Handbal Liga Naţională - Să credem în victorie!
La Focşani vine H.C. Dobrogea Sud Constanţa, echipă a cărei medie de vârstă este de 29 de ani şi 9 luni. Este suficient să ne uităm pe numele din lotul dobrogenilor pentru a ne convinge de acest lucru. Lista este lungă: Rudi Stănescu, Dusko Celica, Sijan Dane, Laurenţiu Toma, Dalibor Cutura, Branislav Anghelovsky sau George Buricea, sunt toţi jucători cu o carieră sportivă impresionantă.Meciul de mâine va fi, putem spune, o luptă între experientă constănţenilor şi determinarea, dorinţa de victorie, lupta şi caracterul băieţilor noştri. La toate acestea, liniştiţi, putem adăuga atmosfera şi suportul adus de cei care vor umple şi mâine Sala Polivalentă din Focşani. Tot mâine se va întoarce pe banca tehnică a echipei noastre şi profesorul Viorel Ciubotaru, după expirarea celor 5 etape de suspendare. Va fi unul dintre acele meciuri pentru care ai ales să te faci handbalist, meciul la care visează orice puşti atunci când se apucă de handbal. Cu acest gând în minte trebuie să intre mâine pe parchet jucătorii noştri…este meciul în care nu au nimic de pierdut, ci doar totul de câştigat. Sunt absolut convins că mâine va fi ziua noastră, ziua celor puternici, ziua celor care respectă handbalul.
Băieţi, mâine în tribune vor fi suporterii, ca de fiecare dată al 8-lea jucător de la Focşani, cei care vă vor ţine strâns în braţe în momentele grele, cei care vă vor întinde mâinile atunci când veţi simţi că sunteţi la capătul puterilor. Mâine, după meci, vom strânge împreună pumnii! Să credem victorie!(Cătălin Vlădescu)