Sport

Sextet romanesc la Melbourne

Ziarul de Vrancea
15 ian 2017 959 vizualizări
Pe langă cinci fete situate deja pe tabloul principal al Australian Open va mai fi prezentă şi Ana Bogdan, care a trecut de calificări * Simona Halep a deschis azi noapte primul turneu de Grand Slam al anului * s-au stabilit şi primele partide din turneele de dublu

Amatorii de tenis au fost anunţat de programul pe care îl vor avea jucătoarele r-romane în primul tur la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, început azi-noapte la Melbourne. Între timp, la cele cinci sportive de pe tabloul principal s-a adăugat şi a şasea, Ana Bogdan încheind cu succes parcursul calificărilor, după o victorie dificilă în două ore şi 11 minute în faţa chinezoaicei Zhang Kailin (134 WTA). Simona Halep a avut onoarea, în cursul nopţii, de a deschide arena Rod Laver, în partida cu americanca Shelby Rogers. Tot între primele partide au jucat Irina Begu cu kazaha Iaroslava Şvedova, Patricia Ţig cu campioana olimpică Monica Puig (Porto Rico)  şi Sorana Cîrstea, contra rusoaicei Irina Hromaceva. Cele două sportive romane de pe partea a doua de tablou vor juca în ziua a doua: Monica Niculescu cu rusoaica Anna Blinkova (189), iar Ana Bogdan a fost repartizată cuo altă rusoaică, Elena Vesnina (17 WTA).
S-au stabilit, ieri, şi tablourile probelor de dublu, masculin şi feminin. Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer, favorită numărul 11, va întalni cuplul Philipp Petzschner/Mihail Iujnîi (Germania/Rusia), în primul tur, iar Florin Mergea şi britanicul Dominic Inglot, favoriţi numărul 16, vor juca în runda inaugurală cu echipa australiană Luke Saville/Jordan Thompson. Pe tabloul feminin de dublu, Irina Begu face pereche cu spaniola Lara Arruabarrena, iar cele două vor juca în primul tur cu echipa Louisa Chirico/Elise Mertens (SUA/Belgia). Dacă trec de primul tur, Begu şi Arruabarrena ar putea întalni în runda următoare cuplul Monica Niculescu/Abigail Spears (Romania / SUA, nr. 9), care joacă în runda inaugurală cu echipa Mirjana Baroni/Andrea Petkovic (Croaţia/Germania). Pe tabloul feminin de dublu va evolua şi  perechea Raluca Olaru / Olga Savciuk (Romania / Ucraina) care va debuta cu perechea Naomi Osaka/Monica Puig (Japonia/Puerto Rico).

Raluca da, Monica ba!

Ultimele partide din turneul de la Hobart (Tasmania) au avut jucătoare romane pe teren. Raluca Olaru arată că se simte foarte bine în echipă cu ucraineanca Oksana Savciuk. După finala pierdută la Shenzhen, Raluca şi Oksana au învins în finală cu 0-6, 6-4, 10-5 cuplul Gabriela Dabrowski/Yang Zhaoxuan (Canada/China), cap de serie numărul 3, în 89 de minute. În schimb, Monica Niculescu a fost învinsă net la simplu de către belgianca Elise Mertens (127), scor, 3-6, 1-6.
* Tenismanul american Jack Sock (23 ATP)  a caştigat, sambătă, turneul de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii în valoare totală de 508.360 de dolari, şi a intrat în Top 20. Sock l-a învins, în finală, cu scorul de 6-3, 5-7, 6-3, după o oră şi 56 de minute, pe portughezul João Sousa (44 WTA).  Sock, în varstă de 24 de ani, se află la al doilea succes din carieră, după ce s-a mai impus la Houston în 2015. Americanul a fost finalist şi anul trecut la Auckland, dar a abandonat meciul cu spaniolul Roberto Bautista.
* Luxemburghezul  Gilles Muller (34) a caştigat, sambătă, turneul de la Sydney, dotat cu premii în valoare totală de 495.630 de dolari, acesta fiind primul său succes din carieră. Muller, în varstă de 33 de ani, l-a învins, în finală, cu scorul de 7-6, 6-2, după o oră şi 29 de minute, pe britanicul Daniel Evans (67).

Clasamentele tenisului

Top 10 WTA: 1 (1). Angelique Kerber (Germania) – 8.875 p; 2(2). Serena Williams (SUA) – 7.080 p; 3 (3). Agnieszka Radwanska – 5.625 p; 4 (4). Simona Halep (Romania) – 5.073 p; 5 (5). Karolina Pliskova (Cehia) – 4.970; 6(6). Dominika Cibulkova (Slovacia) – 4.865 p;  7(7). Garbiñe Muguruza (Spania) – 4.420  p; 8(8). Madison Keys (SUA) – 4.137 p; 9 (10). Johanna Konta (Marea Britanie) – 4.055 p; 10 (9).Svetlana Kuzneţova (Cehia) – 3.745 p.  Poziţiile celorlalte jucătoare romane din Top 200:  Irina Begu – 30 (30); Monica Niculescu – 32 (40); Sorana Cîrstea – 78 (78); Patricia Ţig – 107 (106); Ana Bogdan – 125 (125). La dublu: Monica Niculescu – 19 (19); Raluca Olaru – 63 (64); Andreea Mitu – 90 (88).

Top 10 ATP: 1 (1). Andy Murray (Marea Britanie) – 12.560 p; 2(2). Novak Djokovic (Serbia) – 11.780 p; 3 (3). Milos Raonic (Canada) – 5.290 p; 4 (4). Stanislas Wawrinka (Elveţia) – 5.155 p; 5 (5). Kei Nishikori (Japonia) – 5.010 p; 6 (6). Gaël Monfils (Franţa) – 3.625 p; 7(7). Marin Cilic (Croaţia) – 3.605 p; 8(8). Dominic Thiem (Austria) – 3.415 p; 9 (9). Rafael Nadal (Spania) – 3.195 p; 10 (10). Tomas Berdych (Cehia) – 3.600 p.  Jucătorii romani din top 200: Marius Copil – 127 (127). La dublu: Horia Tecău – 19 (19); Florin Mergea – 27 (25).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.