Timp Liber

Varujan Vosganian şi-a lansat o carte de poeme la Focşani

Ziarul de Vrancea
17 iun 2016 2155 vizualizări
Poetul Varujan Vosganian a explicat celor prezenţi mesajul transmis de câteva dintre poemele sale

Coperta Cartea poemelor mele nescrise

 Sala mică a Ateneului Popular ”Mr. Gh. Pastia” din Focşani a găzduit, pe 16 iunie 2016, evenimentul de lansare a unui nou volum de poezii al lui Varujan Vosganian, intitulat ”Cartea poemelor mele nescrise” apărut în anul 2015 la Editura Cartea Românească. La eveniment au fost prezenţi prieteni vechi ai poetului şi scriitorului Varujan Vosganian, dar şi alţi amatori de cultură şi câţiva colegi de partid din organizaţia vrânceană ALDE: Ionel Cel-Mare şi fostul candidat la primăria Focşani, Lucian Vulpe. Însă, aşa cum a remarcat şi autorul, spre deosebire de evenimentul de lansare a ”Cărţii şoaptelor” din 2009, atunci când în sala teatrului au fost peste 400 de persoane, ori faţă de evenimentul de lansare a volumului ”Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri” din noiembrie 2015, la lansarea volumului de poeme, abia dacă s-au ocupat 30 de scaune. ”Poezia nu este accesibilă tuturor, este mai stingheră, are un soi de sfioşenie” după  cum a explicat autorul în deschiderea prezentării sale. Evenimentul a fost prezentat de directorul Teatrului ”Mr. Gh. Pastia”, Sorin Francu. Invitaţii speciali şi criticii de specialitate au fost: Stefania Oproescu, medic, poet şi scriitor, precum şi scriitorul Gheorghe Andrei Neagu, preşedintele al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Vrancea. Dacă Ştefania Oproescu a făcut referire la câteva asemănări dintre poezia lui Varujan Vosganian cu poeziile unor autori străini, scriitorul Gheorghe Andrei Neagu a insistat pe faptul că ”poezia este o cheie pentru sufletele oarbe". "Pentru că avem nevoie să vedem frumuseţea poeziei trebuie să citim şi poemele lui Varujan Vosganian”, a continuat Gheorghe Neagu. 

”Am trăit în generaţia născută cu al şaselea simţ"

Poetul Varujan Vosganian a explicat mesajul transmis de câteva dintre poemele incluse în volumul ”Cartea poemelor mele nescrise”, multe dintre poezii fiind autobiografice şi dedicate perioadei copilăriei sale petrecute în mahalalele Focşaniului, altele colegilor şi prietenilor săi, unii încă în viaţă, alţii deja în lumea de dincolo, mamei sale şi iubirii faţă de aceasta, fericirii, păcatului sau lipsei de păcat şi multe alte aspecte din propria viaţă. ”Am trăit în generaţia născută cu al şaselea simţ, acea generaţie care vedea prin ziduri şi îşi imagina lumina de dincolo de acestea. După ce zidul s-a dărâmat nu am mai regăsit lumea pe care o vedeam noi. Din acei oameni care vedeau lumina dincolo de ziduri ne-am transformat doar în generaţia dărâmătorilor de ziduri şi acum în căutătorii acelei lumi”, a mai spus Varujan Vosganian.  Autorul a mai vorbit despre frica de moarte, despre trecerea de la viaţă la moarte, dar a răspuns şi întrebările participanţilor, în special a unei focşănence stabilite de peste 20 de ani în Suedia care a povestit tuturor despre succesul ”Cărţii şoaptelor” în comunitatea românească de acolo şi despre faptul că a citit-o în limba suedeză. Varujan Vosganian este membru şi prim vice-preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, iar romanul său de succes ”Cartea şoaptelor” (2009), ce scoate în evidenţă trecutul şi dramele armenilor, a fost tradus în 19 limbi şi a primit distincţii acordate de către Reviste literare, cât şi de către Academia Română. A mai scris alte două volume de proză şi trei volume de poezii. (Alexandra TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Puiu, acum 2861 zile, 20 ore, 21 minute, 1 secunda
Celmaimare ionel, cel mai mare politician si mare insetat de altfel de cultura nu a putut lipsi, daca a fost si bibliotecara sefa !!!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.