Tineret în (Re)Acțiune

Visul meu american

Irina Novac
8 mai 2016 13094 vizualizări
America. Un cuvânt atât de străin, şi totuşi cunoscut. Vis american sau clasicul American dream. Imposibil? Niciodată! Ei bine, asta îmi spuneam de fiecare dată când mă gândeam la răspunsul final al selecţiei pentru bursa FLEX (Future Leaders Exchange).

Experienţa aceasta a început mai mult dintr-o joacă. În seara în care s-au deschis aplicaţiile şi în care am aflat despre program, vorbeam la telefon cu cel mai bun prieten al meu, care mi-a spus deodată: "Uite, putem să mergem în America, a apărut acum o chestie faină de la American Councils for International Education Romania". Mi s-a părut interesant, dar credeam că "nu e de mine". În seara aceea am făcut o grămadă de glume despre cum ne vom întoarce noi din America şi cum va fi viaţa după, fără să am vreo intenţie să mă înscriu sau să ştiu că lucrurile acestea aveau să se întâmple.
Am stat câteva săptămâni să mă gândesc, timp în care îmi surâdea din ce în ce mai tare ideea. Aşa că, m-am decis. În ultima zi de înscriere a apărut şi aplicaţia Irinei Novac, o tânără din Adjud care are, la fel ca milioane de oameni de pe glob, un vis american. Timpul a trecut destul de repede, iar începând cu luna noiembrie, m-am uitat în fiecare zi la e-mailuri, până de Crăciun, când am vrut să iau o pauză. Totuşi, în sufletul meu ardea ceva, un sentiment plăcut care mă stăpânea din ce în ce mai mult pe zi ce trecea, de parcă ştiam că voi fi aleasă în semifinală. S-a întâmplat! Pe data de 28 decembrie, înainte de culcare, am zis să îmi verific e-mailurile, deoarece nu o mai făcusem de câteva zile. Atunci am văzut: am putut să citesc doar cuvintele "FLEX" şi "semifinală", pentru că începusem să tremur şi nu mai vedeam bine. Am deschis e-mailul, apoi am sărit în sus de fericire. Am anunţat pe toată lumea, iar euforia era atât de copleşitoare, încât nu mai puteam vorbi clar.


Semifinala nu e finala

Fericirea aceasta a fost întrecută, cu timpul, de un fel de frică, dar mai târziu mi-am dat seama că îmi era frică de mine şi că eu eram cea care îmi stătea în cale. Aşa că, am decis să trăiesc clipa, pentru că este unică şi să mă bucur de fiecare moment, indiferent de rezultat. Îmi imaginam tot timpul interviul şi vorbeam singură în cameră, visând, mai departe, la produsul final. 

Am ajuns la Bucureşti, la semifinală, unde am avut-o alături pe sora mea cea mai mare. Acele ore au trecut incredibil de repede, dar eu eram relaxată şi fericită că ajunsesem acolo. Am dat tot ce a fost mai bun din mine la eseuri, apoi am trecut prin probele de listening şi reading, care au decurs bine. A doua zi am avut interviurile-unul individual în engleză şi unul în echipă, în limba română. La cel în echipă i-am ascultat sfaturile Dianei, o fostă participantă FLEX, cu care am vorbit în timpul pauzelor dintre probe, dar a contat şi faptul că aveam o stare de spirit minunată. Apoi, testul suprem a fost interviul individual. Am fost a treia din grupa mea, şi puteam să le văd pe celelalte semifinaliste cum discutau cu ei. Recunosc, aveam emoţii, dar când mi-a venit rândul, am intrat în sală şi am lăsat totul pe hol şi am spus cu încredere în mine "Hello!". 

Cel mai important lucru la interviu? Am fost... eu. Am vorbit din suflet şi i-am lăsat pe ei (Eliza, persoana care se ocupă în ţară de program şi David, care are o experienţă în spate de câţiva ani, fiind american) să mă descopere. A durat ceva, iar la sfârşit, într-un fel voiam să plec, dar pe de altă parte, mai voiam să stau acolo şi să vorbim. Am plecat. Am venit acasă şi a trebuit să completez o aplicaţie stufoasă, care nu ţinea numai şi numai de mine. Am reuşit să o trimit, iar tot ce îmi rămăsese de făcut era să aştept. Ştiam că în luna aprilie vor veni rezultatele, dar nu şi data, aşa că de la 1, iar au început emoţiile şi stresul. 

