Sport

Federaţia Română de Handbal în continuare taie şi spânzură după cum dictează propriile interese!

Cătălin VLĂDESCU
8 feb 2017 4130 vizualizări
Comisia de competii a Federaţiei Române de Handbal a decis miercuri anularea tuturor rezultatelor înregistrate de HC Adrian Petrea Reşiţa, în actuala ediţie de Ligă Naţională. În aceste condiţii, echipa noastră, CSM Focşani 2007 este clar dezavantajată, băieţii noştri învingând în tur, la Focşani, echipa reşiţeană, cu scorul de 27-20.

Iată ce spune regulamentul:

Art. 32. Echipelor eliminate, retrase, desfiinţate sau excluse din competiţie, li se vor anula toate rezultatele obţinute în anul competiţional respectiv, dacă au participat la mai puţin de 50% + 1 din numărul de jocuri. În situaţia în care echipele susmentionate au susţinut cel puţin 50% + 1 din numărul de jocuri programate jocurile pe care le mai aveau vor fi interpretate că neprezentari ( omologate cu 0 – 10).

Comisia de Competiţii a cerut negru pe alb clarificarea Regulamentului, neprecizandu-se daca se tine seama doar de meciurile din sezonul regulat, sau si de cele din play off si play out, deci recunoaşte că regulamentul e interpretabil.Cum lucrurile nu erau clare, Comisia de Competiţii a judecat în felul următor: a luat în calcul inclusiv meciurile pe care Reşiţa le-ar fi disputat în play-off sau play-out. În motivare, prin solicitarea făcută de Comisia de Competiţii, se arată de fapt că regulamentul FRH este şi de această dată neclar, lasă loc la interpretări. Prin urmare echipa noastră pierde 3 puncte extrem de valoroase în lupta pentru unul din locurile 9-10, locuri ce asigur\ rămânerea în Liga Naţională. „Nu avem ce face, ne luptăm cu morile de vânt! Decizia federaţiei nu mi se pare corectă, punctele au fost câştigate pe teren, prin luptă corectă. Este munca băieţilor, a noastră, a tuturor...dar până la urmă nu mă mai miră nimic. Asta este, mergem înainte! Noi trebuie să ne vedem de treaba noastră, să rămânem la fel de muncitori şi de serioşi că şi până acum, să avem un joc bun şi săştigăm meciurile pe care trebuie să le câştigăm, cu contracandidatele noastre directe. Fără îndoială că ne vom lupta până la capăt pentru un loc ce asigură şi la anul rămânerea în Liga Naţională, dar încă este foarte, foarte devreme de anticipat deznodământul. Mai sunt multe meciuri de jucat, totul este posibil,” a declarat într-o discuţie telefonică, antrenorul echipei noastre, profesorul Viorel Ciubotaru. În urma acestei decizii, Liga Naţională rămâne cu doar 13 echipe, ultima clasată la finalul sezonului urmând a retrograda direct. În clasamentul general echipa noastră a rămas tot pe locul 11, dar cu 11 puncte, în vreme ce în clasamentul strict de play out, dacă sezonul regulat ar fi încheiat în această clipă, situaţia se prezintă astfel: Locul 9, CSU Suceava-15 puncte, locul 10, Dunărea Călăraşi-9 puncte, locul 11, CSM Focşani 2007-9 puncte(dar cu un golaveraj inferior echipei din Călăraşi), locul 12, CSM Satu Mare-3 puncte, Locul 13, CSM Făgăraş-3 puncte. Important de menţionat este că echipa noastră joacă acasă, în retur, cu toate contracandidatele directe. 

(Cătălin Vlădescu) 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.