Tineret în (Re)Acțiune

Înainte de Let’s do it, am fost NOI!

Ziarul de Vrancea
6 nov 2016 4524 vizualizări
A fost odată ca niciodată, un mic judeţ din România în care totul era contra cost, iar cuvântul „ voluntariat ” era unul dintre alte sutele de mii de cuvinte din dicţionarul explicativ român.

Zece anişori au trecut de când 5-6 oameni din întreg Judeţul Vrancea încercau să resusciteze spiritul civic al celor prea sătui de tot ce se întâmpla în jurul lor şi în acelaşi timp, prea comozi pentru a lua atitudine. Eram un proaspăt boboc în zilele acelea, iar discuţiile oamenilor „maturi” din jurul meu, cei cu putere de decizie şi raţionament pur românesc la vremea aceea, mă făceau să înţeleg că acele gunoaie de pe stradă erau acolo din vina autorităţilor. Mă făceau să cred că noi ca cetăţeni avem obligaţia de a sta şi de a aştepta să se întâmple lucruri, chiar dacă nimeni nu ştia exact cam ce ar trebui să se întâmple.
Organizaţiile non-guvernamentale erau puţine sau cel puţin nu erau cunoscute, iar cei care auzeau de ele le ignorau din simplul motiv că nu le înţelegeau rostul. Ce-i drept, spuneau şi lucruri ciudate, cum ar fi: vrem să ajutăm fără a cere nimic în schimb, vrem să facem proiecte în folosul comunităţii pentru a ne fi nouă, cei care trăim aici, puţin mai bine. Cam aşa s-a întâmplat în Adjud, Focşani, Panciu şi nu numai. Primul meu contact cu voluntariatul, prin anul 2009, a fost prin intermediul celor de la Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu” din Focşani ce se afla sub umbrela Fundaţiei „Noi Orizonturi”. Veniseră în Liceul Teoretic „ Emil Botta ” cu un proiect pilot prin care ne invitau să rămânem un weekend în liceu 24/24 pentru a participa la un program de educaţie non-formală. Cuvintele erau mari pe atunci şi nimeni nu ştia exact la ce se referă şi nu mă refer aici doar la elevi. În Adjud ei au pornit ideea de voluntariat prin deschiderea clubului IMPACT. În fiecare săptămână ne întâlneam cu două persoane ce încercau să ne convingă de un simplu fapt: NOI, tinerii, avem puterea de schimbare în mai bine. După trei luni am dat startul primului proiect de voluntariat gândit şi implementat de către tinerii voluntari de pe atunci. Nu erau profesori care să ne spună ce şi cum să facem. În acel moment ne-am simţit liberi, liberi să gândim şi să luăm decizii mai mari decât noi. Am ales să facem un proiect mic, dar pentru noi era extrem de important. Voiam să facem curăţenie în zona Trotuşului, zonă frecventată de mulţi oameni în timpul weekend-ului mai ales, cei ce îşi „uitau” gunoaiele când plecau. Am început să întrebăm dacă sunt doritori cu două săptămâni înainte şi ajunsesem la un număr record de 40 de persoane dornice să ajute. Chiar şi noi eram uimiţi că atâtea persoane de seama noastră aşteptau o simplă invitaţie.
 

De la 40 la 10
 

Primăria ne-a pus la dispoziţie tot ce aveam nevoie. De la saci de gunoi, mănuşi până la un autocar imens pentru că noi ştiam de un număr mare de doritori. În dimineaţa respectivă au apărut doar cei care gândiseră proiectul cu încă un prieten de fiecare. Pe moment, a părut un eşec, însă cu anii am reuşit să creştem, să facem proiecte mult mai mari şi să începem educaţia efectivă. Am început să ne cunoaştem între noi, tineri de seama noastră de prin tot judeţul ce aveau la rândul lor aceleaşi scopuri şi idealuri. Noi nu voiam să ieşim în fiecare sâmbătă în cluburi, nici nu ieşeam pe la terase în fiecare zi. Ne întâlneam în săli de clase prin cine ştie ce liceu apucam şi gândeam proiecte, făceam schimb de idei, soluţii şi păreri. Nu eram mulţi, cinci sau şase tineri din tot judeţul încercam să schimbăm mentalităţi de mult întipărite în minte.
 

Niciodată nu va fi uşor
 

 

Radu Tilita este membru al Clubului de Jurnalism „Tineret în Re(Acţiune)” ZdV

 

Nu a fost uşor atunci şi nici acum nu este! Niciodată nu va fi uşor să schimbi ideile şi convingerile oamenilor. Sunt sigurnu am schimbat multe şi că tinerii zilelor noastre mai au mult de lucru, dar mă bucur când mă întâlnesc cu grupuri noi de voluntari. Tineri ce dorescschimbe totul în jurul lor. Văd în privirile lor dorinţa de mai bine, dorinţa de a ajunge cât mai sus. Probabil sunt la fel de puţini, dar au vise măreţe. Probabil sunt la fel de tineri şi fără putere de decizie, dar sunt mult mai informaţi şi dornici de a lua parte la schimbare. Vă rog stimaţi profesori, primari, consilii locale sau judeţene, ajutaţi-i. Voi aţi crescut deja, aveţi familii în spate şi alte griji mult mai importante în viaţa de zi cu zi. E ok să mergeţi la vot şi apoi să aşteptaţi schimbarea de pe acea canapea moale şi confortabilă pentru care aţi trudit mulţi ani. Nu vă cere nimeni nimic mai mult, dar nu-i încurcaţi pe cei care vor să schimbe ceva cu adevărat. Ei sunt tinerii, ei sunt schimbarea. Ei sunt cei pe care îi vedeţi în fiecare zi în faţa unui laptop sau a unui telefon, ei sunt cei care nu mai iau 10 pe linie şi în acelaşi timp nu au nici cea mai vagă idee despre ce vor face peste 10 ani, dar niciunul dintre noi nu a ştiut. Sunt tineri născuţi sau crescuţi în Uniunea Europeană, acea uniune ce ne dădea nouă românilor o speranţă de progres prin 2007. Au trecut anii şi încă mai aud pe stradă oameni vorbind despre cum am intrat degeaba în UE şi despre cum nu ne-a ajutat cu nimic. Păi da oameni buni, am intrat degeaba căci în popor era o vorbă „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă!” unii îşi mai amintesc cu drag de noi de pe holurile instituţiilor locale sau de prin cine ştie ce proiect. NOI, cei care am dat startul, ne-am terminat treaba acolo, am predat ştafeta celor care au rămas şi ei la rândul lor au dat-o mai departe. Sunt mulţi astăzi, îşi doresc o schimbare în societate, dar au nevoie de voi, cei mari, să îi ascultaţi!
În luna decembrie a acestui an vom sărbători Consiliul Tinerilor. Au trecut 10 ani de la înfiinţare şi sper să mai treacă încă zece, iar cei ce ne vom întâlni în curând pentru a depăna amintiri şi pentru a cunoaşte noii voluntari vrânceni, sperăm să ne vedem în continuare şi la următoarele 10 generaţii. (Radu TILITA)
 

Radu Tilita este absolvent al Facultăţii de jurnalism de la Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, voluntar şi membru al Clubului de Jurnalism „Tineret în Re(Acţiune)” ZdV.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.