Tineret în (Re)Acțiune

Privind peste graniţe - Cum se vede România prin ochii unor tineri cuceriţi de străinătate

Ziarul de Vrancea
4 ian 2015 4013 vizualizări
Ştefania, Mădălin, Alexandra şi Cosmin au devenit mesageri ai ţării peste graniţe, unde le vorbesc străinilor despre cum sunt românii în realitate

Tu de ce-ai pleca din România? Patru tineri vrânceni au ales străinătatea pentru studii, cu speranţa că, pe alte meleaguri, vor reuşi să capete cunoştinţele pe care sistemul românesc de învăţământ nu le poate oferi şi oportunităţile mai ample pe care nu le-ar întâlni la ei acasă. Studioşi, curioşi şi dornici de noi experienţe, Ştefania, Mădălin, Alexandra şi Cosmin şi-au pus cele mai mari scopuri în bagaj şi s-au oprit tocmai în ţările pe care le-au creditat cu toată încrederea: Elveţia, Spania, Marea Britanie, respectiv Germania. Astăzi, după ce au petrecut acolo câteva luni – unii, sau câţiva ani – alţii, fiecare dintre ei povesteşte despre aşteptările după care s-a ghidat în călătoria către străinătate, dar şi despre imaginea pe care o au românii în anturajul pe care ei îl frecventează şi despre încercările lor de a promova aspectele frumoase ale României.

“Avem studenţi excepţionali, dar nu reuşim să-i ţinem acasă”

Ştefania Diaconu a terminat Liceul Teoretic “Emil Botta”, din Adjud, în 2013, iar acum studiază Turism Hotelier în Elveţia, la HTMI – Hotel and Tourism Management Institute, în Soerenberg. “Plecarea mea era în plan încă de la sfârşitul clasei a X-a, după ce am fost la un târg al universităţilor din străinătate, adus în România pentru a recruta studenţi. Am fost foarte încântată de ce am văzut şi am auzit: aproape fiecare facultate, în funcţie de domeniul ales, oferea studenţilor posibilitatea de a practica cele învăţate în şcoală în cadrul unui internship plătit de şase luni, precum şi burse de studiu pentru studenţi, care acoperă 40% din întreaga taxă şcolară.” După ce a hotărât ce vrea să studieze, a făcut puţină cercetare pe Internet şi a ajuns la concluzia că cea mai bună alegere este Elveţia – “o ţară mică, dar foarte dezvoltată economic, unde sunt promovate atenţia deosebită acordată detaliilor, punctualitatea şi onestitatea”, spune Ştefania.

“Românii noştri sunt văzuţi foarte bine, apreciaţi şi încurajaţi”

După un an şi patru luni de când locuieşte pe tărâm elveţian, tânăra spune că România nu pare să se fi schimbat prea mult de când a plecat ea şi că, în ceea ce priveşte sistemul educaţional, ar trebui ca şcoala românească să pună accent nu atât pe teorie, cât mai ales pe practică. “Punctul nostru forte şi mai puţin forte în acelaşi timp este că avem foarte mulţi studenţi excepţionali, talentaţi, dar nu reuşim să-i ţinem acasă, majoritatea dorindu-şi să plece. Cei care rămân încearcă să schimbe ceva şi merită toate aprecierile noastre, dar ar trebui făcut mai mult decât atât”, consideră adjudeanca. Bucuria mare a Ştefaniei este că românii nu sunt priviţi cu ochi răi de străini, cel puţin din ceea ce a văzut ea: “Anul acesta am intrat în contact cu persoane din peste 20 de ţări ale lumii, iar românii noştri nu fac nici o excepţie negativă: sunt văzuţi foarte bine, apreciaţi şi încurajaţi atât de profesori, cât şi de ceilalţi colegi.” La rândul ei, Ştefania încearcă să reprezinte frumos România, arătându-le celorlalţi că ţara noastră are oameni ambiţioşi, muncitori, cu simţ de răspundere şi cu multă dorinţă de a învăţa.

De ce românii vorbesc româna şi nu rusa?

Mădălin studiază la Universitatea din Granada, cu o bursă Erasmus

Student la SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), în anul al II-lea, Mădălin Blidaru a aplicat pentru o bursă Erasmus în Spania, la Universitatea din Granada, unde studiază Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică. A avut de ales între mai multe variante, dar aceasta a fost prima pe lista lui, din două motive, după cum spune fostul unirist: “expertiza profesorilor în domeniul studiilor ibero-americane şi nord-africane, având astfel de cursuri, precum şi faptul că e o universitate cu o istorie de aproape 500 de ani”. A plecat curios să constate el însuşi diferenţele din punct de vedere academic, dar nu s-a desprins nici o clipă de actualitatea românească. “Distanţa te face să te gândeşti mult mai mult la soluţii pentru problemele existente sau pentru cele care sunt trecute cu vederea foarte repede. Cred că nu ştim să ne vindem, deşi ştim să vindem, şi că nu dăm dovadă de suficientă solidaritate în viaţa de zi cu zi, nu doar în situaţii excepţionale. Avem atât de multe de arătat lumii într-un mozaic precum e România, pornind de la diversitatea oferită de natură în toată splendoarea ei şi ajungând la om, prin realizările sale – tradiţii, obiceiuri, religie, mituri, arhitectură, dansuri!”, crede Mădălin. Printre oamenii cu care a luat contact acolo, tânărul spune că circulă ideea că românii sunt buni cunoscători de limbi străine, capabili să înveţe foarte repede. Până acum, s-a văzut pus de câteva ori în situaţia de a explica de ce este româna, şi nu rusa, limba vorbită de români. Vranceanul spune că nu a întâlnit şi nici nu a citit în presa locală din Granada despre cazuri de discriminare împotriva românilor, “ceea ce nu poate decât să mă bucure, fiind cu toţii europeni”. Mădălin le vorbeşte străinilor despre România de câte ori are ocazia: “Recent, am explicat detaliat unui grup de tineri cum arată Crăciunul în ţară. Mi se pare unic, în toată complexitatea sa. În octombrie, am promovat universităţile din principalele centre universitare româneşti, în cadrul unui târg de oferte educaţionale facilitate de universitate.” După părerea lui Mădălin Blidaru, românii ar trebui să fie ceva mai deschişi, mai solidari şi mai atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor.

