Tineret în (Re)Acțiune

18 ani, două roţi şi-o pasiune

Ziarul de Vrancea
1 feb 2015 1735 vizualizări
Mihai Gonciar este un tanăr focşănean pasionat de biciclete şi de ciclism u singurul său regret este că, pană acum, nu a găsit în Focşani piste suficient de netede pe care să pedaleze în voie

Niciun gand mai îndrăzneţ al omului nu rămane neamendat de cei din jur cu o replică de genul: “Doar nu crezi că o să inventezi tu roata!” (sau apa caldă, după caz). Ei bine, dacă ne gandim că invenţia roţii a însemnat nu doar revoluţie, ci şi evoluţie, n-ar fi exagerat din partea nimănui să-şi dorească să reinventeze o “roată” a zilelor noastre.

“Ca să descopere bicicleta, trebuie să pedaleze!”

Mihai Gonciar – unirist în clasa a XI-a – e pasionat de sport încă din copilărie. Dintre toate vehiculele pe care le-a încercat – bicicletă, role, trotinetă, maşinuţe şi skate – s-a oprit la bicicletă. A vrut să aibă una doar pentru el, iar dorinţa i s-a împlinit la 14 ani, cand părinţii i-au făcut cadou bicicleta visurilor lui. De fericire, s-a plimbat zile întregi prin oraş, pe două roţi, căutand o pistă pe care să ia viteză, un drum lin pe care să nu-şi “zdruncine oasele”. N-a găsit una. Nici el, nici ceilalţi focşăneni pasionaţi de ciclism. Vara trecută, Mihai a lucrat la un magazin de biciclete din Focşani. Era tot timpul vesel printre roţi, pedale, ghidoane şi spiţe. În plus, şi-a îmbogăţit şi cunoştinţele despre biciclete şi le-a vorbit multor focşăneni ajunşi în magazine despre cat de frumos, de sănătos şi de îmbucurător e să pedalezi: “Nu merg pretextele de genul «Face bine la sănătate» sau «Să vezi cat de bine o să te distrezi». Ca să descopere bicicleta, trebuie să-i pui pe una şi să le spui să pedaleze”, este de părere Mihai.

Nirvana pe două roţi

Astăzi, la 18 ani, focşăneanul este mandru să aibă acasă două biciclete. Pe una dintre ele a botezat-o Nirvana, după numele trupei rock favorite. Ca s-o consoleze, în lipsa unor piste bine făcute, Mihai profită de orice ocazie să-i facă bucurii. De aceea, de Ziua Îndrăgostiţilor, anul acesta, s-a gandit să-i cumpere cauciucuri noi, ca să poată face şi mai departe plimbări lungi, prin natură, găsind mereu noi prieteni pasionaţi de sportul pe două roţi. Ce-şi doreşte Mihai Gonciar? Să participe la o competiţie de ciclişti. Poate chiar la noi, în Focşani, pentru că e convins că mai există mulţi alţi tineri ca el. S-a gandit chiar şi la un nume pentru întrecere: “Oraşul cicliştilor”. Tanărul ştie, însă, că, pentru asta, este nevoie de un trotuar destul de lat încat să existe o pistă pentru biciclete. Şi încă ceva! Şoferii şi pietonii ar trebui să se respecte reciproc! (Elena ILARIA)

O istorie pe două roţi

Nirvana va primi în curand cauciucuri noi

În 1817, baronul neamţ Von Drais a unit două roţi cu un cadru şi astfel a rezultat prima bicicletă, confecţionată din lemn – “laufmachine”, adică “maşină pentru alergat”. Apoi, în 1865, a apărut velocipedul (“picior iute” sau “zdruncinătorul de oase”, din cauza hurducăturilor puternice pe care le provoca), care avea în plus pedale. În 1870-1890, acesta a fost înlocuit cu bicicleta din metal, a cărei roată din faţă era mult mai înaltă decat cea din spate. A fost primul model care a purtat oficial numele de “bicicletă”. Cu îmbunătăţiri aduse de medicul veterinar irlandez John Boyd Dunlop, a rezultat bicicleta clasică din zilele noastre. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.