Sport

Vasile Turcu a murit

Ziarul de Vrancea
9 mar 2017 815 vizualizări
Omul de afaceri Vasile Turcu, internat în stare critică la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală după ce a încercat să se sinucidă, a murit în noaptea de miercuri spre joi.

Potrivit purtătorului de cuvant al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, omul de afaceri a decedat în jurul orei 02.00. În 1 martie, omul de afaceri Vasile Turcu a ajuns în stop cardio-respirator la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat. Surse judiciare precizau că Vasile Turcu a fost găsit de către o persoană din familia sa, după ce a încercat să se spanzure. Poliţia a deschis dosar penal în acest caz, iar săptămana trecută au fost audiaţi soţia, menajera şi şoferul lui Vasile Turcu. Surse judiciare declarau pentru News.ro că Vasile Turcu a lăsat şi un bilet de adio, în care ar fi scris că problemele financiare pe care le are sunt insuportabile.  În varstă de 62 de ani, Vasile Turcu era patronul grupului Romconstruct, care a obţinut mai multe contracte cu statul, printre care cele pentru renovarea clădirii Operei Naţionale din Bucureşti, a Muzeului Naţional de Istorie a Romanilor şi a Arcului de Triumf. În noiembrie 2008, Turcu a fost audiat de DNA în legătură cu renovarea Operei Naţionale. Vasile Turcu a fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti între 2004 şi 2011. El s-a retras de la clubul dinamovist vanzandu-i acţiunile lui Nicolae Badea.

Nicu Vlad, reales la FRH

Adunarea Generală a Federaţiei Romane de Haltere l-a reales, ieri pe Nicu Vlad, cu unanimitate de voturi, 32 de membrii din totalul de 37, în funcţia de preşedinte al FRH.  În varstă de 53 de ani, Nicu Vlad este membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Haltere şi în Comisia Tehnică a Federaţiei Internaţionale de Haltere. El este preşedinte al FR Haltere din 2001.

Florin Marin a demisionat

Antrenorul Florin Marin şi-a reziliat de comun acord contractul cu FC Voluntari, a declarat managerul clubului ilfovean, Dan Leasă. Oficialul a mai spus că va discuta cu tehnicianul Edward Iordănescu pentru o eventuală preluare a echipei. În varstă de 63 de ani, Florin Marin pregătea FC Voluntari din mai 2016.  Iordănescu a menţionat că ar dori să pregătească echipa din Voluntari, însă prioritatea sa este de a antrena în străinătate.Iordănescu, în varstă de 38 de ani, a pregătit ultima oară ţSKA Sofia, de unde a plecat în noiembrie 2016. El a mai antrenat în cariera sa formaţiile ASA Targu Mureş şi Pandurii Targu Jiu.

Tricolorii nu joacă, dar urcă

Echipa naţională de fotbal a Romaniei a urcat o poziţie şi se află pe locul 39, avand 703 puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola, dat publicităţii joi. Din Grupa E a preliminariilor CM, în care joacă Romania, cel mai bine clasată este Polonia, care a urcat de pe locul 14 pe 12, cu 1.121 puncte. Danemarca, viitoarea adversară a tricolorilor, la 26 martie, în preliminariile CM, a urcat de pe locul 49 pe 48, avand 662 de puncte, Muntenegru se menţine pe 64, cu 546 de puncte, Armenia a coborat de pe 82 pe 85, cu 414 puncte, iar Kazahstan a urcat de pe 96 pe 94, cu 357 de puncte. Primele zece poziţii în clasamentul FIFA-Coca Cola sunt ocupate de următoarele echipe: 1. Argentina – 1.644 p; 2. Brazilia – 1.534 p; 3. Germania – 1.443 p; 4. Chile – 1389 p; 5. Belgia – 1.379 p; 6. Franţa – 1.318 p; 7. Columbia – 1.312 p; 8. Portugalia – 1.240 p; 9. Uruguay – 1.200 p; 10. Spania – 1.162 p.

Xabi Alonso pune ghetele în cui

Mijlocaşul spaniol al echipei Bayern München, Xabi Alonso, şi-a anunţat retragerea din actvitatea de fotbalist printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook. Xabi Alonso, în varstă de 35 de ani, a jucat în cariera sa la formaţiile Real Sociedad, Eibar, FC Liverpool, Real Madrid şi Bayern München. Cu Liverpol a caştigat o dată Liga Campionilor, o dată Supercupa Europei, o dată Cupa Angliei şi o dată Cupa Ligii Angliei. Cu Real Madrid a caştigat o dată Liga Camponilor, o dată campionatul, de două ori Cupa Spaniei şi o dată Supercupa Spanei. Cu Bayern  a caştigat de două ori titlul, o dată Cupa Germaniei şi o dată Supercupa Germaniei. Xabi Alonso a marcat 16 goluri în 114 meciuri jucate la naţionala Spaniei şi a caştigat o dată Cupa Mondială şi de două ori Campionatul European.

Thiago Motta a lovit un suporter cu maşina

Mijlocaşul Thiago Motta a accidentat cu maşina un suporter prezent la aeroport, la întoarcerea echipei Paris Saint-Germain de la Barcelona, acolo unde a ratat calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, Lovit uşor la braţ şi la spate, suporterul a fost transportat la spital şi a spus că va depune plangere împotriva jucătorului. "Vărul meu se afla în mijlocul drumului. Thiago Motta a încetinit şi apoi a accelerat din nou. L-a lovit pe vărul meu care a căzut violent", a declarat o rudă a fanului accidentat. Mai mulţi suporteri au fost prezenţi în noaptea de miercuri spre joi la aeroportul Le Bourget unde şi-au exprimat nemulţumirea şi i-au înjurat pe fotbaliştii de la PSG, după înfrangerea din meciul cu FC Barcelona, cu scorul de 6-1, şi eliminarea din Liga Campionilor.

Caceres s-a dopat

Fostul internaţional paraguayan Julio Cesar Caceres, în varstă de 37 de ani, a fost suspendat patru ani, după ce a fost depistat pozitiv cu octopamină, a anunţat, L'Equipe.  Caceres, care a jucat la trei ediţii ale Cupei Mondiale, a fost testat pozitiv în august 2016. El a fost suspendat două meciuri înainte de a refuza, în decembrie, să se supună unui alt test antidoping după un mec în campionatul Paraguay-ului. Clubul unde este legitimat fotbalistul, Guarani, a anunţat că va face apel la această decizie. Julio Cesar Caceres a evoluat în cariera sa la formaţiile Olimpia Asuncion, FC Nantes, Atletico Mineiro, River Plate, Gimnastic Tarragona, UANL Tigres, Boca Juniors şi Guarani.

Maradona, ambasador în China

Fostul fotbalist argentinian Diego Maradona a fost numit ambasador al fotbalului din China, el semnand un contract pentru promovarea acestui sport. Într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, Maradona a mulţumit impresarului său pentru oportunitatea de a lucra în China, el urmand să meargă prin şcoli pentru a descoperi tineri fotbalişti. În campionatul Chinei evoluează mai mulţi jucători argentinieni, cei mai celebri fiind Carlos Tevez şi Ezequiel Lavezzi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
sorin, acum 2601 zile, 13 ore, 37 minute, 4 secunde
Foarte misterios!! Bogatani(hoti) disparuti sau sinucigasi . de la Erbasu, Nastase Ghita pana la Turcu. Noi sarantocii ar trebui sa ne sinucidem toti ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.