Sport

Daum vrea polivalenţă

Ziarul de Vrancea
30 aug 2016 828 vizualizări
Selecţionerul german al naţionalei Romaniei nu pune prea mare preţ pe sistemul de joc, ci pe capacitatea de adaptare a jucătorilor

Toşca a părăsit lotul, fiind înlocuit de Vătăjelu
Selecţionerul Christoph Daum a declarat, ieri, că echipa naţională are nevoie de un lider, nu de un căpitan prieten cu ceilalţi jucători, subliniind că sunt mai mulţi tricolori care pot îndeplini această misiune. "Nu m-am decis, dar decizia va veni, iar eu voi avea un cuvant de spus. Vreau să am un lider, nu un căpitan prieten. Avem mai mulţi jucători cu potenţial, dar vom vedea", a spus Daum. Selecţionerul consideră că jucătorii romani trebuie să fie polivalenţi şi se consideră parte a viitorului fotbalului romanesc. "Este importantă flexibillitatea. Trebuie să fie polivalenţi, sper să se adapteze, nu caştigă sistemul ci ei. Pot juca 4-5 sisteme, dar  trebuie să fim polivalenţi. Dacă vrem să ne gandim aşa, atunci cand conduci e mai bine să priveşti în faţă decat să te întorci. Voi fi parte a viitorului, nu a trecutului. Nu ştiu cum e terenul, cred că va fi cel mai bun gazon pe care îl putem avea. Vom juca la Cluj, vom vedea ce va fi, mereu trebuie să fim mai buni, trebuie să ne concentrăm mai mult la cum luptăm împreună, la cum jucăm împreună, ce ar însemna cel mai bun gazon dacă nu ai cea mai bună echipă?", a spus Daum.
Claudiu Keşeru şi Florin Andone au fost menajaţi la antrenamente, dar doar pentru că staf-ul naţionalei nu a vrut să-şi asume riscuri: "Sunt sigur că fiecare jucător este concentrat aici şi îşi va arăta calitatea. Keşeru şi Andone au simţit ceva dureri, nu am vrut să ne asumăm riscuri". Fundaşul Răzvan Raţ va rămane în atenţia naţionalei, pentru că primează "calitatea jocului, nu varsta din paşaport". Deşi îi are accidentaţi pe Tătătuşanu, Toşca şi Pintilii, Daum nu se plange, pentru că mereu caută soluţii, nu probleme. Denis Alibec rămane un jucător important pentru Daum, dar atacantul Astrei are nevoie de recuperare după accidentare: "Este pe teren. Am discutat cu el, este bine pentru el, l-aţi văzut la West Ham, unde i-a fost greu, are nevoie de recuperare, trebuie să ne gandim şi la cariera lui. Este un jucător important".
Selecţionerul Christoph Daum a decis  să-l convoace la echipe naţională pe fundaşul Bogdan Vătăjelu, de la CSU Craiova, în locul stelistului Alin Toşca, accidentat. Vătăjelu s-a  alăturat colegilor de la naţională în cursul zilei de ieri. Toşca, jucător care s-a prezentat la lotul naţional cu probleme de sănătate, revine la echipa de club pentru recuperare, în urma evaluării realizate de staff-ul medical după antrenamentul susţinut luni, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.
Lotul echipei s-a reunit, luni, la Mogoşoaia, în vederea meciului cu Muntenegru, din preliminariile Cupei Mondiale.  Partida Romania – Muntenegru, prima din cadrul preliminariilor CM din 2018, este programată la 4 septembrie, de la ora 21.45, pe Cluj Arena.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.