Sport

“Ca sportivă, n-aveam atatea probleme”

Ziarul de Vrancea
25 apr 2017 726 vizualizări
Campioana olimpică Andreea Răducan arată cat de obositor este efortul organizatoric al unei competiţii de talia Campionatului European de gimnastică de la Cluj

Fosta campioană olimpică Andreea Răducan a afirmat că este recunoscătoare că a făcut parte din echipa de organizare a Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Cluj, unde a fost o mobilizare rar întalnită de ea.  ''A fost o mobilizare cum rar am întalnit şi vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea acestei competiţii: parteneri, sponsori, voluntari. Cu orgoliul meu de romancă, ce consideră că suntem capabili să facem tot ceea ce ne dorim dacă  punem osul la muncă. Mi-am dorit să arătam întregii Europe, şi nu numai, că Romania este o ţară minunată cu oameni capabili şi ospitalieri. Credeţi-mă, am reuşit! Nici rezultatele şi nici organizarea nu ar fi fost atat de apreciate fără un public pentru care nu găsesc suficiente cuvinte de apreciere. Dacă s-ar organiza un clasament pentru premierea suporterilor, am conduce detaşat şi la Dificultate, şi la Execuţie".

Exemplu de fair-play!'', a scris Răducan pe Facebook.

Multipla campioană mondială a menţionat că resimt oboseala după implicarea în organizarea competiţiei şi a mărturisit că simte mulţumire şi respect pentru sportivi şi antrenori. ''Îmi este atat de greu să mă adun după o săptămană plină care m-a purtat prin toate stările posibile. Abia acum încep să simt ce mă doare ... un genunchi, un umăr, tălpile picioarelor, de parca eu aş fi fost în concurs. Nu vă pot spune cată mulţumire am simţit ieri, după încheierea competiţiei. în primul rand, sentimentul de imens respect pentru sportivii şi antrenorii noştri. Ne dorim ca aceşti campioni să insufle curaj şi putere de muncă şi generaţiei mai tinere, de la care aşteptăm mult mai mult. Gimnastica este la fel de grea sau complicată peste tot în lume. Diferenţa o fac bucuria şi pasiunea cu care o practici. Tot ceea ce s-a întamplat la Cluj pe parcursul săptămanii a fost o experienţă unică. Ca sportivă, nu-mi făceam nicicand atatea probleme?'', a mărturisit Andreea Răducan.

Romania a încheiat cu un total de patru medalii, două de aur, una de argint şi una de bronz, Campionatele Europene de la Cluj, fiind depăşită în clasamentul pe medalii doar de Rusia. Rusia a obţinut la Cluj 8 medalii, 3 de aur, 3 de argint şi 2 de bronz, poziţia a treia a clasamentului fiind ocupată de Ucraina cu 4 medalii — 2 de aur şi 2 de bronz. Delegaţia Romaniei a obţinut în cea mai importantă competiţie de gimnastică pe care a găzduit-o în ultimii 60 de ani două medalii de aur prin Marian Drăgulescu (sol) şi Cătălina Ponor (barnă), una de argint prin Marian Drăgulescu (sărituri) şi una de bronz prin Larisa Iordache (barnă).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.