Sport

Juniorii în febra meciurilor de la zonă

Dan Chiriac
30 mai 2016 537 vizualizări
Campioanele la juniori B1 şi D au ratat calificarea la turneul semifinal u juniorii C au zona acasă, la final de săptămână

Juniorii D de la CSM Focşani a ratat calificarea la turneul final. Joi, CSM Focşani a învins cu scorul de 4-0 pe Delta Tulcea, pe stadionul “municipal” din Rîmnicu Sarat. Al doilea joc al focşănenilor a avut loc sâmbata, cu Kinder Braila, tot în oraşul buzoian. Focşânenii au condus cu 1-0, dar au cedat cu 3-1. La juniori B1, LPS Focşani, echipa pregătită de Daniel Bănică a jucat vineri, sâmbătă şi duminică, pe teren propriu, meciurile de calificare. La turneul organizat pe stadionul “Milcovul” din Focşani au luat parte formaţiile Performer Constanţa, LPS Galaţi, LPS Buzau şi LPS Focşani. Focşănenii au început cu dreptul, învingând cu scorul de 9-0 pe LPS Galaţi. Sâmbătă, LPS a cedat cu 1-0 în faţa celor de la Performer, chiar dacă au ratat o sumedenie de ocazii şi au avut două goluri anulate. Duminică, în meciul decisiv, focşănenii aveau nevoie de o victorie în faţa celor de la LPS Buzău, dar şi de cel puţin două goluri. Focşănenii au început tare, au ratat de două ori din situaţie de singur cu portarul, iar Budeanu a tras slab un penalty în minutul 15. “Dacă era 3-0 pentru gazde în primul sfert de oră nu se supăra nimeni”, au recunoscut şi oaspeţii. Numai că, jocul s-a întors şi în cele din urmă a fost 3-0 pentru LPS Buzău. Rezultatele turneului au fost: Performer  Constanţa – LPS Buzau 0-1, LPS Galaţi – LPS Focşani 0-9, Performer Constanţa – LPS Focşani 1-0, LPS Galaţi – LPS Buzău 0-12, Performer constanţa – LPS Galaţi 6-1 şi LPS Buzău – LPS focşani 3-0. Campioana judeţului Vrancea la juniori C, CSM Focşani, va organiza saptamâna viitoare turneul de zona al campioantului naţional. Întrecerea va vea loc pe stadionul “Milcovul” din Focşani în perioada 2-5 iunie. CSM Focşani va juca în grupă cu  Delta Tulcea şi Oţelul Galaţi. În grupa B vor evolua Viitorul Constanţa, LPS Buzău şi Kinder Brăila. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.