Tineret în (Re)Acțiune

Dictatura like-urilor pe Facebook: Până unde s-a ajuns!

Platformele de „networking” au creat o falie între realitate şi mediul online, iar tinerii preferă să trăiască în acea lume digitală care le permite să fie altfel decât în realitate u în opinia internauţilor, cu cât cineva primeşte mai multe like-uri, cu atât se va simţi mai iubit, important şi validat, iar astfel îi creşte şi stima de sine u cel mai banal schimb între tinerii din reţea este „Un pupic pentru un like!”, însă goana după celebrul like merge mult mai departe u aşa se face că un tânăr a fost lovit de colegi pentru că este prea popular pe Facebook, iar o adolescentă s-a electrocutat mortal în timp ce îşi făcea un selfie

„Un like pentru un pupic” sau „Dami un like shi-tzi dau 5” sunt replici comune în mediile online în ziua de astăzi, folosite de unii pentru a fi băgaţi în seamă. Comunicarea eficace este o problemă care frământă umanitatea de mii de ani, dar cumva, poate din cauza accesibilităţii la diferitele platforme de socializare, s-a pierdut pe drum dorinţa de a transmite ceva cu adevărat important. Tinerii din ziua de azi folosesc obsesiv reţele de socializare precum Facebook, Twitter, Instagram ş.a., doar pentru a căpăta un fals status social. Aceştia postează poze lipsite de esenţă, celebrele „selfie-uri” şi alte lucruri superficiale pentru a obţine un grad mai mare de popularitate şi atenţie din partea a sute de oameni necunoscuţi.
Un caz mai cunoscut de persoană care face parte din această cultură „mainstream” a like-urilor este tânărul adjudean Viorel Bălan. El are nu mai puţin de 135.000 de „urmăritori” pe Facebook şi se mândreşte cu sute sau chiar mii de like-uri la postările sale, aproape ca o Kim Kardashian a Vrancei. Totuşi, faima lui a venit cu un preţ, astfel că anul trecut, el a fost agresat fizic de colegii lui tocmai din cauză că este atât de popular în mediul online. E doar un exemplu de astfel de tineri care fac parte dintr-o generaţie a copiilor predispuşi la comportamente narcisiste. O cauză a dezvoltării acestui tip de comportament poate fi lipsa aşteptărilor din partea adulţilor faţă de ei, recompensându-i sau lăudându-i şi pentru cele mai infime reuşite. O alta poate fi faptul că s-au născut cu telefoanele în mână şi au crescut cu aplicaţia Facebook, care le permite să împărtăşească cu toată lumea chiar şi cele mai private ori banale lucruri.

Planeta Facebook

Toate aceste platforme de „networking” au creat o falie între realitate şi mediul online, iar tinerii preferă, evident, să trăiască în acea lume digitală care le permite să pozeze, să fie altfel decât sunt în realitate. Dacă vorbim despre o cu totul altă planetă, una în care Facebook (alături de altele asemenea) deţine monopolul, vorbim şi despre reguli sau legi nescrise, tipologii de oameni, dar şi despre o valută „globală”: like-ul. Încă de când a apărut această reţea de socializare, în 2004, s-au tot făcut, refăcut şi uitat reguli care ţineau de etica în mediul online; acum însă, etica este o utopie. O singură regulă pare că a trecut testul timpului: dacă cineva vă dă un like, la rândul vostru, va trebui să-i daţi şi voi unul. Chiar dacă vă pasă sau nu de această regulă, trebuie să o respectaţi pentru că altfel, persoana respectivă, dacă este dependentă de aceste like-uri, se va supăra, se va simţi ofensată şi/sau nu vă va mai vorbi. Tinerii de acest gen fac parte din tipologia „cerşetorilor de like-uri”. Omul „cerşetor de like-uri” este cel care vă abordează, indiferent dacă vă cunoaşte sau nu, cu replici de genul „Îmi dai un like, dau back un like sau un pupic”, „pupicul” fiind virtual, bineînţeles. Aşadar, like-ul a devenit o valută, astfel numită deoarece cu ea se pot „cumpăra” prieteni în mediul online, popularitate ş.a. Însă toţi tinerii par a uita ceva important: tot ce se întâmplă pe această „planetă Facebook” este absolut irelevant şi inutil pentru viaţa reală!

Replici şi metode de obţinere a like-urilor

„Mi-ai văzut poza de profil? Şi ce crezi despre ea? Dacă-ţi place de ce nu-mi dai like???”, „Îmi dai şi mie câteva aprecieri la poze, te rog mult? Pupici”. „Am pus poza asta. Like/Comm ceva? :*” Metodele de obţinere a minunatelor like-uri sunt varii. Pe Facebook poţi intra în „grupuri de aprecieri” unde îţi postezi o poză şi ceri like-uri din partea sutelor sau miilor de oameni cu acelaşi interes ca tine de pe grup. Altă metodă des folosită ar fi schimbarea pozei de profil actuale cu una mai veche (care deja a primit multe like-uri), pentru a primi şi mai multe like-uri şi pentru a avea la toate pozele aproape acelaşi număr impresionant de aprecieri. Mai departe, se poate la fel de bine ca o persoană să „eticheteze” alţi oameni într-o poză care nu are nicio treabă cu ei, doar ca să atingă o audienţă mai mare. Încă o metodă este utilizarea unor aplicaţii de tip „hack”, prin care se pot primi sute de aprecieri din partea arabilor, japonezilor etc.