“Pur şi simplu, nu mi-a plăcut sistemul nostru de învăţământ”

Alexandra îşi doreşte să devină o avocată de succes

Dragostea pentru prietenul ei i-a adus Alexandrei şi dragostea pentru Londra, oraşul în care locuia acesta când tânăra i-a făcut o vizită. Se întâmpla în 2010. Un an mai târziu, Alexandra Paharnicu a plecat în Marea Britanie, ca studentă la Facultatea de Drept, pe care, între timp, a şi absolvit-o. “Studiam Ştiinţe Politice când am fost acceptată în Londra la facultate. Pur şi simplu, nu mi-a plăcut sistemul nostru de învăţământ, în care studenţii sunt obligaţi să înveţe zeci de mii de manuale, pe care niciodată nu le vor folosi.” A plecat din România cu visul de a deveni “o avocată de succes, de ce nu şi judecătoare?!”, după cum mărturiseşte, vis pe care îl are şi astăzi, când se orientează către un master în acelaşi domeniu. În rândul colegilor ei de facultate, românii au fost totdeauna priviţi cu admiraţie şi apreciere. Ba chiar mulţi i-au mărturisit că s-ar bucura să viziteze cândva România. Cu toate acestea, Alexandra spune că are prieteni care au suferit de pe urma discriminării britanicilor faţă de români, pentru că mulţi cetăţeni de etnie romă “fac fraude, profitând de sistemul statului britanic” şi se recomandă ca fiind români. Asta n-o împiedică, totuşi, pe Alexandra să se mândrească de câte ori are ocazia cu naţionalitatea ei: “Totdeauna mi-a fost drag să vorbesc despre ţara mea şi mă mândresc cu peisajele frumoase şi zonele rustice, care sunt de o frumuseţe inexplicabilă, lăsând la o parte faptul că mulţi uită bunul-simţ al igienei şi manierele”. Soluţia Alexandrei pentru ca şi România să exceleze în faţa altor ţări este curajul, alături de înţelegerea faptului că doar oamenii sunt motorul schimbării.

“Românii au imaginea de oameni săraci care vor să fure”

Cosmin a absolvit Jacobs University, iar acum lucrează în Hamburg

Tot în 2011, a plecat să studieze în străinătate şi Cosmin Marin, absolvent al aceluiaşi Liceu Teoretic “Emil Botta”, din Adjud. A ales Germania, pentru că a fost cucerit de universitatea la care a fost admis – Jacobs University, ca să studieze Economie şi Management. Astăzi, lucrează la o instituţie financiară din Hamburg, ca junior business developer, iar primul său proiect a fost să lanseze compania în România, fapt care se va întâmpla chiar în acest an. Ce i se pare schimbat acasă? “România se află într-o continuă transformare în bine. Ce se vede cel mai bine de aici este lupta împotriva corupţiei şi faptul că oamenii au început să iasă în stradă pentru a-şi proteja interesele. Ăsta e un semnal foarte important! În plus, România devine din ce în ce mai conectată şi mă refer aici la numărul în creştere de utilizatori de Internet. Acest lucru va aduce numai beneficii ţării, cum ar fi faptul că oamenii îşi pot exprima opinia şi pot afla şi alte opinii”, spune Cosmin. Tânărul crede că elementul-cheie în România este demersul către îmbunătăţire şi eficientizare în multe domenii: “Există multe servicii foarte vechi în România, care pot fi modernizate; în domeniul financiar, există doar 600.000 de online banking, satele nu au acces la credite, etc.”

"Românii vorbesc foarte mult şi fac foarte puţin”

Când vine vorba despre defectele de care suferă ţara lui natală, Cosmin are câteva ţinte: “Educaţia în şcoli şi universităţi, lipsa de viziune, foarte multă superficialitate în rândul tinerilor. Încă nu există o mentalitate bazată pe acţiune. Românii vorbesc foarte mult şi fac foarte puţin.” Pe lângă asta, tânărul admite că, în străinătate, “românii au imaginea de oameni săraci care vor să fure” şi sunt mulţi cei care fac ca această prejudecată să se accentueze. În ceea ce priveşte modul în care le vorbeşte străinilor despre România, acesta povesteşte că “nu am fost nicăieri să spun că România este o ţară extraordinară. Mereu am încercat să arăt că fiecare ţară are oameni buni şi oameni răi. Când vorbesc despre România, menţionez foarte mult satele, natura, sălbăticia.” La început de 2015, mesajul lui Cosmin Marin pentru România vorbeşte despre evoluţie: “Dragă România, îţi doresc un 2015 în care să înveţi mult din greşelile trecutului. Îţi doresc un an în care să-ţi permiţi să-ţi educi copiii şi să le oferi oportunităţi să se dezvolte!” (Material realizat de Alina-Elena VASILIU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Dana Diaconu, acum 3391 zile, 4 ore, 14 minute, 2 secunde
Frumos articol, Alina! Da, trebuie sa ne mandrim cu ei! Poate sunt judecata gresit daca fac prea multe comentarii laudative la adresa lor, e normal, insa vreau sa va spun ca daca viata de student si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.