În această seară are loc festivitatea de premiere la Delmar
Ieri a început la Ateneul Popular din Focşani Festivalul de Muzică Uşoară “Florentin Delmar”, ediţia 2016. Concursul de interpretare se derulează cu acompaniament orchestral (Orchestra Viorel Gavrilă). Seara de ieri a fost încheiată cu un recital live al lui Ovi şi Orchestra Viorel Gavrilă, iar astăzi, Delmarul se va încheia cu un concert rock marca Direcţia 5. Preselecţia concurenţilor a avut loc în luna septembrie la sediul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, 17 tineri interpreţi urcand pe scena ediţiei din acest an a festivalului. Marele premiu este în sumă de 5000 lei. Vor mai fi acordate Premiul Special Florentin Delmar – în valoare de 4000 lei, Premiul I – 3000 lei, Premiul II – 2500 lei, Premiul III -1500 lei. Juriul este format din Horia Moculescu – preşedinte, Marius Ţeicu, Viorel Gavrilă, Nicolae Caragia şi Ovidiu Jacobsen (Ovi). Festivalul este prezentat de actriţa Alexandra Velniciuc, ea purtand creaţiile Nausicăi pe scenă, ca în fiecare an. Preţul unui bilet pentru ultima seară de festival este de 40 lei. (Z. V.)
Programul Festivalului Delmar, vineri 4 noiembrie, ora 19.00:
– Concursul de interpretare (partea a II-a)
– Recital Elena PETCU (Trofeu 2015)
– Concertul aniversar DIRECŢIA 5 (25 de ani de activitate)
– Festivitatea de premiere