Timp Liber

La Muşunoaiele, pe urmele sfîntului Evghenie Hulea

Valentin Muscă
29 mar 2012 3354 vizualizări
Evghenie Hulea de la Mănăstirea Muşunoaiele a fost unul din cei mai reprezentativi slujitori ai Biserici care au luptat împotriva comunismului u monahul de pe Valea Zăbrăuţiului face parte din “Sfinţii închisorilor”

După ce v-am propus în săptămînile care au trecut popasuri duhovniceşti la mănăstirile Recea şi Vărzăreşti, pe urmele monahiei Iuliana şi ale Cuvioasei Teodora, în această săptămînă vă invităm la o călătorie spirituală în nordul Vrancei, acolo unde acum jumătate de secol a trăit ”Sfîntul de la Muşunoaiele” – Evghenie Hulea. Nu este prima dată cînd jurnalul nostru scrie despre monahul care a înfruntat comunismul în numele Adevărului însă, povestea sfîntului de la Muşinoaiele merită cunoscută de generaţia născută după 1989, care are nevoie de repere morale într-o lume amorală. Situată într-un colţ de rai, departe pe apa Zăbrăuţiului, într-un cadru natural de o frumuseţe răpitoare, Mănăstirea Muşunoaiele a fost locul unde destinul l-a trimis pe Evghenie Hulea să îmbărbăteze cetele de luptători anticomunişti din Munţii Vrancei. Să ne îmaginăm o Românie sub teroare, cu soldaţii sovietici peste tot şi trupele Ministerului de Interne răscolind prin casele vrâncenilor în căutarea celor care se împotriveau cu arma în mînă regimului impus de părinţii actualilor demnitari Petre Roman şi Vladimir Tismăneanu. În acea Românie sub teroare, în care fiecare căuta să-şi salveze propria-i piele şi să-şi protejeze familia, Evghenie Hulea a fost duhovnicul acestor luptători idealişti. Nu numai că le-a ascultat mărturisirile la ceasuri de taină în vreme de cumpănă, dar Evghenie Hulea a fost acel preot cu Crucea în mînă care i-a adăpostit din faţa hăitaşilor regimului comunist, le-a dat pîinea cea de toate zilele atunci cînd cei din jur, de frică, le întorceau spatele. Arestat pentru că nu a divulgat gîndurile din scaunul Spovedaniei şi a dat o bucată de pîine unui prizonier german, sfîntul de la Muşunoaiele a fost torturat la închisorile din Focşani şi Galaţi, ca să-şi sfîrşească zilele pe 23 octombrie 1962. Pare o naraţiune ruptă din tristele istorii ale epocii gulagurilor comuniste, dar este atît de aproape de noi, încît este păcat să nu cunoaştem oamenii care au ţinut capul sus atunci cînd tuturor le era teamă şi de ropria-i umbră. La Mănăstirea Muşinoaiele, pe care destoinicul stareţ Cleopa Nechita a transformat-o după 1989 într-o Civitas Dei, mai trăiesc monahi care l-au cunoscut pe sfîntul închisorilor şi poveştile lor ne fac să evadăm spiritual din mizeriile unei lumi intoxicată de luptele pentru putere. Mergeţi, dragi cititori ai “Ziarului de Vrancea”, pe urmele sfîntului închisorilor de la Muşunoaiele, lăsaţi emisiunile electorale şi veţi descoperi un colţ de rai, populat cu istorii de martiri şi eroi! (Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.