Sport

Şapte minute de fotbal!

Ziarul de Vrancea
26 iun 2016 847 vizualizări
Croaţia - Portugalia 0-1 (0-0; 0-0; 0-0), la Lens, după o partidă dezamăgitoare

Croaţia: 23. Subasic – 11. Srna, 5. Corluka (‘120 - 9. Kramaric), 21. Vida, 3. Strinic – 10. Modric, 19. Badelj – 14. Brozovic, 7. Rakitic (‘110 – 20. Pjaca), 4. Perisic – 17. Mandzukic (’88 – 16. Kalinic). Antrenor: Ante Cacic.

Portugalia: 1. Patricio – 21. Cedric, 3. Pepe, 4. Fonte, 5. Guerreiro – 10. J. Mario (’87 – 20. Quaresma), 14. W. Carvalho, 23. A. Silva (‘108 – 13. Danilo), 15. A. Gomes (’50 – 16. R. Sanches) – 17. Nani, 7. Ronaldo. Antrenor: Fernando Santos.

Cartonaşe galbene: W. Carvalho (’78).

Arbitru: Carlos Velasco (Spania).

 

0-1, min. 117: şutul lui Ronaldo, din lateral dreapta, este respins greu de Subasic, Quaresma, din careul mic, cu poarta goală, împinge balonul în plasă, cu o lovitură de cap.

 

După mai bine de un sfert de meci nul, doar faptul că un arbitru asistent nu a semnalizat poziţia de ofsaid în care s-a aflat Pepe în minutul 24:41, înainte de a trimite, cu o lovitură de cap, peste poartă a făcut, ca statistica şuturilor să facă primul pas în capul de afiş al optimilor de sambătă. Posesia de minimum 60% înregistrată mai mereu de croaţi s-a tradus prin şuturi abia după jumătate de oră (!), încercările fiind însă fie pe langă poartă (Perisic - ’30) fie două “capuri” anemice, necadrate. Astfel, la finele primului act, sacul pentru culegerea roadelor pomului lăudat era gol, lipsa plasei de siguranţă dată de meciurile din grupe, unde paşii greşiţi puteau fi reparaţi ulterior generand un joc extrem de prudent de ambele părţi.  

Meciul a avut acelaşi aspect şi după odihnă, astfel că niciuna din echipe nu a reuşit să tragă pe poartă timp de 90 de minute!!! Doar “capul” lui Vida, de la 6 metri, pe langă poartă (’61) şi cererea de penalty refuzată greşit de W.Carvalho după ce Strinic a şutat cu sete în Nani (’63) au mai pigmentat cat de cat actul secund al unui meci în care tonul abordat de cele două echipe a făcut ca mingea să ajungă extrem de rar la Ronaldo şi Mandzukic.

Meciul s-a trezit în minutul 113, cand croaţii au declanşat un sprint pentru a nu se ajunge la loteria penaltiurilor: Vida a reluat cu capul, peste poarta goală, după un corner la care Patricio a ieşit greşit, iar Perisic a fost la un pas de gol în minutele 115 şi 116 (bară!). Deschiderea i-a costat pe croaţi. Imediat după bară, un contraatac iniţiat de Ronaldo, din propria jumătate şi purtat pe axa Sanches - Nani – Ronaldo - Quaresma a arătat de ce lui Ante Cacic i-a fost frică de portughezi. Ex-iuglosavii au riscat tot pe final: au schimbat un fundaş cu un atacant, l-au trimis în careul advers şi pe Subasic, însă Vida (‘120^1) a reluat pe langă poartă, de la 6 metri şi a anulat posibilitatea egalării. Portugalia continuă astfel visul european în timp ce jucători croaţi veniţi de la echipe de top din Spania şi Italia intră mai devreme în vacanţă. (Ovidiu MINEA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.