Mecanismul psihologic din spatele like-urilor

Glumeţii Internetului nu ezită să-i ironizeze pe „cerşetorii de like-uri”

 Psihologia consideră că la baza fiecărei acţiuni trebuie să fie o motivaţie, care la rândul ei apare atunci când există şi un fel de recompensă. Deci recompensa ar trebui să fie destul de mare dacă motivaţia de a posta pe Facebook tot felul de imagini merge atât de departe încât unele persoane îşi riscă viaţa pentru un „selfie artistic” pe un vagon de tren (a se vedea cazul tinerei din Adjud, care a murit electrocutată pe un vagon, în timp ce încerca să-şi facă o poză). Această recompensă despre care vorbim funcţionează deoarece, conform piramidei nevoilor (n.r: psihologul A. Maslow a creat teoria ierarhiei nevoilor umane, care are la bază nevoile fundamentale/fiziologice, iar în vârf pe cele ce ţin de auto-realizare), este crucial pentru un om să-şi satisfacă nevoile de dragoste şi apartenenţă şi de stimă/încredere de sine, toate acestea fiind satisfăcute de Facebook. Aşadar, recompensa este de natură afectivă şi este de-a dreptul esenţială  – cu cât cineva primeşte mai multe like-uri, cu atât se va simţi mai iubit, important şi validat, iar astfel îi creşte şi stima de sine. Existenţa unui număr mare de like-uri scade sentimentul de singurătate, întrucât oferă iluzia de înţelegere şi preocupare a celorlalţi faţă de persoana în cauză. Dependenţa de like-uri şi de validare din partea celorlalţi este la fel de nesănătoasă şi inutilă ca oricare alta. Concluzionând într-o notă idealistă totuşi, chiar dacă această dependenţă este considerată parte inerentă din generaţia „milenarilor”, se poate scăpa de ea prin metode ceva mai… practice, deci dificile. Putem să comunicăm cu oamenii faţă în faţă şi să le spunem cât de mult îi apreciem sau cât de importanţi sunt pentru noi. Dacă am face cu toţii „sacrificii” serioase să ne îmbunătăţim reciproc stima de sine, cu siguranţă că nu am mai avea nevoie de falsa validare a necunoscuţilor din mediile online.
Dragoş Dimoftei şi Alexandru Cucu - Clubul de jurnalism Tineret în (re)acţiune

Selfie – un fenomen mondial

Kim Kardashian, regina selfiurilor

 

Selfie-ul este o fotografie autoportret realizată digital, postată, cel mai adesea, pe reţele de socializare precum Facebook şi Twitter. Dintre acestea, Facebook-ul ocupă primul loc în ceea ce priveşte rata de răspândire a selfie-urilor postate. Aplicaţiile Snapshot şi Instagram vin în sprijinul utilizatorilor cu o serie de facilităţi, pornind de la filtre şi backgrounduri, până la stickere hilare care dau un aer artistic şi haios, transformând fenomenul mondial al selfie-ului într-un magnet menit să atragă şi mai mulţi entuziaşti.  Totuşi, în lumea virtuală lucrurile nu stau  aşa cum  par şi totul nu este atât de roz pe cât cred ceilalţi. În spatele acelor zâmbete şi figuri tip "duck face" sau "fish lips", se ascunde un mesaj  ce se vrea a fi transmis, acela de a fi recunoscut şi apreciat de cei din jur.  Conform piramidei lui Abraham Maslow, aceste nevoi resimţite sunt tipic umane. Totuşi, din dorinţa de a atrage atenţia şi a se face observaţi mulţi trec pragul normalităţii şi întâlnesc obsesia. Postarea nenumăratelor  fotografii pe reţelele de socializare pentru a le reaminti prietenilor de existenţa lor devine o banalitate, o rutină. Însă, această aşa numită  banalitate pentru ei înseamnă totul şi stima de sine are de suferit de fiecare dată când notificările nu anunţă un comentariu pe placul lor sau nu înregistrează atât de multe like-uri pe cât se aşteptau. Se închistează, se închid în ei şi încep să facă unele comparaţii în legătură cu felul cum arată  sau pur şi simplu caută un răspuns privind modul indirect în care au fost respinşi. Un nou like le schimbă total starea, redevin entuziaşti şi ciclul se reia. Nu par să realizeze pericolul la care se expun. Chiar dacă ar trebui tras un semnal de alarmă pentru a opri situaţia de faţă, fiecare ins priveşte şi trece mai departe, văzându-şi de propria viaţa. Singura modalitate de a depăşi această obsesie rămâne tratamentul psihologic specializat la care puţini apelează de teama de a nu fi etichetaţi drept nebuni sau preferă să ignore complet starea în care se află. (Mădălina Cioran, studentă la Facultatea de Psihologie “Petre Andrei“ din Iaşi)

---