"Felicitări, Irina!”

În aceste luni de aşteptare îmi imaginam viaţa în America şi în special, momentul în care mă va suna Eliza să îmi spună că am reuşit. M-am încărcat cu energie pozitivă şi am avut încredere în mine, lucru care a contat extraordinar de mult. În 95% din timp am crezut că o să intru, dar acel 5% tot exista: partea care crea un echilibru în interiorul meu, partea care ar fi fost împăcată dacă nu aş fi fost selectată. Totuşi, din fericire, nu am avut nevoie de ea. Pe data de 25 aprilie am plecat la Buzău, pentru simulare la examenul DELF. În jur de ora 16, eram la masă în mall şi cu câteva secunde înainte îmi imaginam cum va apărea pe ecranul telefonului "Eliza Chirilă", deoarece ştiam că în săptămâna aceea vin rezultatele. Mi s-a aprins ecranul şi tocmai asta am văzut. Atunci am ştiut că reuşisem, dar voiam confirmarea ei. Mi se schimbase vocea şi am fugit de lângă ceilalţi, ca să aud mai bine. "Felicitări, Irina! Eu îţi dau acum un motiv pentru care să sari de bucurie." mi-a zis ea, iar eu am răspuns într-o stare euforică "Ştiu!". "Eşti unul dintre finaliştii bursei FLEX!". Atunci a început să îmi bată inimă într-un mod alert, şi îmi spuneam în minte "Ai reuşit! Visul tău a devenit realitate!". I-am mulţumit pentru oportunitate şi prima persoană pe care am sunat-o a fost sora mea cea mai mare. Apoi, au urmat familia, prietenii şi profesorii de suflet şi simţeam atunci cât de mult se bucură ceilalţi pentru mine. 

E și șansa ta!

Acum? Ei bine, acum nu mă mai simt vinovată dacă visez la viaţa mea în America şi mă simt eliberată că pot să spun fără nicio reţinere că la anul nu o să mai fiu aici. Cu ajutorul acestui program am învăţat cât de important este să ai încredere în tine, să trăieşti clipa, indiferent de ce urmează, să visezi mare şi să nu renunţi niciodată. Eu asta fac şi asta îi sfătuiesc şi pe ceilalţi oameni să facă, indiferent de vârstă sau de problemele cu care se confruntă.

De asemenea, foarte importantă a fost şi susţinerea fraţilor, părinţilor, prietenilor, a profesorilor şi a colegilor, care îmi spuneau mereu: "La anul, când o să fii plecată...", iar pentru asta vreau să le mulţumesc tuturor! 

Îi încurajez pe toţi elevii de liceu, născuţi între 1 ianurie 2000 şi 15 iulie 2002 să aplice la acest program, deoarece este o experienţă de neuitat, iar dacă răspunsul este pozitiv, simţi că ai în faţă o nouă viaţă, având şansa să locuieşti pentru un an pe "tărâmul tuturor posibilităţilor". Înscrierile încep în această toamnă; pentru detalii intraţi pe site-ul American Councils for International Educational Romania şi pe pagina de facebook, FLEX Romania. (Irina Novac)

Irina activează în cadrul Clubului de jurnalism Tineret în (re)acțiune


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Laura, acum 2880 zile, 12 ore, 49 minute, 34 secunde
Domnule, inainte de a face niste afirmatii va rog frumos sa va informati. Habar nu aveti cat au muncit acesti copii (25 din 1359) ca sa ajunga aici!!! Rusine pentru ce ati spus!
Che Ghevara, acum 2880 zile, 16 ore, 2 minute, 24 secunde
Nu stiu ce cauta acolo Diana, care dadea sfaturi , fosta participanta FLEX, dar nu pare Fair play nici pentru organizatori si nici pentru finalista. Apreciem totusi ca ai fost sincera si ai citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.