www.gov.ro la secţiunea Obiective, subsecţiunea Strategii-Politici-Programe. Ghidul Solicitantului poate fi consultat pe pagina oficială de internet a AFIR, www.afir.info.

Bani pentru înfiinţarea de firme

Submăsura 6.2 – Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale are ca obiectiv sprijinirea facilităţii diversificării prin înfiinţarea şi dezvoltarea de microîntreprinderi şi întreprinderi mici în sectorul non  - agricol din zonele rurale în vederea unei dezvoltări economice durabile, creării de locuri de muncă şi reducerii sărăciei din mediul rural. Prin această măsură se încurajează crearea de noi activităţi neagricole, în special pentru fermierii de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor şi în, general, pentru micii întreprinzători din mediul rural. Un alt obiectiv este diversificarea economiei rurale prin creşterea numărului de microîntreprinderi şi întreprinderi mici în sectorul non – agricol, dezvoltarea serviciilor şi crearea de locuri de muncă în spaţiul rural, dar şi încurajarea menţinerii şi dezvoltări activităţilor tradiţionale. Beneficiarii Submăsurii 6.2 sunt fermierii sau membrii unei gospodării agricole din spaţiul rural, care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi non-agricole pentru prima dată;  micro-întreprinderi şi întreprinderile mici din spaţiul rural, care îşi propun activităţi non-agricole, pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării sprijinului; micro-întreprinderi şi întreprinderi mici noi, înfiinţate în anul depunerii Cererii de Finanţare sau cu o vechime de maxim 3 ani fiscali, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul depunerii proiectului. Sprijinul nerambursabil va fi în valoare de 70.000 euro/proiect în cazul activităţilor de producţie, servicii medicale, sanitar – veterinar şi de agroturism şi de 50.000 de euro/proiect în cazul altor activităţi. Sprijinul nerambursabil va fi acordat în două tranşe: 70% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare, iar 30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiţia implementării corecte a Planului de Afaceri fără a depăşi 5 ani de la data semnării Deciziei de Finanţare.

Până la 200.000 de euro pentru dezvoltare

Submăsura 6.4 – Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole acordă sprijin pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici din mediul rural, care îşi creează sau dezvoltă activităţi non-agricole în zonele rurale. Obiectivele acestei submăsuri sunt stimularea mediului de afaceri din rural, contribuind la creşterea numărului de activităţi non-agricole desfăşurate în zonele rurale; dezvoltarea activităţilor non-agricole existente; crearea de locuri de muncă, creşterea veniturilor populaţiei rurale şi diminuarea disparităţilor dintre rural şi urban. Beneficiarii sunt microîntreprinderile şi întreprinderile mici existente, din spaţiul rural microîntreprinderile şi întreprinderile mici nou înfiinţate, din spaţiul rural, care fac dovada cofinanţării, fermierii sau membrii unor gospodării agricole care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi non-agricole în cadrul întreprinderii deja existente încadrabile în microîntreprinderi şi întreprinderi mici. Valoarea sprijinului nerambursabil va fi de maxim 90% din costul total al proiectului şi nu va depăşi 200.000 euro/beneficiar pe trei ani fiscali. (Mihai BOICU)


 
 
SPRIJINUL NERAMBURSABIL:
• va fi acordat sub formă de primă în două tranşe astfel:
– 70% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare;

• va fi în valoare de:
– 70.000 Euro/ proiect în cazul activităţilor de productie, servicii medicale, sanitar-veterinare şi de agroturism
– 50.000 Euro/ proiect în cazul altor activităţi;
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.