Sport

Reţelele telecom din Vrancea, ferite de vandali sau fenomene meteo grave

Iulia Crețu
23 iun 2016 2661 vizualizări
In 2015, în judeţ s-au înregistrat 13 incidente, din care trei au fost cauzate de alimentarea cu energie u au picat cel mai des conexiunile la telefonia mobilă, internetul mobil şi transmisiile de date şi, mai puţin, telefonia fixă, internetul fix şi retransmisia programelor TV

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a dat publicităţii un raport al incidentelor telecom în 2015 care arată că, raportat la 2014, numărul avariilor s-a redus cu 22%. Reţelele telecom din Vrancea au înregistrat un număr mediu de incidente, potrivit acestui raport, la noi în judeţ fiind înregistrate 13 incidente, din care trei au fost cauzate de probleme la alimentarea cu energie electrică. Conform raportărilor, cele mai multe incidente au avut loc în Bucureşti (50 incidente). Zona cea mai afectată de incidente este partea sudică a ţării, aici regăsindu-se majoritatea judeţelor care au înregistrat cel puţin 20 de incidente. Judeţele cel mai puţin afectate sunt Braşov, Vaslui, Covasna şi Botoşani. În 2015, şapte furnizori de reţele publice de comunicaţii electronice destinate publicului au raportat 281 de incidente. În urma acestor probleme au fost afectate conexiuni la telefonia mobilă, internet mobil şi transmisii de date, telefonia fixă, internet fix şi retransmisia programelor TV.

Telefonia şi internetul mobil, cel mai afectate de picarea reţelelor

Potrivit acestui raport, “cele mai afectate au fost serviciile de telefonie mobilă (2.720.074 conexiuni afectate)”. “Se consideră că în cazul incidentelor care au afectat serviciile de telefonie mobilă, au fost afectate şi serviciile de transmisiuni de date –SMS. De precizat faptul că suma incidentelor pentru fiecare tip de serviciu afectat diferă faţă de numărul total al incidentelor datorită faptului că un incident afectează în majoritatea cazurilor mai multe tipuri de servicii simultan. În ceea ce priveşte regiunea geografică afectată de incidente, în cele mai multe cazuri (171), incidentele raportate au afectat un singur judeţ, 64 de incidente au avut impact asupra două judeţe, iar în cazul a patru incidente, furnizorii au raportat că impactul a fost la nivel naţional. În acest ultim caz, echipamentele afectate sunt localizate la nivelul reţelei centrale şi fac parte din categoriile Centre de comutaţie în reţele mobile şi Componente/Platforme, durata medie a acestora fiind de 156 minute”, se arată în Raportul ANCOM. Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii spune că în 2015, valoarea medie a numărului de conexiuni afectate a scăzut faţă de anul precedent. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.