Sport

A ajuns-o oboseala pe Irina

Ziarul de Vrancea
29 mai 2016 934 vizualizări
Beneficiara a fost Shelby Rogers care ar putea deveni revelaţia turneului feminin la Roland Garros * Mergea s-a calificat în sferturi la dublu

Irina Begu, numărul 25 WTA, a fost învinsă, scor 3-6, 4-6, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, de sportiva americană Shelby Rogers (108 WTA), sportivă care a reuşit  cea mai bună performanţă a carierei într-un turneu de Grand Slam. Irina Begu a resimţit oboseala din partidele anterioare şi s-a văzut condusă cu 1-3  în debutul meciului, americanca păstrandu-şi avantajul pană în final. Irina a fost mai agresivă în debutul manşei secunde şi s-a desprins la 2-0, însă Rogers a revenit şi a luat patru game-uri consecutive. În finalul actului al doilea, Begu a egalat la patru, însă şi-a cedat serviciul în game-ul al zecelea, iar Rogers a înschis meciul în favoarea sa, scor 6-3, 6-4, după o oră şi 21 de minute de joc.  Astfel, primul sfert de finală stabilit în ziua de ieri a fost cel dintre Shelby Rogers şi spaniola Garbiñe Muguruza, aceasta dispunand cu 6-3, 6-4, de rusoaica Svetlana Kuzneţova.
Marea surpriză înregistrată ieri, în turneul masculin a fost înfrangerea canadianului Milos Raonic (9 WTA), aflat într-o formă foarte bună în acest an (locul V în clasamentul race), în faţa spaniolului Albert Ramos (55) şi încă în trei seturi: 2-6, 4-6, 4-6. Ramos îl va întalni în sferturi pe deţinătorul titlului, Stanislas Wawrinka, care a caştigat cu 7-6, 6-7, 6-3, 6-2 o superbă partidă cu sarbul Viktor Troicki (24).
Un succes frumos a obţinut Florin Mergea, în proba de dublu, alături de indianul Rohan Bopanna, calificandu-se în sferturi. Cei doi au învins cu 6-2, 6-7, 6-1 echipa Brian Baker/Marcus Daniell (SUA/Noua Zeelandă). Meciul a durat o oră şi 48 de minute.
În sferturi, perechea Rohan Bopanna/Florin Mergea va întalni învingătorii din meciul Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia/Brazilia) - Chris Guccione/Andre Sa (Australia/Brazilia), care se va disputa astăzi. Dodig şi Melo sunt campionii en-titre de la Roland Garros şi sunt favoriţi nr. 3  la caştigarea turneului în acest an. Totuşi, Bopanna şi Mergea au caştigat singura confruntare directă din acest an, pe zgură de la Madrid, în semifinale, scor 7-5, 6-7, 12-10. În altă ordine de idei, jucătorii noştri au încheiat conturile cu proba de dublu mixt. Echipa Iaroslava Şvedova / Florin Mergea a pierdut cu 6-2, 5-7, 6-10 în faţa cuplului Martina Hingis / Leander Paes (turu II), iar Simona Halep / Horia Tecău, cuplu care vizează participarea la Jocurile Olimpice, a fost învins în prima rundă cu 5-7, 6-7 de perechea Chan Yung Jan / Max Mirnîi (Taiwan / Belarus). Rezultate din turul III la simplu, înregistrate sambătă:
Feminin: Timea Bacsinszky (Elveţia) – Pauline Parmentier (Franţa) 6-4, 6-2; Iulia Putinţeva (Kazahstan) – Karin Knapp (Italia) 6-1, 6-1; Carla Suarez (Spania) – Dominika Cibulkova (Slovacia) 6-4, 3-6, 6-1; Elina Svitolina (Ucraina) – Ana Ivanovic (Serbia) 6-4, 6-4; Serena Williams (SUA) – Kristina Mladenovic (Franţa) 6-4, 7-6; Venus Williams (SUA) – Alizé Cornet (Franţa) 7-6, 1-6, 6-0; Kiki Bertens (Olanda) – Daria Kasatkina (Rusia) 6-2, 3-6, 10-8; Madison Keys (SUA) – Monica Puig (Porto Rico) 7-6, 6-3.
Masculin: Dominic Thiem (Austria) – Alexander Zverev (Germania) 6-7, 6-3, 6-3, 6-3; David Ferrer (Spania) – Feliciano Lopez (Spania) 6-4, 7-6, 6-1; Ernests Gulbis (Letonia) – Richard Gasquet (Franţa) 2-5 ab; David Goffin (Belgia) – Nicolas Almagro (Spania) 6-2, 4-6, 6-3, 4-6, 6-2; Tomas Berdych (Cehia) – Pablo Cuevas (Uruguay) 4-6, 6-3, 6-2, 7-5; Roberto Bautista (Spania) – Borna Coric (Croaţia) 6-2, 6-3, 6-3; Novak Djokovic (Serbia) – Aljaz Bedene (Marea Britanie) 6-2, 6-3, 6-3.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.