Sport

Au turbat cainii în Giurgiu

Ziarul de Vrancea
24 iul 2016 845 vizualizări
Dinamo a surclasat campioana Astra cu 4-1, avand în Gnohéré un golgeter neîndurător

FC Voluntari – FC Viitorul 0-1 (0-1). Iancu (’42). Tanăra echipă a lui Hagi a început cu bine noul campionat, cu o victorie meritată pe stadionul care poartă numele fostului selecţioner Anghel Iordănescu. Chiar dacă au mai solicitat un penalty pe langă golul înscris, “viitoriştii” s-au declarat mulţumiţi de o victorie la urma urmei, logică.
* Pandurii Targu Jiu – CSU Craiova 2-1 (0-0). Herea (’57), Hora (‘90^3) / Vătăjelu (’89 – penalty). Chiar dacă “pandurii” au dominat mai mult, derbiul oltenesc a fost echilibrat valoric, craiovenii primind două goluri în urma a două gafe antologice, comise de fundaşii Popov şi Vătăjelu, ultimul – speranţa “puriştilor” în succesiunea lui Raţ la naţională. La randul lor, doljenii au beneficiat de un penalty uşor acordar la un contact în careu între portarul Stanca şi Nuno Rocha. Pe ansamblu, şansa a favorizat echipa gazdă şi pe antrenorul Petre Grigoraş în disputa cu Gigi Mulţescu.
* Gaz Metan Mediaş - ASA Targu Mureş 2-1 (1-1). Llullaku (’31), Axente (’61) / Candrea (’42). Formaţia lui Cristi Pustai a revenit în Liga I cu o victorie în faţa unei echipe întinerite de nevoie, la distanţă astronomică de echipa aflată, cu un an în urmă, la un pas de a sufla titlul Stelei. În ciuda golurilor frumoase, meciul a fost de un nivel tehnic mult sub nivelul mediu al Ligii I şi a fost nevoie de un “assist” de clasă al pensionarului Eric pentru ca Mediaşul să-şi aproprie victoria. Gazul a deschis scorul dintr-un penalty ciudat, acordat de Alexandru Tudor după o fază în care puştanii Candrea şi Cristea s-au ciocnit cap în cap. Stăncioiu a parat şutul lui Llullaku, dar tot kosovarul a fost pe fază la reluare, Candrea a egalat la un corner, iar Axente a fost pe fază atunci cand Eric a executat perfect lovitura liberă, iar portarul Stăncioiu a respins lovitura de cap a lui Susnjar.
* Astra Giurgiu – Dinamo Bucureşti 1-4 (0-2). Boldrin (’48) / Gnohéré (’23, ’69 – ambele din penalty, ’77), Lazăr (’44). Eficienţa maximă a făcut din Dinamo performera acestei etapei şi a trebuit să revină Andone pe banca tehnică a “cainilor” pentru ca ei să caştige din nou în fieful Astrei, după şapte ani. În camp, partida a părut echilibrată, dar Dinamo a fost mai dură pe contraatac şi a avut în Harlem-Eddy Gnohéré un atacant de zile mari, cu trei goluri şi o pasă decisivă la activ, în timp ce Astra suferă la capitolul “atac”:  Alibec nu este refăcut, Daniel Niculae este umbra atacantului de la Rapidul de altădată, iar Florea pare o soluţie hilară. Palic a obţinut două lovituri de pedeapsă ca lumina zilei, la faulturile rudimentare comise de Seto, respectiv Oros, în timp ce “Nico” are doar meritul de a fi scos şi el un penalty. În plus, în min. 74, Stan şi-a lăsat echipa în zece oameni, fiind eliminat pentru un fault dur la Lazăr.
Partida CFR Cluj – Concordia Chiajna s-a disputat aseară, meciul Steaua – CSM Politehnica Iaşi se va juca pe 31 august, iar jocul Rapid / ACS Poli Timişoara – FC Botoşani va fi reprogramat.
Etapa viitoare (29 iulie – 1 august): CSM Iaşi – Gaz Metan Mediaş (vineri), FC Botoşani – CFR Cluj, Dinamo – Rapid / Timişoara (sambătă), Pandurii – Astra Giurgiu, FC Viitorul – Steaua (duminică), CSU Craiova – ASA Targu Mureş, Concordia Chiajna – FC Voluntari (luni).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.