Sport

Se caută americani pentru Eurobasket

Ziarul de Vrancea
20 mar 2017 710 vizualizări
FR Baschet încearcă să obţină naturalizarea jucătorilor Wilbekin, Armstead şi Watson

Baschetbalistul american Scottie Wilbekin, care joacă în prima ligă turcă, este vizat pentru naturalizare în vederea participării cu naţionala Romaniei la Eurobasket2017, în grupa C, de la Cluj. Scottie Wilbekin (24 de ani) este conducător de joc şi evoluează în prezent în prima ligă turcă, la Darussafaka Dogus, echipă de Euroligă. Absolvent al Universităţii Florida, el a jucat în NCAA şi a cochetat şi cu NBA, participand la NBA Summer League în 2014 şi 2015, pentru echipele Memphis Grizzlies, Philadelphia 76ers, Orlando Magic, dar fără a obţine un angajament. În Europa a jucat prima dată la AEK Atena, iar din 2015 s-a alăturat celor de la Darussafaka Dogus, cu medii de 10 puncte pe meci în Euroligă în ambele sezoane.
Surse din cadrul FR Baschet au precizat pentru News.ro că Wilbekin şi-a dat acordul de a juca pentru naţionala Romaniei, însă procedurile sunt complicate şi durează destul de mult. ”Dosarul său pentru naturalizare trebuie să conţină multe acte, el e în Turcia, actele în SUA, iar timpul rămas pană la Eurobasket e foarte scurt. Noi ne dorim, s-a bătut palma cu el, să vedem ce vom reuşi. Răman în discuţie şi ceilalţi doi americani vizaţi pentru naturalizare – Malcolm Armstead şi Giordan Watson, dar cel mai probabil Watson are şanse mai mari. E bine să avem doi jucători naturalizaţi, unul se poate accidenta şi atunci se complică totul”, au precizat, luni, pentru News.ro, sursele citate. Giordan Watson (31 ani, joacă la Le Mans) şi Malcolm Armstead (27 ani, Giresun) au jucat deja pentru naţionala Romaniei în meciuri amicale.Pe lista de 14 jucători pentru Eurobasket pot fi incluşi trei jucători străini naturalizaţi, însă doar unul este acceptat în lotul oficial de 12.
Între 1 şi 7 septembrie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, se vor disputa partidele grupei C a Eurobasket, fiind angrenate echipele Romaniei, Spaniei, Cehiei, Ungariei, Croaţiei şi Muntenegrului. Prima naturalizare din baschetul romanesc a fost făcută în octombrie 2016, cand Guvernul i-a acordat cetăţenia romană jucătoarei americane Ashley Janeen Walker, ea evoluand deja pentru naţionala Romaniei în preliminariile CE din 2017.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.