Viața satului

Guvernanţii vor să schimbe normele tehnice la BFL-uri

Mihai Boicu
23 nov 2014 2622 vizualizări
Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii şi Protecţia Consumatorilor au elaborat alte norme tehnice pentru băuturile fermentate liniştite u acestea le vor înlocui pe ce adoptate în luna aprilie u potrivit proiectului de ordin elaborat de Ministerul Agriculturii, se aduc câteva noutăţi la produsele agricole din care se pot face BFL-urile sau concentraţia acestora u ceea ce ar fi trebuit să fie un proces de reglementare a BFL-urilor s-a trasnformat într-o mascaradă legislativă, în care producătorii de vin pierd, iar cei care produc pe bandă rulantă băuturi care imită vinurile câştigă din vidul legislativ

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au elaborat şi propus spre dezbatere un proiect privind noi norme tehnice de producere, etichetare şi punere în circulaţie a băuturilor fermentate liniştite (BFL), după cele stabilite în luna aprilie a acestui an. Normele tehnice elaborate arată cum se produc şi se vând BFL-urile, dar rămâne de văzut cât de mult se pliază acestea pe realităţile din piaţă. Potrivit reglementărilor, băuturilor alcoolice fementate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, sunt produse alcoolice fermentate nedistilate, cu o concentraţie alcoolice dobândită între 1,2% şi 15% vol. alcool, obţinută în exclusivitate prin fermentarea unor produse agricole.

BFL-urile sunt produse din fructe şi/sau părţi de fructe din cultura şi/sau flora spontană, inclusiv sucurile provenite din acestea, ca atare sau concentrate, cu excepţia strugurilor şi a sucurilor sau a musturilor provenite din struguri. La acestea se mai adaugă cerealele şi plantele tehnice, precum şi produsele apicole. Alcoolul din BFL-uri trebuie să provină exclusiv din fermentaţia alcoolică a zaharurilor din compoziţia naturală a produselor menţionate anterior. Aditivii alimentari pot fi folosiţi cu condiţia să nu inducă în eroare consumatorul. Aromatizarea şi colorarea sunt permise numai cu arome/coloranţi şi/sau ingrediente cu proprietăţi aromatizante, cu excepţia aromelor de struguri. Îndulcirea BFL-urilor se poate realiza numai după terminarea procesului de fermentare, prin adaos de miere, respectiv parteneri cu rezervă de zahăr: suc, suc concentrat şi sub concentrat rectificat obţinut din produsele agricole din care se pot face băuturile fermentate liniştite. Comercializarea se face sub denumirea de “băuturi fermentate liniştie”, iar dacă sunt produse exclusiv dintr-un fruct de adaugă denumirea acestuia.
 

BFL-urile nu se mai impart în două categorii
 

 Acest ordin, la fel ca şi precedentul, arată că BFL-urile nu pot induce în eroare consumatorul prin etichetare. Eticheta nu trebuie să conţină cuvinte, desene elemente figurative prin care să se sugereze vinul, struguri, areal de producţie, soi de struguri. De asmenenea, acestea nu trebuie să aducă atingere unor soiuri de vinuri consacrate, să folosească elemente utilizate în viticultură, cum ar fi “podgorie”, “cramă”, “castel”. Pentru a indentifica trasabilitatea produselor, trebuie întocmite registre cu materiile prime, ingredientele aromatizante şi aditivii folosiţi, care sunt avizate de inspecţiile de specialiate din cadrul direcţiilor pentru agricultură. Spre deosebire de ordinul din luna aprilie, noul proiect de ordin aduce ca noutate faptul că BFL-urile pot fi fabricate din cereale şi plante tehnice. De asemenea, dacă în vechiul ordin se menţionează clar aromatizanţii, în proiectul elaborat acum nu se mai specifică în detaliu care sunt. O altă schimbare importantă prevăzută este că în proiectul de ordin se menţionează că BFL-urile au o concentraţie alcoolică între 1,2% şi 15%. În ordinul aflat în vigoare la ora actuală, se face o diferenţiere. Între 1,2% şi 10% sunt BFL-uri fabricate din fructe, iar între 10,1% şi 15% sunt cele făcute din produse apicole.
 

 

 

Normele au apărut după reducerea accizelor

Ceea ce ar fi trebuit să fie un proces firesc de reglementare a BFL-urilor s-a trasnformat într-o mascaradă legislativă, în care producătorii de vin pierd, iar cei care produc pe bandă rulantă băuturi care imită vinurile câştigă din vidul legislativ. Anul trecut, în luna octombrie, Parlamentul a adoptat o lege prin care acciza la BFL a scăzut de la 100 euro la 10 euro pe hectolitru. Această scădere a avut loc în condiţiile în care nu exista nicio reglementare legislativă privind modul de producere şi de comercializare a acestor tipuri de băuturi, care au dus la prăbuşirea pieţei vinurilor până în anul 2010. BFL-urile au rămas la voia nimănui din punct de vedere legislativ din anul 2011, atunci când a fost abrogat Ordinul comun nr. 766/1594/675 emis de Ministerul Agriculturii, Mininisterul Sănătăţii şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. În luna aprilie s-a adoptat un nou ordin privind băuturile fermentate liniştite, care acum ar putea fi schimbat cu un altul, dacă proiectul de ordin elaborat de cele trei instituţii va deveni realitate. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
victor, acum 3413 zile, 1 ora, 17 secunde
Oferte de lucru noi si pentru toti. va oferim pe loc contract legal. Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi. Oferim si cerem seriozitate maxima. NU e joc piramidal si NU e MLM. Cautam operatori citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.