Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Cu Mirnîi în frunte

Ziarul de Vrancea
25 ian 2017 709 vizualizări
Ilia Ivaşka, locul 177 ATP, este jucătorul cel mai bine clasat la simplu din echipa de Cupa Davis a Belarus, anunţată de căpitanul nejucător Vladimir Volcikov pentru întalnirea cu Romania, din primul tur al Grupei I a Zonei Euro-africane a Cupei Davis.(Minsk, 3-5 februarie).

În echipa gazdă mai sunt Egor Gherasimov, locul 326 ATP şi Iaraslav Şila, locul 519 ATP. Max Mirnîi va evolua la dublu, unde ocupă locul 21 în clasamentul ATP. Romania va merge la Minsk cu Marius Copil (locul 127 ATP la simplu), Adrian Ungur (locul 316 ATP la simplu), Nicolae Frunză (locul 582 ATP la simplu) şi Horia Tecău (locul 19 ATP la dublu). Dintre posibilii romani care vor juca la simplu, Copil şi Ungur, Ivaşka, 22 de ani, l-a întalnit doar pe primul, o dată, în 2015, în turul al doilea al turneului challenger de la Izmir. Copil a caştigat atunci greu, cu 7-6, 5-7, 6-4. Gherasimov, 24 de ani, fost 164 mondial, a jucat de două ori cu Marius Copil, iar scorul întalnirilor este egal, 1-1 Ungur l-a învins pe jucătorul din Belarus, în 2014, la Bucureşti, cu scorul de 6-3, 6-3. Căpitanul nejucător al Romaniei, Andrei Pavel, urmează să decidă cine îi va fi alături lui Tecău la dublu, în condiţiile absenţei lui Florin Mergea. Tecău şi Mirnîi au fost coechipieri în circuitul ATP în 2013. Cele două naţiuni au fost adversare o singură dată pană acum, în 2005, la Braşov, în primul tur al Grupei Mondiale, cand Romania a caştigat cu 3-2.

Bolt a pierdut un titlu din vina altuia

Usain Bolt va pierde una dintre cele nouă medalii olimpice de aur din palmares, după ce Nesta Carter, coechipierul său din ştafeta Jamaicăi, a fost depistat pozitiv, la reanalizarea unor probe prelevate în 2008. Bolt şi Carter făceau parte din ştafeta care a cucerit aurul în proba de 4x100 metri din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing. Proba lui Carter se numără printre 454 de eşantioane prelevate în 2008 şi retestate anul trecut. Substanţa interzisă în cazul jamaicanului este metilhexanamină, un stimulant. În varstă de 31 de ani, Nesta Carter a fost şi în ştafeta care a obţinut aurul la Londra, în 2012. În urma deciziei CIO de a-l descalifica pe Carter, Trinidad Tobago intră în posesia medaliei de aur, Japonia ia argintul, iar Brazilia bronzul. Din ştafeta jamaicanilor din 2008 mai făceau parte Asafa Powell şi Michael Frater.

Maxim n-a uitat să marcheze

Fotbalistul echipei VfB Stuttgart, Alexandru Maxim, a marcat un gol într-un meci amical cu FC Lucerna, caştigat, miercuri, cu scorul de 3-0. Maxim a înscris golul doi al partidei, în minutul 51. Celelalte două goluri au fost marcate de Terodde ('27) şi Sonora ('72). Alexandru Maxim a jucat o repriză. VfB Stuttgart are programat primul meci oficial din 2017 duminică, în deplasare, în compania formaţiei St. Pauli.

Dublă realizată de Rusescu

Fotbalistul echipei Osmanlîspor, Raul Rusescu, a marcat două goluri în meciul caştigat, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Kirklarelispor, în grupa A a Cupei Turciei.  Rusescu, integralist la gazde, a înscris în minutele 45 şi 65. Primul gol a fost marcat de Regattin, în minutul 12. Osmanlispor este lider în clasamentul grupei, cu 12 puncte, la egalitate cu a doua clasată, Şanliurfaspor, care are un joc mai puţin. Pe locul trei se află Gaziantepspor - 9 puncte, iar ultima poziţie este ocupată de Kirklarelispor - zero puncte. În faza următoare a competiţiei se califică primele două clasate.

Stancu a pornit cu stangul la Bursa

Fotbalistul echipei Bursaspor, Bogdan Stancu, a ratat un penalti în meciul caştigat, ieri, în deplasare, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei de eşalon secund Umraniyespor, în ultima etapă a grupelor Cupei Turciei. Echipa romanului a fost eliminată din competiţie, încheind grupa pe locul trei. Stancu, care a intrat pe teren în minutul 46, a executat penaltiul în minutul 90^2, dar a trimis mingea în bara transversală.  Unicul gol al partidei a fost marcat de Mert Ornek, în minutul 76.  Bursaspor a jucat în Cupa Turciei în grupa G, din care s-au calificat în faza următoare primele două clasate, Akhisar Belediyespor (11 puncte) şi Umraniyespor (9 puncte). Echipa lui Stancu a încheiat a treia (opt puncte), iar Aydinspor pe locul 4 (cinci puncte).

Orădenii au ratat calificarea

Campioana Romaniei la baschet masculin, CSM Oradea, a fost învinsă marţi, în deplasare, de formaţia italiană Umana Reyer Veneţia, cu scorul de 78-89 (38-52), în ultimul meci din grupa B a Basketball Champions League, şi a ratat calificarea în faza play-off a competiţiei, dar va continua în optimile FIBA Europe Cup. Principalii marcatori ai CSM Oradea au fost Denison 19 puncte şi Mirkovic 18, iar de la Umana s-a remarcat Haynes 17 puncte. în urma rezultatului, CSM Oradea are 20 de puncte, dar nu se clasează în primele cinci din grupă, ratand faza play-off după 18 meciuri în competiţie, încheiate cu nouă victorii şi nouă înfrangeri. În schimb, echipa orădeană va continua în optimile de finală ale FIBA Europe Cup, fază pe care au ratat-o alte două formaţii romaneşti – U Cluj şi BC Mureş.

Selecţionerul Algeriei a demisionat

Tehnicianul belgian George Leekens a demisionat, marţi, din funcţia de selecţioner al naţionalei Algeriei, după ratarea calificării în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni, informează site-ul oficial al FIFA. "Am luat această decizie pentru binele tuturor, deşi îmi pare rău. A existat prea multă presiune şi de aceea nu am reuşit să trecem de faza grupelor", a declarat Leekens. Belgianul, care a mai pregătit reprezentativa Algeriei în 2003, se afla în funcţie din 27 octombrie 2016. Algeria a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni, după ce s-a clasat pe locul trei în grupa B (2-2 cu Zimbabwe, 1-2 cu Tunisia şi 2-2 cu Senegal).

Coutinho rămane la Liverpool

Mijlocaşul brazilian Philippe Coutinho şi-a prelungit contractul cu echipa FC Liverpool pentru încă cinci ani, actuala înţelegere urmand să expire în vara anului 2022, a anunţat, ieri BBC. Internaţionalul brazilian în varstă de 24 de ani va avea un salariu săptămanal de 150.000 de lire sterline, devenind cel mai bine plătit fotbalist de la FC Liverpool. Philippe Coutinho a fost achiziţionat de FC Liverpool în ianuarie 2013 de la Internazionale Milano şi a marcat 34 de goluri în 163 de meciuri jucate la formaţia engleză.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.