Sport

Începe Cupa “Adi Olteanu” la minifotbal

Dan Chiriac
13 ian 2017 686 vizualizări
Primele jocuri au loc sambătă, de la ora 13.00

Echipele de old-boys din judeţ vor demara azi tradiţionalul turneu de la Sala Polivalentă. Şase formaţii se vor afla la startul întrecerii ce îi va purta numele fostului jucător de la Unirea Focşani, Adrian Olteanu, decedat anul trecut în Italia. De altfel, Olteanu a evoluat de-a lungul anilor la trei dintre echipele participante la această competiţie, Prietenii lui Adi, ce s-a numit în ediţiile precedente Amicii, Soveja şi Poliţia. Tragerea la sorţi a primei etape a făcut ca derby-ul să opună două foste formaţii în care a jucat Adi Olteanu, respectiv Prietenii lui Adi şi Poliţia. Meciul va începe la ora 15.20, iar cele două formaţii au pregătit un moment special înaintea jocului. Primul joc, de la ora 13.00, va opune Finanţe – GS Mobile, urmat de întalnirea Vrancea Media – Soveja. După cele 5 etape (fiecare cu fiecare) se va juca astfel: locul 1 – locul 6, locul 2 – locul 5, locul 3 – locul 4. Câştigătoarele celor 3 partide vor alcătui grupa în care se va juca fiecare cu fiecare, pentru a se stabili ierarhia locurilor 1 – 3. La fel se va întâmpla şi cu pierzătoarele, care vor forma grupa 4-6. Întrecerea este destinată jucătorilor de peste 40 de ani (născuţi 1977) şi este organizată de Jani Oltianu împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea. Etapa a doua va programa jocurile: Prietenii lui Adi – Soveja, GS Mobile – Vrancea Media, Finanţe – Poliţia. În luna martie 2016, o veste şoc a îndoliat lumea fotbalului din judeţ. Fostul jucător de la Unirea Focşani, Adrian Olteanu, în varstă de 46 de ani, a trecut în nefiinţă. Acesta a fost găsit decedat, în cabina tir-ului, în Italia. Olteanu lucra de ceva timp, alături de Ionică Serea, la o firmă din Danemarca. Adrian Olteanu a fost unul dintre atacanţii de bază pentru Unirea Focşani, Unirea 95 Focşani, Acord Focşani sau Diplomatic Focşani. A marcat zeci de goluri în liga a treia pentru formaţiile din Focşani. După ce a evoluat pentru echipele din Focşani, Olteanu a ajuns la AS Cîmpineanca. Şi-a mai trecut o promovare în Divizia C cu PMC Daiana Odobeşti. Fostul jucător era căsătorit şi are o fată, ce îşi doreşte să urmeze Facultatea de Medicină. Anul trecut, Adi Olteanu a jucat la întrecerea de old-boys, în tricoul celor de la Soveja. (Dan CHIRIAC)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.