Sport

S-a stabilit programul etapei a doua la Cupa ”Adi Olteanu”

Dan Chiriac
18 ian 2017 536 vizualizări
Partidele au loc sambătă şi duminică

Organizatorii au stabilit programul etapei a doua din cadrul Cupei “Adrian Olteanu” pentru old-boys. Partidele vor avea loc sambătă cu începere de la ora 13.30. În primul joc se vor întalni Poliţia şi Finanţele, într-un meci ce se anunţă foarte echilibrat. Un alt meci interesant va fi cel dintre Prietenii lui Adi şi Soveja, ce va începe la ora 14.40. Programul rundei se va încheia duminică de la ora 17.15 cand are loc meciul dintre GS Mobile şi Vrancea Media. După cele 5 etape (fiecare cu fiecare) se va juca astfel: locul 1 – locul 6, locul 2 – locul 5, locul 3 – locul 4. Câştigătoarele celor 3 partide vor alcătui grupa în care se va juca fiecare cu fiecare, pentru a se stabili ierarhia locurilor 1 – 3. La fel se va întâmpla şi cu pierzătoarele, care vor forma grupa 4-6. Întrecerea este destinată jucătorilor de peste 40 de ani (născuţi în 1977) şi este organizată de Jani Oltianu împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea. Organizatorii au decis şi programul etapei a patra din competiţia destinată echipelor de minifotbal. Cupa Firmelor Vrîncene este destinată echipelor de minifotbal şi este organizată de Comisia de Fotbal în sală din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vrancea, condusă de Jani Oltianu împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea. Primele patru se vor califica în sferturi de finală, urmand ca în semifinală să se joace după sistemul 1-3, 2-4. (Dan CHIRIAC)

 

Programul etapei a 4-a din Cupa Firmelor:

 

Sambătă:

 

15.50: AS Suraia - Alegria

17.00: Vrasinter – Green Team

18.15: Center Vet – Champions Pub

19.30: Lăutarii – Tractorul Năneşti – restanţă etapa a 2-a

 

Duminică:

 

13.30: Tractorul Năneşti – FC Mărăşeşti

14.45: Voinţa Deep Serv – Progresul

16.00: Lăutarii – Unirea Milcovul

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.