Sport

Visul lui Adi Popa s-a împlinit

Ziarul de Vrancea
30 ian 2017 507 vizualizări
Mare fan al fotbalului englez, fostul mijlocaş al Stelei, va juca la Reading * antrenorul său, Jaap Stam, crede că “motoreta” îi va fi utilă la rotaţia jucătorilor în echipă

Internaţionalul Adrian Popa (FC Steaua) a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu Reading FC, a anunţat, ieri, gruparea de pe locul al treilea al clasamentului ligii secunde engleze (Championship). Managerul echipei, fostul mare internaţional olandez  Jaap Stam l-a lăudat pe fostul stelist: "Adrian este un atacant cu un enorm potenţial, care a jucat la un înalt nivel, atat în Romania, cat şi în fotbalul internaţional. Este un jucător experimentat, rapid, un pericol constant pentru adversari, bun cu balonul la picior, evoluează cu uşurinţă pe stanga, pe dreapta, chiar şi în centru. ţinand cont de numărul mare de meciuri pe care îl avem de disputat, un jucător cu calităţile sale ne va ajuta să rotim un pic lotul şi să oferim unor jucători posibilitatea de a se odihni dacă va fi nevoie, aşa că sunt încantat să-l avem în echipa noastră", a declarat antrenorul olandez. Popa va avea la Reading numărul 25 şi ar putea debuta, astăzi în meciul din deplasare cu Birmingham City, din etapa a XXIX-a a Championship.

La randul său, Adi Popa a mărturisit că a refuzat oferte din Spania şi Italia pentru că a dorit să joace în fotbalul adevărat, cel englez. " De transferul meu la Reading am auzit în decembrie. Au fost negocieri dificile şi sunt fericit că s-au finalizat. Am venit aici să-mi dovedesc calităţile. Pentru mine fotbalul de aici este cel adevărat. Mai aveam oferte din Spania, din Italia, dar le-am refuzat pentru că am dorit să vin să joc aici. Îmi place ritmul, să joci din trei în trei zile şi sper să o fac bine. Am vorbit cu Tamaş, el mi-a spus despre Championship, a jucat la Cardiff, la Doncaster, la West Bromwich. Mi-a spus să nu stau pe ganduri şi să vin. Obiectivul meu este să ajut echipa să promoveze în Premier League, am experienţă în promovări de la alte formaţii la care am jucat în trecut. Am văzut meciul cu Cardiff de pe stadion, a fost frumos şi m-am bucurat", a declarat Popa, care s-a caracterizat ca un jucător de bandă rapid.

În varstă de 28 de ani, Adrian Popa, 21 de selecţii în echipa naţională, a evoluat la Steaua din vara anului 2012, după ce anterior mai jucase la Universitatea Cluj şi Concordia Chiajna. El mai avea contract pană la finalul acestui sezon cu Steaua.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.