Viața satului

Viticultorii acuză comisiile Prefecturii că nu evaluează corect pagubele după grindină

Mihai Boicu
5 aug 2015 2001 vizualizări
Mai mulţi viticultori spun că viile le-au fost afectate de grindină în proporţie de 50% - 70%, dar comisiile Prefecturii ar fi stabilit pagube mai mici de 30% u directorul Direcţiei Agricole spune însă că este vorba de o evaluare a întregii zone pe baza rapoartelor operative u pentru a stabili pagubele individual, persoanele afectate trebuie să facă o cerere la primărie u cererea ajunge la Direcţia Agricolă, care solicită Prefecturii numirea unei comisii ce se deplasează apoi la faţa locului

Mai mulţi viticultori care au proprietăţi în punctul Pietroasa, pe teritoriul administrativ al comunei Cîrligele, la limită cu Vîrteşcoiu, acuză faptul că pagubele care au fost produse de grindină nu au fost corect evaluate de comisiile numite de Prefectura judeţului nostru. Nemulţumiţii au depus contestaţie la Prefectură în care au arătat că pagubele nu au fost sub 30%, ci mult mai mari, între 50% - 70%. “Comisia a mers în teren fără a înştiinţa în prealabil aceşti proprietari şi a evaluat eronat pagubele produse, concluzionând că acestea au fost sub un procent de 30%. Vă înştiinţăm că pagubele produse sunt între 50 şi 70%”, se arată în contestaţia depusă la Prefectură de Liviu Gheorghe, Dumitru Anghel, Vasile Tomulescu, Georgian Şuviţeanu şi Marius Buciu.

Ce spune şeful Direcţiei Agricole

Directorul Direcţiei pentru Agricultură, Ticu Costandache, spune însă că până acum nu s-a făcut o evaluare pentru fiecare proprietar care solicită acest lucru. La acest moment există evaluări ale pagubelor pe baza rapoartelor operative, în care sunt avute în vedere suprafeţe foarte mari, iar media rezultată poate fi mai mică decât pagubele avute în realitate de un viticultor. “Comisia a mers acolo în baza unui raport operativ. Dacă este o suprafaţă de 1.000 de hectare, nu se poate intra la fiecare. Se face o medie a zonei, dar sunt puncte unde pagubele sunt mai mari şi altele unde sunt mai mici. Persoanele impozitate pe bază de normă de venit pot solicita o evaluare potrivit Legii 54/2014, de modificare a art. 73 din Codul Fiscal. Cererea se depune la primărie, primăria centralizează toate cererile primite, ni le trimite nouă, iar noi solicităm Prefecturii constituirea unei comisii care se deplasează la faţa locului şi evaluează pagubele pentru fiecare persoană în parte. Din această comisie fac parte reprezentanţi ai ANAF, APIA, Direcţiei Agricole şi primăriei”, a arătat Ticu Costandache, directorul Direcţiei pentru Agricultură. Acesta a precizat că pentru Cîrligele şi Vîrteşcoiu nu a venit încă nicio solicitare de evaluare la Direcţia Agricolă, dar că urmează probabil să ajungă. 

Persoanele afectate trebuie să meargă la primării

Comisiile numite prin ordin al Prefecturii îşi desfăşoară însă activitatea şi astăzi, dacă între timp nu a intervenit nimic, la Jariştea, Odobeşti şi Mărăşeşti. În zona Vîrteşcoiu au fost afectate de grindină peste 700 de hectare şi alte câteva sute de hectare de vii şi grădini la Boloteşti, precum şi la Jariştea. Persoanele fizice care obţin venituri din agricultură pot beneficia de o reducere a normei de venit dacă au suferit pagube mai mari de 30%, proporţional cu pierderile suferite. Oamenii trebuie să meargă la primării şi să solicite deplasarea comisiilor de evaluare la faţa locului. Codul fiscal a fost modificat în acest an prin Legea 54/2015, în care se precizează că normele de venit în cazul în care persoanele fizice, individual sau într-o formă de asociere, au suferit pagube mai mari de 30% datorită unor fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimiliate dezastrelor naturale, precum îngheţul, grindina, poleiul, inundaţiile, ploaia abundentă, seceta, precum şi cele produse de animalele sălbatice. “Constatarea pagubelor prevăzute la alin. (7) şi evaluarea pierderilor se face la cererea persoanelor fizice/asocierilor fără personalitate juridică care desfăşoară activităţi agricole pentru care venitul anual se stabileşte pe bază de norme de venit de o comisie numită prin ordin al prefectului judeţului/municipiului Bucureşti, la propunerea directorului executiv al direcţiei agricole judeţene/municipiului Bucureşti, comisie formată pe plan local dintr-un reprezentant al primăriei, un specialist al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, un reprezentant al direcţiei agricole judeţene/municipiului Bucureşti şi un reprezentant al direcţiei generale regionale a finanţelor publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”, se arată la art. 73, alin. 8 din Codul Fiscal. Procedura de aplicare a articolelor 7 şi 8 se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANAF, dar până acum nu a fost aprobată. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.